VIDEO Bugetul municipiului Constanța, ADOPTAT. PNL s-a OPUS! Făgădău, către liberali: „Referitor la trotuare, ați trăit în altă parte în ultimii 26 de ani, că nu le-am stricat eu în ultimul an”

Consilierii locali municipali s-au reunit, joi, în cadrul ședinței pentru luna februarie, pentru a dezbate mai multe proiecte. Printre ele, cel mai important, a fost cel privind bugetul local pe anul în curs, motiv suficient ca să fie stârnite discuții și ciondăneli politice. Chiar înainte de începerea ședinței, au fost două luări de cuvânt, una dintre ele a președintelui USR Constanța, Remus Negoi, care, în ciuda faptului că în urmă cu două zile a participat la dezbaterea publică, joi și-a reluat tematicile: studii de fezabilitate privind asfaltările din municipiu, ceasuri stradale și bugetul alocat Poliției Locale.

„Sunt trei puncte, trasee definite, pentru care se fac studii de fezabilitate, fiecare dintre ele de câte 1,2 milioane lei. 218.000 lei/km! Dacă statul român pe studii de fezabilitate, până în 2015, a cheltuit pentru 580 km de autostradă aproximativ 48 milioane lei, însemnând aproximativ 83.000 lei/km, pentru ce plătim studii de fezabilitate în oraș cu 218.000 sau 400.000 lei pentru bd. 1 Mai – șoseaua Mangalia? Vorbim de studii de fezabilitate, nu de construire. Dacă am construi autostrăzi suspendate, poate că s-ar justifica aceste sume. Apar 460.000 lei pentru ceasuri stradale… Dacă vom instala ceasuri stradale, probabil ne vom rupe picioarele în gropile de pe trotuare uitându-ne după aceste ceasuri… Categoria de cheltuieli pe învățământ este aproape egală cu categoria de cheltuieli pentru protecție civilă, pază și Poliția Locală. La dezbaterea de alaltăieri, am spus că este o neconcordanță. Alocarea a 700.000 lei pentru un sistem integrat de monitorizare care, de principiu, ar crește gradul de siguranță și ar scădea personalul implicat în așa ceva. De ce avem nevoie de 35 milioane lei pentru susținerea protecției civile și a Poliției Locale?”, a spus Negoi.

Apropiindu-se votul final pe bugetul local, liberalii au anunțat că nu vor vota proiectul, prin consilierul Adriana Arghirescu.

„Grupul PNL nu va vota acest proiect de buget. Ar trebui să fim și noi cel puțin la fel de mândri ca ieșenii sau clujenii. Aș vrea să-i adresez domnului primar: dacă îi iubește pe constănțeni să nu se limiteze la inimoare la semafor, ci să o demonstreze prin politica de dezvoltare a orașului”, a spus Adriana Arghirescu.

Intervenția consilierului liberal l-a inflamat pe consilierul social-democrat, Aurelian Marin.

„Proiectul a stat pe site-ul primăriei foarte mult timp postat, de asemenea au fost comisii în care s-a discutat, a fost o dezbatere publică la care a participat un singur reprezentant din partea PNL și nu a fost făcut nici un fel de amendament. Acum constatăm că PNL nu va vota acest buget…”, a spus Aurelian Marin.

Înainte de votul final, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a avut o intervenție cu scop clarificator și ca replică pentru abordarea liberalilor.

„După cum ați văzut, exceptând mutarea drepturilor salariale și a drepturilor dobândite în instanță de către personalul didactic și nedidactic, bugetul este într-o ușoară creștere. Evident că bugetul, la fel ca toate autoritățile locale, a avut de suferit prin diminuarea cotei a impozitului pe venit, pentru că Guvernul a propus o relaxare fiscală. De asemenea, prin politicile Guvernului au fost eliminate toate taxele pentru transferurile imobiliare cu valoarea de până în 100.000 euro, impactul asupra bugetului fiind de aproximativ opt milioane lei. (…) Am auzit tot felul de năzdrăvănii, că suntem ultimii… totul este infirmat de realități, ale unor instituții serioase: Banca Mondială, BERD, publicații economice. Nu v-am mințit în nici o secundă, vorbind despre investițiile generate de municipiul Constanța direct sau prin parteneriate. (…) Legat de observațiile de trotuare, cred că ați trăit în altă parte în ultimii 26 de ani, pentru că nu le-am stricat eu în ultimul an! Propun două amendamente: elaborare strategie smart-city, 138.000 lei; iar al doilea, conform master planului de turism al României, elaborăm studii de fezabilitate pentru un nou port turistic. Există două asemenea amenajări portuare: unul de importanță națională, unul de importanță locală. Finanțarea va veni fie de la bugetul de stat, fie prin fonduri structurale”, a spus Decebal Făgădău.

16 consilieri au votat „pentru” bugetul local, cu girul renegaților din PNL, Romeo Rezeanu și Horia Căliminte, 5 liberali au votat „împotrivă” și independentul Andrei Popescu a optat pentru „abținere”.

„În situația în care proiectul nu ar fi trebuit, toate bugetele aflate sub coordonarea CLM ar fi fost fără buget! Îmi arăt disponibilitatea la a construi orice proiect, așa că aștept propuneri concrete și aș prefera să le primesc prin orice cale: direct sau prin presă, așa cum ați făcut până acum”, a spus Decebal Făgădău, către liberali, după adoptarea proiectului de buget.

CITEȘTE ȘI:

Tensiuni la Consiliul Județean. Liberalii reclamă că li se scot proiectele de pe ordinea de zi. PSD și PMP le bat obrazul: „Ați făcut PROPUNERI de proiecte, de bani pentru primăriile PNL”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*