VIDEO În prezența lui Daniel Fenechiu, național-democrații constănțeni l-au desemnat pe Omer Sunay pentru Primăria Constanța

Partidul Național Democrat și-a anunțat, joi, la Constanța, candidatul pentru primărie, în persoana lui Omer Sunay. Liderul național-democrat beneficiază de sprijinul președintelui partidului, deputatul Daniel Fenechiu, care a fost prezent la anunțul organizației locale a PND. Fenechiu estimează că vor depune liste în circa 3.000 de unități administrativ teritoriale dintr-un total de 3.300 la nivel național, vor avea candidați în fiecare municipiu reședință de județ și fiecare municipiu și „sperăm să facem o figură frumoasă, ținta noastră este la 7-10%”, a spus Fenechiu.

„NATO ne-a costat Bechtel, iar UE ne-a costat EADS!”

Liderul la nivel național al PND și-a continuat discursul patriotic în fața membrilor organizației județene constănțele, susținând că „orice succes al României în Europa și în lume a fost plătit extrem de scump de popor: NATO ne-a costat Bechtel, iar UE ne-a costat EADS!”

„Noi ne-am dorit atât de mult să ajungem în Europa, încât am făcut tot ce-am crezut noi că își dorește Europa, deci nu ce-a vrut Europa, ci ce-am crezut noi că vrea, am făcut cadouri, practic nu trebuie să ne ascundem: orice succes al României în Europa și în lume a fost plătit extrem de scump de popor: NATO ne-a costat Bechtel, iar UE ne-a costat EADS! Așa stau lucrurile. Ca să intrăm în NATO, a trebuit să prăduim un miliard și ceva la Bechtel, iar pentru UE a trebuit să facem EADS! A trebuit să dăm această contribuție, singurele două proiecte de țară, care s-au concretizat. Bine, ar mai fi Schengen, dar care nu s-a concretizat și, la cum stau lucrurile, e departe. Asta mă face să cred că România este o provincie de graniță, pentru că statele din Schengen constituie imperiul, confederația, cum vreți să-i spuneți, iar noi suntem provincia de graniță. În contextul în care nu facem autostrăzi, pleacă Volvo și Renault în Tunisia sau Moldova, unde e mai ieftin, nu facem aeroporturi, se duce naibii tot turismul, degeaba avem o Deltă frumoasă, Munții Apuseni sau litoralul, nimeni nu o să vină să aterizeze undeva să meargă cu mașina pe drumuri găurite 400 de km când poate să își ia pachete de servicii și într-o oră și jumătate e la destinație și are tot ce își dorește!”, a spus Fenechiu.

Național-democratul constănțean, Codruț Burdujan, un fel de maestru de ceremonii al evenimentului de joi, și-a anunțat la rândul său sprijinul pentru Omer Sunay.

„Mi-am dorit la Constanța un lider care să reprezinte interesele celor care nu au fost reprezentați, acea majoritate care se duce zi de zi de muncă și care nu este atentă la combinațiile politice. Mă interesează să nu dăm peste 800 de lei pe căldură, ci 100 de lei! Mă interesează să existe locuri de muncă, siguranță, iar noi ecologiștii să nu fim de partea ailaltă a gardului și să fim umiliți de parveniți. Să văd parcuri civizilitate, aud de curând o enormitate: se desființează o piață unde ar fi trebuit să își vândă produsele țăranii români, în timp ce se extinde un mall într-un parc!”, a spus Burdujan.

„Experiența politică se găsește în penitenciarele din România”

Omer Sunay a anunțat că nu propune megaproiecte electorale, pledează pentru o campanie electorală civilizată și a anunțat unul dintre proiectele la care se gândește: racordarea Constanței exclusiv pe gaze!

„Mă gândesc la niște proiecte ca simplu cetățean. Mă deranjează factura la încălzire, este normal să ne ușurăm costurile de întreținere și să ne gândim la bugetul familiei. Nu sunt un politician cu experiență, sunt un simplu cetățean care am vrenit să fac politică și să schimb ceva în Constanța. (…) Nu este normal să plătesc 800 lei o factură de întreținere! Nu mai doresc un RADET, un sistem de încălzire centralizat și falimentar, în care cetățenii sunt captivi. Îmi doresc ca cetățenii să fie racordați la gaze, prin centralele de apartament”, a spus Omer Sunay, întrerupt la un moment dat de Fenechiu:

„Scuzați-mă că intervin, dar să știți că marea majoritate a experienței politice se desfășoară în „beciul domnesc” și la penitenciarele din România!”, a spus Fenechiu.

1 Trackback / Pingback

  1. În prezența lui Daniel Fenechiu, național-democrații constănțeni l-au desemnat pe Omer Sunay pentru Primăria Constanța – Partidul National Democrat

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*