Social-democrații își protejează primarii și președinții de consilii județene: comisiile de specialitate NU vor fi obligate să acorde avize pentru proiectele de hotărâre în termen de 30 de zile

Propunerea legislativă pentru completarea art.98 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, inițiată de deputatul PMP Petru Movilă, căruia i s-au alăturat alți zece parlamentari din același partid, a fost respinsă, miercuri, în Camera Deputaților.

Propunerea invoca situațiile proiectelor de hotărâre din cadrul consiliilor locale și județene, prin nereglementarea unui termen de 30 de zile în care comisiile de specialitate să își dea avizul pentru ca acestea să poată să fie înscrise pe ordinea de zi a ședințelor.

Votul final pe proiect, propus pentru respingere, a atras mania opoziției.

„Vă invit la microfon! Cum explicați democrația și votul popular?”, a tunat deputatul USR, Cristian Seidler. După acesta, a intervenit și deputatul Emil Marius Pașcan, de la PMP.

„Initiațorii au identificat această situație practică, acest blocaj, când un proiect de consiliu local sau de consiliu județean nu primește nici un fel de aviz, el este blocat, nu poate să ajungă pe ordinea de zi! Este pur și simplu blocaj, care se putea rezolva acordând un termen rezonabil de 30 de zile în care comisiile de specialitate să poată acorda avizele pozitive sau negative. Faptul că l-ați blocat, rămâne cum am stabilit: nu deblocăm această situație! Este un blocaj democratic, trebuie să găsim o soluție! (…) Nu putem să asistăm la aceste blocaje ca atunci când proiectele care nu convin primarului sau președintelui consiliului județean nu intră pe ordinea de zi!”, a spus Pașcan.

Propunerea a fost depusă la Camera Deputaților pe 12 decembrie 2017, iar premierul interimar Mihai Fifor emitea, pe 25 ianuarie a.c., punctul negativ de vedere al Guvernului. Miercuri, proiectul a fost respins cu 204 voturi pentru, 30 de voturi împotrivă și trei abțineri.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*