Tinerii liberali îl ceartă pe Chițac: „Timpul este o resursă la fel de prețioasă pe care am fi putut-o folosi diferit, altfel decât mergând din casă-n casă în campaniile electorale. Ați cerut doar să fiți pus pe o listă a PNL, pentru ajunge în Parlament ”

Plecarea senatorului Vergil Chițac dintre rândurile liberalilor constănțeni are ecouri până la formațiunea de tineret, care a reacționat, marți, cu o poziție extrem de vehementă. Practic, tinerii liberali îi aduc aminte lui Chițac de faptul că au muncit pentru el în campania electorală pentru alegerile locale și acesta i-a tratat ulterior doar cu aroganță, ba chiar a ajuns senator tot datorită muncii depusă de TNL.

CITEȘTE ȘI:

Chițac a DEMISIONAT din PNL! „Când este un merit, este al PNL Constanța, când este un eșec: altcineva e de vină. Vedem în 2019-2020, în funcție de rezultate, cine a avut dreptate”

„Cu toate că Organizația Tineretului Național Liberal Filiala Constanța a decis de multe ori să rămână neutră în raport cu problemele interne ale organizației de seniori, vestea demisiei amiralului Vergil Chitac din PNL a generat un val de indignare în rândul tinerilor, mai ales din cauza declarațiilor publice ale acestuia. (…) Amiralul Chițac s-a distanțat rapid de activitatea partidului și mai ales de organizația de tineret, tratând cu aroganță sfaturile și, mai ales, munca pe care TNL Constanța a depus-o în timpul ultimelor două campanii electorale. Vă amintim domnule Chițac, că timpul este o resursă la fel de prețioasă pentru tinerii liberali, pe care am fi putut-o folosi diferit, altfel decât mergând din casă-n casă în campaniile electorale. Spre deosebire de dumneavoastră, nu considerăm timpul, pe care l-am alocat campaniilor locale și parlamentare, ca fiind unul „irosit”. Cum credeți că se simt acum toți acei membri care au mers pentru dumneavoastră prin coclaurile Constanței și au cerut un vot de încredere pentru candidatul PNL Vergil Chițac, nu pentru persoana fizică/amiral/profesor Vergil Chițac? (…) Dumneavoastră, domnule senator, ați cerut doar să fiți pus pe o listă a Partidului Național Liberal (n-ați fost ales) pentru a ajunge în Parlamentul României. Ați făcut acest lucru tocmai pentru că știați că șansele de a ajunge în Parlament ca independent sunt egale cu zero, Constanța fiind un județ care nu a trimis parlamentari independenți în acest mandat. Înțelegem astăzi că singurul interes al amiralului Vergil Chițac a fost unul de natură oportunistă, menit să îl propulseze într-o funcție publică de rang înalt la nivel național, nefiind interesat de valorile și principiile liberale pe care noi, tinerii, le împărtășim. (…) Domnule senator, știți unde se află pe harta județului, comuna Topalu? Vă întrebăm deoarece în campania pentru parlamentare nu ați ajuns niciodată acolo, dar ați luat cel mai mare procent de voturi din județ. Dar pe la Crucea și Gîrliciu ați ajuns vreodată? Cunoașteți organizațiile din Horia sau Ciobanu? Câte întâlniri ați avut cu alegătorii la Hîrșova ori Ghindărești? Adevărul este că nu ați mers deloc și nicăieri în campania pentru Parlament, dar ați stat liniștit deoarece știați că sunt niște nebuni de tineri care merg peste tot…pentru dumneavoastră. Din aceste considerente, solicităm demisia de îndată a lui Vergil Chițac din funcția de senator, funcție în care a ajuns cu sprijinul Organizației Tineretului Național Liberal Filiala Constanța. Suntem convinși că, o persoană de anvergura sa politică va avea mult succes cu o platformă proprie, precum alți distinși „liberali”, care au trecut de asemenea meteoric prin Partidul Național Liberal, crezându-se salvatorii noștri, dar făcându-ne numai deservicii. Totodată, recomandăm conducerii Partidului Național Liberal ca orice persoană care dorește să activeze în acest partid istoric, să înceapă de jos, ca simplu membru. Orice „împrumut” pe care îl facem din afară, direct pe poziții de conducere, face, așa cum am constatat, mult rău organizațiilor noastre”, a anunțat, marți, organizația de tineret a PNL Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*