UDTTMR, marș comemorativ la împlinirea a 72 de ani de la Surghiunul din 1944

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează miercuri, 18 mai, pentru al doilea an consecutiv, un marș comemorativ prilejuit de împlinirea a 72 de ani de la Surghiunul din 1944. Marșul se va desfășura pe traseul Gara Constanța (parc) – Bd. Ferdinand– Bd. I.Gh. Duca – Str. Ștefan cel Mare – Str. Mihai Viteazul – Bd. Ferdinand – Bd. Tomis (Platoul din fața Instituției Prefectului – Județul Constanța). Marșul, menit a evoca victimele deportării ordonate de Stalin în 1944, urmează a se desfășura în intervalul orar 14,00 – 16,00.

După Revoluția din 1989, în fiecare an, la data de 18 mai, sute de membri ai comunității tătare din România participau la un astfel de marș la Simferopol, în Crimeea. Din cauza situației politice, acest lucru nu a mai fost posibil începând din anul 2014. Din dorința de a comemora victimele Surghiunului din 18 mai 1944, când sute de mii de tătari au fost deportați din Crimeea de către autoritățile sovietice, UDTTMR își dorește să păstreze vie memoria înaintașilor care au pierit în acele tragice evenimente.

Potrivit UDTTMR, la marșul de miercuri sunt așteptați să participe membri ai comunității tătare din toate filialele UDTTMR, precum și toți cei care sunt solidari cu drama poporului tătar.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*