Spread the love

La 14 iunie 1880 au fost stabilite pentru prima dată relații diplomatice bilaterale prin semnarea de către preşedintele american Rutherford B. Hayes a scrisorii prin care îl informa pe domnitorul Carol I asupra numirii primului agent diplomatic al SUA în România. În același an, primul diplomat român a fost primit de către președintele SUA, iar în luna noiembrie a fost confirmată recunoașterea independenței României.

După 140 de ani, relațiile excelente dintre România şi Statele Unite ale Americii au la bază Parteneriatul Strategic, care asigură un cadru extins de colaborare.

„Apartenența la comunitatea trans-atlantică, împărtășirea acelorași valori democratice și necesitatea asigurării unui climat de securitate în regiunea Mării Negre au condus la dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state. Pe plan local, salutăm activitatea partenerilor americani de la Baza Aeriană 57 „Mihail Kogălniceanu” și eforturile depuse în slujba menținerii păcii și a siguranței regionale”, a transmis primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *