Se strânge lațul pentru „fugari”? România semnează tratat de extrădare cu Argentina

De la o vreme încoace, prin politica dâmbovițeană s-a împământenit un nărav în rândul celor certați cu legea. Cum sunt nevoiți să dea piept cu judecătorii, cum își găsesc un loc călduț în alte țării mai exotice. Elena Udrea (Costa Rica), Radu Mazăre (Madagascar) ori Sebastian Ghiță (Serbia) sunt doar câțiva dintre politicienii care au dat bir cu fugiți din România. De aceea, Guvernul României a început să se așeze la masa discuțiilor cu mai multe state pentru semnarea unor tratate de extrădare. Printre aceste state se numără și Argentina cu care a semnat la New York, la 22 septembrie 2017, un astfel de tratat. Pentru ca documentul să intre în vigoare, Parlamentul României trebuie să-l ratifice. Astfel, la Camera Deputaților a fost depus un proiect de lege pentru ratificarea Tratatului de extrădare între România şi Republica Argentina, semnat la New York, la 22 septembrie 2017.

CITEȘTE ȘI:

Partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre, fugarul Avraham Morgenstern, a fost PRINS în Argentina!

Actul a fost semnat inclusiv de președintele Klaus Iohannis. Potrivit expunerii de motive, „în contextul criminalităţii transnaţionale organizate tot mai extinse, Republica Argentina şi-a manifestat interesul pentru dezvoltarea cadrului juridic bilateral, în materie penală, având drept scop întărirea colaborarării în combaterea acestui fenomen“.

„În luna noiembrie 2013, partea argentiniană a transmis, pe cale diplomatică, propunerea de a se încheia un acord bilateral în domeniul extrădării, având în vedere ponderea infracţionalităţii pe teritoriul Republicii Argentina ca şi faptul că, la momentul actual, între cele două state nu există un cadru legal bilateral în această materie. Partea română a apreciat că un astfel de demers prezintă importanţă şi interes practic iar, în acest sens, a elaborat un proiect de Tratat în materia extrădării, care a fost înaintat părţii argentiniene. Prin Memorandumul cu nr. 2531/ 07.04.2015, prezentat în Anexa 2, a fost aprobată negocierea Tratatului dintre România şi Republica Argentina privind extrădarea.
Principalele reglementări ale Tratatului, se referă la: „obligaţia de extrădare”, „infracţiuni pentru care se acordă extrădarea”, „motivele de refuz” şi „obligaţii în caz de refuz” al extrădării, „procedura extrădării“, „cereri de extrădare sau predare formulate de mai multe state”, „hotărârea de extrădare şi predarea extrădatului”, „remiterea bunurilor”, „regula specialităţii”, „asistenţa juridică reciprocă”, „cheltuieli”, „relaţia cu alte convenţii şi „dispoziţii finale”. Partea argentiniană a formulat observaţii la proiectul de tratat care, în esenţă, au vizat: motivele obligatorii şi facultative de refuz, procedura de extrădare, hotărârea de extrădare şi predarea extrădatului, consultări între părţi privind interpretarea şi aplicarea tratatului, precum şi completarea textului cu dispoziţii privind refuzul facultativ, extrădarea simplificată, amânarea predării, predarea temporară şi tranzitul persoanei extrădate. Întrucât definitivarea textului a impus o serie de clarificări în raport de legislaţia internă a fiecărei Părţi, s-a apreciat necesară o întâlnire între experţi ai celor două ţări, iar, în acest sens, a fost organizată, în perioada 21 – 23 septembrie 2015, la Bucureşti, o rundă de negocieri“, se arată în expunerea de motive.

În acest caz, Camera Deputaților este primul for sesizat (în conformitate și cu decretul președintelui Klaus Iohannis din 14 mai a.c.), iar decizia finală îi va aparține Senatului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*