Turcu, singurul consilier județean (în afară de conducerea instituției) căruia i-a fost admis un proiect de hotărâre

Performanță onorabilă pentru consilierul județean PMP, Daniel Turcu, dar tristă pentru ceilalți consilieri din toate partidele, care nu au reușit, la un an și jumătate de la alegeri, să promoveze și să le fie aprobat măcar un proiect de hotărâre. Ca și la Consiliul Local Municipal, la Consiliul Județean, de regulă, conducerea instituției inițiază proiectele de hotărâre. Miercuri, Daniel Turcu şi-a depus raportul de activitate, în care arată că nu a lipsit de la nici o şedinţă a CJC, fie ordinară sau extraordinară, dar a inițiat și i-a fost adoptat un proiect de hotărâre.

„În calitate de membru al Comisiei pentru Educație, Sport, Turism și Tineret am participat din partea Consiliului Județean Constanța, in perioada 27.07. 2016 – 23.11.2016, la lucrările programului TineREȚEA – CONSTANȚA, un proiect al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa în colaborare cu ONG Creativ +, TEAM, Forumul Tinerilor din România și Rețeaua Lucrătorilor de Tineret din Județul Constanța”, precizează Turcu în raportul său.

Proiectul TineREȚEA a avut ca obiective:

– Colectarea de informații relevante cu privire la nevoile tinerilor în contextual dialogului structurat la nivel local, național și european.

– Dezvoltarea de abilități de participare activă și învățare experiențială în rândul tinerilor și organizațiilor de și pentru tineret.

– Creșterea numărului tinerilor consultați prin asigurarea unei reprezentativități la nivel național.

Daniel Turcu face parte din două comisii de specialitate la nivelul CJC: Comisia pentru Educație, Sport, Turism și Tineret – Secretar şi Comisia pentru Mediu și Agricultură. – Membru. De asemenea, din 17 august 2016, a fost desemnat reprezentant al CJC în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa.

PNL reacționează. Bola: „Pe Palaz îl apucă avântul proletar”

Liberalii din Consiliul Județean Constanța reacționează și consilierul județean Bogdan Bola amintește că, pe 31 martie a.c., a fost adoptat proiectul de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant în Comisia de evaluare, supraveghere și control al activității Fundației Județene pentru Tineret Constanța, proiect pe care l-a inițiat.

„În luna martie a anului curent, alături de colegul meu liberal Radu Bogdan Matei am depus un proiect de hotărâre la Consiliul Județean Constanța, prin care am solicitat, potrivit articolului 29 alin 1 din Legea 146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret, înființarea Comisiei de Evaluare, Supraveghere și Control al Fundației Județene pentru Tineret Constanța și numirea mea ca reprezentant al CJC în această comisie. Proiectul a fost adoptat cu majoritate de voturi. Dar, se pare că, dintr-un avânt proletar, pe domnul Palaz iar îl ia gura pe dinainte”, a spus consilierul județean Bogdan Bola, pentru TOMIS NEWS.

Între timp, Fundația Județeană pentru Tineret Constanța a acționat în instanță, la Tribunalul Constanța, pe 28 septembrie a.c. și dorește anularea HCJ 82/31.03.2017, adică proiectul inițiat de consilierul județean Bogdan Bola.

Același consilier județean amintește că a înaintat, pe 27 martie a.c., o propunere de proiect pentru înființarea Centrului de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineret Constanța, întrucât „am considerat necesară înființarea acestei structuri pentru a realiza obiectivele prevăzute în Legea Tinerilor, pentru a nu risca să se ceară banii înapoi luați prin fonduri europene” și, de asemenea, proiectul DanuBio, ambele neintrate încă pe ordinea de zi a CJC.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*