Vișan, la APCEMN: „Securitatea cibernetică, domeniu prioritar de acțiune în Strategia Națională a României privind Agenda Digitală”

În perioada 28-29 martie 2018 la Camera Deputaților a avut loc Cea de-a 50-a reuniune a Comisiei pentru probleme economice, comerciale, tehnologice și de mediu a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN). Parlamentarii membri ai APCEMN au dezbătut tema „Perspective ale dezvoltării economiei digitale în țările membre OCEMN”

Pe lângă reprezentanți ai delegațiilor țărilor membre la reuniune au fost invitați și reprezentanți ai Corpului diplomatic și ai unor instituții publice.

Deputatul PSD Constanța George-Gabriel Vișan a luat cuvântul în cadrul întâlnirii. În discursul său, deputatul constănțean a făcut referire la dimensiunea securității cibernetice ca parte integrantă a economiei digitale și domeniu prioritar de acțiune în Strategia Națională a României privind Agenda Digitală.

România, ca parte a Uniunii Europene susține că trei reforme majore ar trebui întreprinse pentru a păstra accesul neîngrădit la Internet într-o societate democratică. Prima dintre acestea vizează păstrarea libertății de exprimare şi comunicare dintre cetățeni, ca o expresie a liberalismului. Cea de-a doua reformă se referă la implicarea tuturor actorilor interesați în formularea de politici în domeniul internetului, indiferent de gradul de dezvoltare al țării din care provin iar în ceea ce privește cea de-a treia reformă,  formarea unei coaliții a statelor cu regimuri democratice pentru utilizarea în mod liber a internetului care să aibă drept scopuri structurarea unui discurs politic comun împotriva statelor autoritare care doresc utilizarea de programe de supraveghere”, a spus deputatul George Vișan.

Parlamentarul constănțean a subliniat faptul că România are potențialul de a-și defini profilul cibernetic de think tank în domeniul securității cibernetice pe scena internațională și regională.

„Calitatea de aliat de prim rang al NATO şi al UE în materia securității cibernetice ar putea să fie consolidată prin asigurarea în cadrul forurilor internaționale a unor servicii normativ-procedurale sau tehnice de nişă, exemplificând modelul abordat la nivel național privind funcționalitatea instituțiilor în materie sau cooperarea inter-instituțională. În prezent, România și-a asumat un rol de facilitator, cu impact regional, prin asumarea calității de națiune lider pentru Fondul de Sprijin NATO în vederea consolidării apărării cibernetice a Ucrainei. În contextul conectivității globale, considerăm oportună îmbrățișarea oportunităților şi confruntarea riscurilor printr-o abordare sistemică la nivel național, internațional şi al UE, ținând cont ca în procesul de creștere a nivelului de securitate cibernetică să nu se producă o depreciere a respectării drepturilor fundamentale ale omului, prin cenzură sau prin supraveghere în masă a populației. În condițiile evoluției accelerate și impredictibile a societății către o societate smart, dependentă de noile tehnologii, dezideratul păstrării paradigmei actuale a drepturilor omului este foarte important”, a concluzionat deputatul Vișan.

CITEȘTE ȘI:

George Vișan, la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre: „Este nevoie de negocieri intense în privința tuturor conflictelor din această zonă”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*