„140 de ani de arheologie dobrogeană”, expoziție temporară la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Cercetătorii arheologi care sapă la așezările preistorice și antice din Dobrogea de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), unul dintre cele mai bogate muzee din România și a doua instituție de profil, ca mărime, după MNIR din București, au demarat, vineri, o expoziție temporară cu caracter aniversar: 140 de ani de arheologie dobrogeană.

Expoziția poate fi vizitată la etajul doi al MINAC și organizarea acesteia a beneficiat și de sprijinul Consiliului Județean Constanța. În cuvântul de deschidere, directorul MINAC, Sorin Colesniuc, i-a felicitat pe cei care au participat la organizarea expoziției.

CITEȘTE ȘI:

Țuțuianu și vicepremierul Stănescu au semnat contractele pentru reabilitarea Muzeului de Istorie și a mormântului pictat hypogeu

„Îi felicit pe toți colegii care au participat la organizarea acestei expoziții temporare și, bineînțeles, printre ei sunt și eu, întrucât am scris despre cetatea Callatis, despre descoperirile din ultimii 20 de ani, cât am săpat eu acolo, cât am făcut cercetări arheologice, dar și despre descoperirile din ultimii 140 de ani. Veți vedea aici cele mai importante descoperiri din Dobrogea din toată această perioadă”, a spus Colesniuc.

Mai multe detalii a oferit cercetătorul științific dr. Gabriel Custurea.

„Expoziția este structurată și cronologic, pornind cu preistorie, geto-daci, elenism, dar s-a încercat să se pună și cronologia șantierelor, de aceea, la un moment dat, începe cu Troesmis, unde primele săpături s-au făcut în anii 60 ai secolului al XIX-lea. Dacă facem socoteala strict matematic, sunt 160 de ani, dar rămânem la 140 de ani de arheologie românească, să nu avem pretenții de la puterea otomană de la vremea respectivă. În primii ani după independență (1878 – n.r.), efectiv a fost o surpriză, Grigore Tocilescu este încântat de ce găsește și se oprește la Adamclisi, unde va cerceta monumentul și cetatea cu ajutor german. Încă de atunci au fost echipe complexe de savanți români și cercetători străini, ceea ce acum se perpetuează, mai ales cu echipe de francezi la Tulcea, avem și la Hârșova. Mai există și o colaborare cu universitatea din Cracovia ș.a.m.d. Avem aici numai lucruri noi, obiectele sunt proaspete, avem și multe panouri cu săpăturile preventive. Specialiștii din muzeele noastre din Tulcea, Mangalia și Constanța sunt angajați într-o campanie permanentă de cercetări preventive, datorită investițiilor care se fac în ultimii ani: eoliene, autostrada, construcții de mall-uri, locuințe ș.a.m.d. De acolo provin aceste obiecte. Adăugăm colaborările interdisciplinare, care s-au lărgit. (…) Să nu uităm restaurarea, care lucrează la foc continuu: în metal, piatră, sticlă, ceramică, mai ales în ceramică, cea care se găsește cea mai multă și este și migăloasă. La finalul expoziției veți vedea cărți, volume, reviste”, a spus Custurea.

La evenimentul de vineri au mai participat, printre alții, prof. univ. dr. Marian Cojoc sau directorul Muzeului Militar Constanța, Costin Scurtu.

Articol consemnat de MARIUS FLORIAN

CITEȘTE ȘI:

Aurul și argintul antic al României, într-o fabuloasă expoziție la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*