Senatorul Banias și-a adus aminte, în prag de alegeri parlamentare, că trebuie să se adreseze constănțenilor: „Am fost la Viena!”

Senatorul ALDE de Constanța, Mircea Banias, despre care constănțenii nu au mai auzit mare lucru nu în ultimele zile, săptămâni sau luni, ci ani, ne anunță că a participat în perioada 29 iunie – 1 iulie la a 27-a sesiune plenară a Forumului Crans Montana, organizat la Viena sub înaltul patronaj al președintelui republicii Austria, Heinz Fischer.

Potrivit lui Banias, subiectele incluse pe agenda Forumului „au avut ca temă securitatea energetică și energia regenerabilă, rolul, evoluția și influența Europei Centrale și de Est în economia mondială, problema migrației din Europa, discuții pe tema infrastructurii și transporturilor, lupta împotriva infracțiunilor economice și împotriva terorismului, noi tipuri de diplomație etc.”, subiecte asupra cărora Banias nu s-a pronunțat niciodată în ultimii ani.

În cadrul lucrarilor plenare, Banias a ținut o prelegere pe tema diplomației parlamentare și a rolului parlamentarului diplomat, referindu-se la specificul activității acestuia, „mai puțin îngrădită în manifestările sale, spre deosebire de munca unui diplomat de carieră. Acțiunea diplomatică a parlamentarului nu necesită neaparat conformarea la rigorile conduitei diplomatice, așa cum este aceasta consacrată prin normele dreptului internațional, ci se poate manifesta atat într-un cadru instituționalizat, cat si într-un cadru mai personal. Explorarea terenului mult mai fertil al relațiilor inter-personale între parlamentari ce împărtășesc preocupari comune, participă la seminarii și adunări centrate pe problemele pe care ei sunt interesați, poate duce la o evoluție a relațiilor între țări dincolo de rezultatele realizabile doar prin diplomația tradițională”, a spus senatorul Mircea Banias.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*