Un remorcher nou întră în serviciul Forțelor Navale

Forțele Navale Române anunță că „Vârtosul” este primul dintre cele trei remorchere contractate de Ministerul Apărării Naţionale de la Şantierele Navale Damen, care va intra în serviciul Forţelor Navale marţi, 12 aprilie a.c.

În cadrul ceremoniei, organizată cu acest prilej, navei i se va acorda pavilionul românesc şi va fi executat tradiţionalul botez. Remorcherul maritim „Vârtosul”, cu numărul de bordaj 103, este proiectat pentru a fi folosit în port şi în rada acestuia.

Potrivit Forțelor Navale, nava are lungimea de 16,56 m, lăţimea de 5,93 m, pescajul de 2,54 m şi este echipat cu două motoare Volvo Penta de 600 de cai putere fiecare, precum şi cu numeroase echipamente tehnice specifice.

Cele trei remorchere multifuncţionale care vor intra în serviciul Forţelor Navale Române vor înlocui actualele şalupe de remorcare-salvare, îmbătrânite, şi vor fi folosite pentru asigurarea manevrelor navelor militare în porturi şi pentru servicii de intervenţie, fiind eliminate costurile plătite operatorilor civili.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*