VIDEO Ziua Forțelor Terestre, marcată la Constanța. „Monumentul Regimentului 34 Infanterie are nevoie de restaurare!”

În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă. Cu acest prilej, Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a organizat, joi, o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Regimentului 34 Infanterie din strada Traian, municipiul Constanţa.

La eveniment au mai participat, pe lângă ofițerii structurilor militare terestre, aeriene sau navale, militari americani de la baza din localitatea Mihail Kogălniceanu; prefectul Adrian Nicolaescu sau viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu, dar și mai mulți rezerviști.

Printre rezerviști, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“ Constanţa, col. (r) Remus Macovei, care a oferit un scurt istoric al monumentului din str. Traian și a punctat necesitatea restaurării acestuia.

„Sărbătorim 123 de ani de la înființarea Regimentului 34 Infanterie Constanța. Acest monument al Regimentului a fost ridicat în 1937, prin contribuția tuturor ofițerilor Regimentului 34, în frunte cu comandantul, col. Atanasiu, la inițiativa unui locotenent care fusese voluntar în Primul Război Mondial și care se numea Zoanel Georghiu. Monumentul, când a fost ridicat, la intrarea în unitatea Regimentului, era cea mai impunătoare operă dedicată militarilor constănțeni căzuți în Primul Război Mondial. A fost construit cu 110 mc de piatră, o înălțime de 8 m și, deosebit de semnificativ, în urna de deasupra monumentului s-a adus pământ din toate locurile unde militarii dobrogeni au luptat. Pe plăcile laterale sunt trecute numele a câteva sute de militari constănțeni, din cei peste 2.000 care au murit în Primul Război Mondial. Din păcate, acest monument, care a rezistat în perioada sovietică – 1945 – 1958 – la locul lui, la intrarea în fosta cazarmă, a fost demolat în 1975, de către comuniști, din cauza basoreliefului Arhanghelului, care sprijină un soldat rănit și care nu convenea autorităților care construiau școala de partid în apropiere. În 1977, datorită sărbătoririi a 100 de ani de la participarea la Războiul de Independență, monumentul a fost montat în această locație. Dacă vă uitați cu atenție, numele eroilor abia se mai cunosc și cred că ar fi necesară o restaurare și o aducere a acestui monument la locul de cinste, pe care îl merită. În 1917, când România era într-o situație critică, militarii constănțeni, alături de ceilalți români din Armată, marea lor majoritate plugari, oameni simpli, cu 2-3 clase, la Mărășești au salvat România! (…) Planurile marilor puteri ale vremii, datorită militarilor români, au fost date peste cap! Militarii Armatei 1 și a 2-a au oprit ofensiva germană și au pus capăt gândurilor neprietenilor României! Trebuie să constituie o mândrie pentru noi!”, a spus col. (r) Remus Macovei.

„Sub fiecare uniformă se află o inimă de părinte, de mamă, de soră!”

Un discurs înflăcărat și motivant, bine primit de militarii care au îndurat vremea neprielnică de joi dimineață, a avut directorul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Costin Scurtu.

„Suntem lângă un monument ridicat în perioada interbelică, care vrea să păstreze o veșnică amintire eroilor infanteriști dobrogeni căzuți în Primul Război Mondial. Monumentul avea să fie ridicat chiar de un combatant al Diviziei 9 Infanterie, care s-a acoperit de glorie pe front și are onoarea de a fi divizia care a apărat Unirea, luptând la Mărășești; familia Regală, la Iași, fiind pe graniță cu Bucovina istorică, o găsim în Basarabia între 1918 – 1920, luptând împotriva bolșevicilor, pentru a apăra Unirea Basarabiei cu România și, imediat după aceea, o găsim luptând în Transilvania, alungând inamicul care nu recunoștea Unirea românilor pentru totdeauna, de la Alba-Iulia! Pe frontispiciul acestui monument sunt scrise litere, dar ele conțin seva gloriei, eroismului, trăirilor, emoțiilor și trebuie să ne ducem cu gândul că anul acesta, pe 9 Mai, vom sărbători 140 de ani de la declararea Independenței României! Din nou, Armata Română ar vrea să impună această recunoaștere prin jertfă, pe câmpul de luptă. Noi, ce de astăzi, adunați aici, avem ocazia să comemorăm și să ne mândrim cu această armă, Forțele Terestre! Trebuie să avem în gând pentru populația civilă că ne vom face datoria! Istoria a consemnat de fiecare dată eroismul și devotamentul militarilor! Vă aduc aminte că sub fiecare uniformă se ascunde o inimă: o inimă de părinte, de mamă, de soră! Aceștia suntem noi, Armata Română!”, a spus Costin Scurtu.

Pe parcursul zilei de joi, în toate garnizoanele din ţară şi în teatrul de operaţii din Afganistan se vor organiza manifestări dedicate Zilei Forțelor Terestre, care vor cuprinde expoziţii, vizionări de filme documentare, exerciţii de mânuire a armamentului, prezentări de tehnică militară, armament şi echipamente, ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor, concerte ale muzicilor militare şi spectacole artistice susţinute de către formaţiile cercurilor militare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*