Țuțuianu l-a primit în vizită de lucru pe ministrul Turismului, Bogdan Trif. Făgădău: „Mamaia este pregătită în proporție de 95% pentru sezonul estival”

Dezbaterea cu privire la sezonul estival 2018 a fost organizată, luni, de Consiliul Județean Constanța, președintele Marius Horia Țuțuianu beneficiind de vizita ministrului Turismului, Bogdan Trif. De asemenea, la întâlnirea de lucru au mai participat câțiva primari din județul Constanța, precum Robert Șerban de la Eforie sau Florin Chelaru de la Năvodari, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, directorul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, Horia Constantinescu, prefectul Ioan Albu, dar și reprezentanți ai mediului de afaceri, aceștia fiind cei direct interesați de discuții.


Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, l-a asigurat pe Bogdan Trif că orașul de la malul mării este pregătit să întâmpine startul sezonului estival, cu accentual pus pe curățenie și siguranță.

„Noi aici pe plan local suntem într-un permanent dialog cu operatorii economici. Încă din 13 martie am avut întâlniri în care am planificat acest moment, am repetat întâlnirea pe 12 aprilie. Vă pot invita la o vizită în stațiunea Mamaia. 95% suntem pregătiți să întâmpinăm așa cum trebuie turiștii. Evident că vom pune accent pe curățenie și pe siguranță. Vom avea câteva evenimente importante, cel mai important poate este Sunwaves, unde așteptăm minim 20.000 de participanți, jumătate străini. Ne-am pregătit și vă stăm la dispoziție”, a spus Decebal Făgădău.

Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu, l-a asigurat la rândul său pe ministru că Instituția Prefectului se întreține în colegii prefecturale, menite să supravegheze, alături de primarii din județ, bunul mers al lucrurilor.

„Sunt convins că această întâlnire va avea multe beneficii, mi-aș dori să repunem pe harta turistică stațiunile din Constanța. Legat de Instituția Prefectului, săptămâna trecută am avut o întâlnire cu reprezentanții deconcentratelor pentru a stabili măsurile necesare pentru startul sezonului estival. Miercuri vom avea din nou un colegiu prefectural”, a spus Ioan Albu.

Trif: „Suntem primul minister care a depus memoriul pentru descentralizare”

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a aflat la Constanța după ce a efectuat o vizită în Tulcea. Pentru acest județ, Trif a semnat un ordin prin care se speră la facilitarea construcției de pensiuni agroturistice și implicit accesarea de fonduri pentru dezvoltarea turismului pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Mai exact, suprafața de teren aferentă unei pensiuni agroturistice din Deltă scade de la minimul de 1000 mp, la minimul de 200 mp.
Dacă în cazul Tulcei s-a axat pe dezvoltarea turistică, la Constanța este vorba de… echipe de control. De asemenea, Bogdan Trif a recunoscut că România se află puțin în urma Bulgariei în privința turismului și a încheiat cu o laudă pe care, în mod normal, nu trebuia să și-o atribuie, anume faptul că ministerul Turismului este primul care a depus un memoriu la Ministerul Dezvoltării prin care se plasează pe linia descentralizării, deși acest merit aparține fostului ministru, Mircea Titus Dobre.

„Litoralul românesc este un motor al turismului nostru. Din păcate, în ultimii ani nu a funcționat la capacitatea maximă… Avem un potențial mult mai mare. Am rămas puțin în urma celor din vecinătatea noastră dar cu siguranță, printr-un efort comun putem să recuperăm pentru că avem potențial, avem investitori care doresc să continue și avem, astăzi, aici cei mai mari investitori de pe litoralul Mării Negre și stiu că au un plan de afaceri extrem de bun pus la punct și pe care doresc să îl extindă începând chiar cu anul acesta. Dar nu doar hotelierii și ceilalți investitori reprezintă o prioritate pentru noi. În egală măsură și turistul ocupă aceeași importanță. Vreau să vă spun că am venit cu o echipă de control, formată din opt oameni. Bineînțeles că în prima fază o să avem doar acțiuni de prevenție și de îndrumare după care două echipe o să rămână toată perioada sezonului estival pentru a fi în permanentă legătură cu cetățenii și cu hotelierii. Trebuie să atenționez toți agenții economici că o să fim tot mai duri, nu o să permitem nici o abatere de la legislație, care ar pune în pericol turismul din Constanța și din toate stațiunile. Vreau foarte mult să vorbesc despre descentralizare. Ministerul Turismului a transmis deja un memo Ministerului Dezvoltării Regionale. Suntem primii care am făcut treaba asta. Activitatea de autorizare în proporție de 90% o să fie delegată către autoritățile locale, în speță CJC. Cred că este un pas spre normalitate să mutăm deciziile către autoritățile locale, care cunosc mult mai bine specificul fiecărei zone și pot lua măsuri mult mai eficiente. Vreau să vă mai anunt că voucherele de vacanță au intrat pe linie dreaptă. Chiar ministerul Turismului, săptămână viitoare, o să le acorde tuturor angajaților. Este un ajutor dat de către guvernul României turistului român și turismului românesc. Pentru că aceste vouchere de vacanță se pot cheltui doar pe teritoriul României”, a spus Bogdan Trif.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*