VIDEO Ziua Națională, în format extins la Chișinău. „Transmitem un mesaj hotărât către clasa politică de la București să își revină în fire”

Manifestările prilejuite de sărbătoarea Zilei Naționale a României se desfășoară pe parcursul a trei zile în cel de-al doilea stat românesc, Republica Moldova. Nu toți românii serbează oficial 1 Decembrie, însă cetățenii de peste Prut au transmis, din nou, un mesaj pentru clasa politică de la București: revenirea la țara lor, România.

Programul general propus de platforma unionistă Acțiunea 2012 pentru parlamentarii de la București care fac parte din grupul „Prietenii Unirii” conține zece acțiuni, printre care depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, din Chișinău (vineri, 1 decembrie, 09:00) sau recepție la Ambasada României din capitala Moldovei (17:00). Ziua de sâmbătă a culminat cu Marșul Unirii, de la 14:00, iar duminică vor avea loc vizite în raioanele Cimișlia, Nisporeni, Strășeni și Anenii Noi.

„Sărbătorim Ziua Națională în ajunul Centenarului Marii Uniri – moment istoric de cea mai mare însemnătate – care a consacrat rolul României de promotor al păcii, justiției și dezvoltării. Cei 99 de ani de Românie modernă ne-au pus în fața provocărilor istoriei, am trecut prin război, dictatură stalinistă și prin regim ceaușist. Totodată, am avut și șansa uriașă de a ne recâștiga libertatea – iarăși prin jertfă – în decembrie 1989 și de a ne bucura de democrație, respect pentru drepturile omului și prosperitate. Acum, la 99 de ani după Marea Unire, putem vorbi cu încredere și mândrie despre o Românie modernă, activă pe plan internațional, un stat membru al UE si al NATO, profund ancorat in realitățile secolului XXI, care are capacitatea de a furniza încredere și stabilitate în regiunea sa de apartenență geografică, inclusiv în Republica Moldova. Centenarul Marii Unirii are o rezonanță specială în Republica Moldova și va reprezenta o ocazie minunată de reafirmare fără echivoc a susținerii parcursului european al țării noastre vecine, de care ne leagă o istorie, o limbă și tradiții comune”, a transmis ambasadorul României în Republica Moldova, excelența sa, Daniel Ioniță.

În ciuda vremii ploioase, aproximativ 3.000 de manifestanți s-au reunit la statuia lui Ștefan cel Mare, din Chișinău și au mărșăluit, deloc întâmplător, în puncte cheie ale orașului, precum consulatul SUA sau Parlamentul Republicii Moldova, unde s-a transmis și un mesaj concret: câștigarea proximelor alegeri parlamentare de către unioniști și ocuparea cât mai multor funcții de stat de cei care doresc Unirea cu România, în dauna stataliștilor.

„Vrem să avem 50%+1 unioniști și în România și în Republica Moldova, pentru ca Unirea să se voteze. Iubim Republica Moldova, iubim România și aceste două state trebuie să se unească și să fie aceeași țară, cât mai repede! Anul viitor este despre Unire și trebuie să găsească România și Republica Moldova unite! Din păcate, în România și Republica Moldova au alte griji și nu bunăstarea oamenilor și năzuințele noastre naționale. Transmitem un mesaj hotărât către clasa politică de la București să își revină în fire și să înțeleagă că nimeni nu o să-și aducă aminte de ei peste 10 sau 20 de ani, dar toată lumea știe de Brătianu și de Maniu și de toată generația Unirii de la 1918”, a spus liderul platformei unioniste Acțiunea 2012, George Simion, pentru TOMIS NEWS.

„Toată lumea așteaptă un miracol la Centenarul Unirii. Însă miracolul nu poate veni dacă nu vom pune umărul fiecare la realizarea acestui deziderat. Nu contează prin ce modalitate – ieșiri stradale, petiții către autorități, discuții cu vecinii, prietenii. Este important ca ideea Unirii să ajungă din casă în casă, de la om la om, iar cetățenii să înțeleagă că suntem români, vorbim limba română și nimeni nu are dreptul să ne spună contrariul”, scria pe unul dintre manifestele împărțite printre participanții la Marșul Unirii.

Organizatorii au mai prezentat în aceste manifeste și câteva motive pentru care România este principalul partener economic al Republicii Moldova, precum acordul de împrumut de 150 de milioane de euro, semnat în 2015; trei milioane de euro pentru reabilitarea Muzeului Național de Artă; un milion de euro pentru sectorul agricultură și sectorul sanitar-veterinar; programul SMURD, care a intrat în Republica Moldova în 2014 sau sute de înfrățiri ale localităților din Republica Moldova și România, care au dus la dezvoltarea unor proiecte sociale, culturale sau turistice bilaterale.

