„Vreau să fiu marinar!” – concurs pentru cei care vor o carieră în Forțele Navale

Forţele Navale Române anunță că sâmbătă, 6 august, între orele 10.00-11.00, cu ocazia Zilei Porților Deschise, în Portul Militar Constanța, lângă locul de acostare al Navei Școală “Mircea”, va avea loc un concurs destinat tinerilor care doresc să urmeze o carieră, precum şi celor care iubesc marea şi navele militare.

Concursul va fi sub forma unui test grilă, iar în urma evaluării răspunsurilor, la ora 13.00 se vor anunța primii 20 clasați, câștigători ai câte unui Manual de noduri marinărești și ai unui premiu surpriză.

Forțele Navale susțin că doar premiile vor fi surpriză, iar întrebările din concurs sunt următoarele:
1. Care sunt cele trei instituții de învăţământ miltar de marină?
2. Câte facultăți are Academia Navală „Mircea cel Bătrân” şi cum se numesc acestea?
3. Cât este taxa de transfer de la o altă universitate la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”?
4. Câţi ani durează perioada de studii pentru obţinerea licenţei la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”?
5. Unde depun candidaţii dosarele de înscriere la Şcoala Militară de Maiştri de Marină „Viceamiral Ioan Murgescu”?
6. În ce constă proba de examen de admitere la Şcoala Militară de Maiştri de Marină „Viceamiral Ioan Murgescu”?
7. Câţi ani durează perioada de studii la Şcoala Militară de Maiştri de Marină „Viceamiral Ioan Murgescu”?
8. Care este instituţia de învăţământ a Forţelor Navale Române unde se formează soldaţii profesionişti şi în ce localitate se află aceasta?
9. Cât durează programul de instruire pentru formarea profesională a soldaţilor profesionişti?
10. Numiţi nava care se află de cel mai mult timp în serviciul Forţelor Navale Române şi precizaţi anul intrării acesteia în exploatare.
11. Care sunt cele două module ale programului de instruire pentru formarea profesională a soldaţilor profesionişti?

Forţele Navale Române organizează Ziua Porţilor Deschise în Porturile Militare din Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea.
Sâmbătă, 6 august 2016, veţi putea vizita navele militare din Constanţa şi Mangalia, iar sâmbătă, 13 august 2016, navele militare fluviale din Brăila şi Tulcea îşi vor primi vizitatorii.

Intrarea este liberă!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*