Șeful Ligii Navale a SUA, în vizită la RAJA

La Constanța s-a desfășurat în perioada 13 – 16 august 2016, vizita oficială a reprezentanților Ligii Navale a Statelor Unite. Colaborarea strânsă dintre SC RAJA SA și Guvernul Statelor Unite, prin Agenția de comerț și Dezvoltare SUA din cadrul Ambasadei Statelor Unite la București, a dus la implementarea unui proiect pilot SCADA pentru zona Cobadin – județul Constanța. Președintele Național al US Navy League, Skip Witunski a condus delegația.

Investiţia în valoare de 2 milioane Euro, din care compania Motorola Solutions a contribuit cu un grant în valoare de 600.000 de euro, iar Guvernul Statelor Unite ale Americii cu o finanţare nerambursabilă de 1,2 milioane de euro, presupune controlul computerizat, de la distanţă, a tuturor parametrilor legați de furnizarea de apă şi servicii de canalizare în 25 de localități. Pe lângă implementarea proiectului, specialiștii americani au deschis la Murfatlar, un Centru de Excelență pentru Operarea Sistemelor SCADA.

Președintele Național al US Navy League, Skip Witunski, a declarat că „este surprins plăcut de România, oamenii sunt foarte deschiși, cu zâmbetul pe față. România are potențial prin dezvoltarea zonei construcțiilor. Unul dintre principalele noastre obiective este de a menține mările libere, deoarece 90% dintre ce mâncăm și producem provine din mare. Am fost foarte bucuros să aud despre proiectele prin care se furnizează apă în localitățile care nu aveau aceste facilități și din ceea ce am înțeles costurile pentru furnizarea apei au fost scăzute considerabil. Cred că RAJA asigură un rol social în ceea ce privește asigurarea apei în Constanța”, a afirmat Skip Witunski.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*