La Marșul Unirii au participat și diverse organizații, precum Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, dar și politicieni sau membri de partid, precum Partidul Unității Naționale, condus de fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, la rândul său prezent la manifestație. Totodată, vineri seară, un grup de membri și simpatizanți ai Partidului Unității Naționale, în frunte cu Anatol Șalaru, au desfăşurat un „Marș al Recunoștinței”, plecând din scuarul Gării Feroviare și până la Cimitirul Eroilor.

„Unirea din 1918 a început la Chișinău, la 27 martie, a continuat în Bucovina și a culminat, pe 1 decembrie, la Alba Iulia. La anul se împlinesc 100 de ani de la acest important eveniment din Istoria Românilor. Astăzi am venit aici, ca să facem cunoscută pentru toată lumea dorința noastră de a trăi într-un singur stat, într-o singură țară, în aceleași frontiere. Mulți contestă azi ceea ce s-a întâmplat în 1918: profitori politici, profitori de tot neamul. Vreau să le aduc aminte tuturor că, dacă nu ar fi fost Unirea din 1918, nu am fi fost astăzi aici, pentru că peste noi ar fi venit tăvălugul bolșevic, ar fi venit teroarea roșie, ar fi venit foametea organizată, n-am fi existat, nu s-ar mai fi vorbit românește”, a transmis Șalaru cu acest prilej.

Participanții la marșul de sâmbătă, de toate vârstele, au strigat că vor Unire și au scandat lozinci tranșante, precum „Limba română, unica stăpână”, „Basarabia e România”, „Trăiască și-nflorească, Ardealul, Moldova și Țara Românescă”, „România n-a avut graniță la Prut” sau „România nu uita, Basarabia-i a ta” ș.a. Marșul început la 14:00 a durat aproape o oră.

Ziua Națională, la București

Aproximativ 3.500 de militari au participat, de Ziua Națională, la parada de la Arcul de Triumf din capitala României. La manifestări au luat parte reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi ai Serviciului Român de Informaţii, precum şi militari din ţări aliate sau partenere, cu peste 350 de mijloace tehnice. Au defilat autospeciale şi motociclete ale Poliţiei Române, aeronave şi tancuri, precum şi alte vehicule de luptă ale Armatei Române.

La paradă au asistat, de la tribuna oficială, preşedintele Klaus Iohannis; premierul Mihai Tudose, ministrul Apărării, Mihai Fifor; ministrul de Interne, Carmen Dan sau vicepremierul Marcel Ciolacu, iar poliţiştii au împărţit participanţilor, în Piaţa Charles de Gaulle, steaguri şi insigne şi le-au urat „La mulţi ani”.

Noutatea acestuia an a fost ţinuta de combat a trupelor Ministerului Apărării Naţionale, care va intra în acest an în dotarea Armatei Române și, de asemenea, un contingent al Armatei Naţionale din Republica Moldova a participat la parada din București. Plutonul moldovenesc, format din 33 de ofiţeri şi subofiţeri ai Companiei Gărzii de Onoare, a defilat alături de militari din Bulgaria, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina. Republica Moldova participă la parada militară din România începând cu anul 2014.

Record la Constanța. Făgădău vrea și el „înfăptuirea cu adevărat a Unirii României”

Bulevardul Tomis din municipiul Constanța a fost neîncăpător, vineri, cu prilejul paradei militare organizată de autoritățile locale și se apreciază că au participat aproape 10.000 de persoane. La parada care a început la ora 11:00 au asistat și  oficialitățile municipiului și județului Constanța, precum primarul Decebal Făgădău, cei doi viceprimari, Costin Răsăuțeanu și Dumitru Babu, din partea Prefecturii au fost prefectul Ioan Albu, subprefecții Dan Jeacă și Levent Accoium, iar din partea Consiliului Județean Constanța a fost prezent vicepreședintele Claudiu Palaz, președintele Marius Horia Țuțuianu fiind la parada din București.

„Mă bucur că, de Ziua Națională, pentru prima dată de la Revoluție am avut o defilare atât de frumoasă și mi-aș dori ca acest moment de unitate să fie cel care ne va guverna fiecare zi din anul următor, pentru că la 100 de ani de la Marea Unire, trebuie să înfăptuim cu adevărat Unirea României. Asta înseamnă că trebuie să fim mai buni, mai toleranți, cu ce are fiecare bun și să ne aducem contribuția față de moștenirea pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri, gândindu-ne la mulțimea de copii care au participat astăzi la parada extraordinară. La mulți ani, români, constănțeni, oriunde v-ați afla, pentru că noi, la Constanța, avem și marinari și soldați care, știm foarte bine, servesc în teatre de operațiuni și mă mândresc cu fiecare dintre dumneavoastră”, a transmis primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*