Se modifică Statutul polițistului. SNPPC a luat foc: „Schimbarea din funcția de conducere, obținută prin concurs, în urma unei simple evaluări direcționează spre rezultate politizate”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a supus, marţi, dezbaterii publice modificările la Statutul poliţistului, motivând că acestea sunt necesare „din cauza deficitul de personal şi nevoii de a corecta anumite prevederi care au fost declarate neconstituţionale”.

Modificările vizează descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor profesionale, reglementarea situaţiilor care facilitau pensionarea în jurul vârstei de 40 de ani, dar şi introducerea posibilităţii decontării asistenţei juridice şi asistării, de un avocat, pe timpul cercetării disciplinare. De asemenea, se stabileşte un mecanism pentru eliberarea din funcţii de conducere a poliţiştilor cu deficienţe în îndeplinirea atribuţiilor manageriale, evaluarea acestora urmând a se realiza pe baza unor criterii.

CITEȘTE ȘI:

Criză de personal în sistemul de Apărare. Țuțuianu vrea stoparea migrației militarilor spre privat. Lege cu extindere pentru MAI și SRI. Coarnă, SNPPC: „Să îi plătească mai bine, nu să îi oblige să stea!”

Proiectul de Ordonanţă stabileşte şi introducerea posibilităţii decontării asistenţei juridice şi asistării, de un avocat, pe timpul cercetării disciplinare. În plus, se reglementează situaţia poliţiştilor care ocupă funcţiile de demnitate publică sau cu rang de demnitar.

„S-a prevăzut obligaţia unităţii de a rezerva postul ocupat de către poliţist anterior numirii în funcţiile menţionate. La eliberarea din funcţia de demnitate publică sau cu rang de demnitar, poliţistul este numit în postul ocupat anterior”, se arată în Nota de fundamentare a OUG.

În plus, documentul stabileşte un mecanism privind eliberarea din funcţia de conducere, unul din motivele care au motivat sindicatele să se opună propunerilor.

Dincolo de modificările de nuanță, sindicaliștii din Poliție reclamă nereguli grave în privința modificărilor la Statutul polițistului. Miercuri, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) au reacționat la anunțul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.

„Nu suntem de acord cu propunerea dvs., de a legifera punerea la dispoziţie a poliţistului atunci când împotriva acestuia a fost dispusă o cercetare disciplinară (iar rezultatul acesteia nu este cunoscut şi nu a putut fi contestat de către poliţist), deoarece în acest mod s-ar creea o pârghie subiectivă/politică şi injustă, la îndemâna managerilor, pentru exercitarea unei presiuni psihice şi intimidarea anumitor subordonaţi. Nu suntem de acord să modificaţi Statutul, în sensul de a legifera schimbarea poliţistului din funcţia de conducere obţinută prin concurs, în urma unei simple evaluări a activităţii acestuia, deoarece se creează premisa exercitării unui act managerial defectuos sau direcţionat spre rezultate oneroase/politizat, în raport cu posibile indicaţii subiective ale persoanelor cu funcţie de conducere superioară şi, de asemenea, s-ar încălca principiul simetriei. Nu suntem de acord cu mutarea poliţistului, temporară sau definitivă, în interesul serviciului, fără acordul acestuia, deoarece se creează premisa subiectivă şi neprincipială, la îndemâna managerilor, de a îndepărta dintr-o funcţie o anumită persoană, pe criterii evazive/politice”, transmit reprezentanții SNPPC ministrului Carmen Dan.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO INTERVIU Dumitru Coarnă, SNPPC: „Am impresia că cineva politic vrea să distrugă Poliția națională”. Despre softul ilegal de la IPJ Constanța: „Cred că e vorba de un interes financiar!”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*