„Țărăniștii” și-au prezentat candidații la alegerile locale, în prezența lui Pavelescu

Partidul Național Creștin Democrat și-a lansat duminică, 10 aprilie a.c., candidatul la Primăria Constanța. PNȚCD a optat să se bazeze pe profesorul universitar Gheorghe Caruțiu în lupta pentru Primăria Constanța și au mai fost prezentați și candidații la funcția de primar din 15 comune și orașe din județ, printre cei mai cunoscuți fiind artista Giba Liliana, aspirantă la primăria Adamclisi și Cati Hristu, la Cogealac.

Președintele PNȚCD Constanța, Adrian Țapliuc, a mizat în discursul său pe faptul că partidul este cel mai curat din toate formațiunile politice.

„De la noi nu pleacă în fiecare zi câte unul la pușcărie! (…) Au fost situații în care aș fi putut să accept un candidat cu probleme penale, dar am refuzat. Țin foarte mult la eticheta de partid moral și fără penali în rândul lui!”, a spus Țapliuc.

Totodată, președintele PNȚCD Constanța a mai spus că obiectivul partidului este depășirea pragului de 5% la alegerile locale și obținerea unui scor de 7-8% la alegerile parlamentare.

IMG_20160410_111841

Regele Mihai, readus în prim-plan

Prim-vicepreședintele PNȚCD Constanța, Adriana Mertea, a amintit că partidul este unul monarhist, aspiră la revenirea monarhiei ca formă de guvernământ, de altfel a și ridicat în picioare oamenii prezenți în sală pentru a asculta „imnul Regelui”.

„Nu numai că noi suntem un partid monarhist, susținem monarhia pentru că este un simbol, o tradiție și mai mult decât atât: cred că nu ați auzit vreodată spunându-se „a fost odată un președinte”! De fiecare dată, în poveștile noastre populare, președinții vin și trec, pe când regii rămân, rămân prin familiile regale. În momentul în care alegem un rege nu alegem o persoană, ci o familie! O familie care ne duce tradiția mai departe, care ne învață ce înseamnă continuitatea, care este întotdeauna un arbitru între partidele politice și care ne-au dovedit: dacă ne gândim la Carol I, cât de mult bine a făcut Dobrogei. De fapt, nu era Carol I nu aveam Dobrogea! Este adevărat că noi vrem monarhie, pentru că este singura forma de guvernământ care ne aduce demnitate și prosperitate!”, a spus Adriana Mertea.

În mesajul său, Caruțiu a declarat că partidul pe care îl reprezintă nu își propune proiecte utopice și nerealiste și a îmbinat istoria cu prezentul, susținând că „cei care au fost persecutați sunt singurii capabili să îi înțeleagă pe cei nedreptățiți”:

„Faptul că sunteți aici îmi confirmă că este nevoie acută de un partid martirizat de comuniști și de sistemul politic românesc, cei care au fost persecutați sunt singurii capabili să îi înțeleagă pe cei nedreptățiți! Constanța dăinuie de milenii, cea mai veche cetate atestată în România, pentru care noi, dacă vom veni la conducere, sperăm să putem face lucruri importante. (…) Este exact ceea ce dumneavoastră așteptați de la noi, o conducere care să se muleze pe nevoile poporului. Democrația îmi impune, după cum m-a învățat unul din marii noștri înaintași, Ion Rațiu, să lupt la ultima picătură de sânge ca tu să ai dreptul să (nu – n.r.) fii de acord cu mine! Susținerea dumneavoastră, a constănțenilor, îmi arată faptul că sunteți nemulțumiți de contracandidații noștri, că vreți o Constanță curată, o Constanță multiculturală, înfloritoare. În Dobrogea reîntoarsă în sânul României s-a invest masiv, s-a construit, s-a amenajat, s-a proiectat acest pivot de mare speranță pentru poporul nostru. Atunci, singurul interes acela de a ne impune pe plan național și internațional ca popor capabil, demn și cinstit!”, a spus prof. Gheorghe Caruțiu.

IMG_20160410_111613

Pavelescu: „România este o țară care nu mai vrea să trăiască!”

În discursul său, Aurelian Pavelescu a spus că ținta partidului în acest an este intrarea în Parlamentul României și a precizat că țara se află într-o „situație dramatică”, prin cifrele alarmante ale natalității și a numărului ridicat de avorturi.

„Suntem în fața unui nou început și aș vrea să vă spun câteva lucruri despre partid, ce înseamnă el, care ar trebui să fie mesajul dumneavoastră de acum încolo, pentru că PNȚCD nu este numai un partid politic, acest lucru trebuie să îl spuneți oamenilor! PNȚCD este o instituție națională și face parte din istoria națiunii române! Acest lucru nu este doar o nostalgie și aș vrea să fim cu toții conștienți de realitatea dramatică prin care trece țara și despre ceea ce noi avem de înfăptuit, pentru că obiectivul partidului în acest an este revenirea în Parlamentul României! Alegerile locale sunt doar o etapă! (…) Între 16 și 20 de milioane de avorturi în ultimii 26 de ani! Este o țară care nu mai vrea să trăiască! Există vinovați? Da, există! Sunt astăzi în Parlament, la Guvern sau trimișii lor acolo!”, a spus Pavelescu.

IMG_20160410_120646

1 Trackback / Pingback

  1. Protocolul PRU – PND – PNȚCD, la un pas de a se duce pe „apa sâmbetei” – Tomis News

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*