Scandalul de la Hârșova, faza pe dezvăluiri! Viceprimarul exclus din PNL, scrisori către Blaga și Gorghiu: „Gheorghe Dragomir mi-a cerut să susțin primarul, că îi aduce voturi la parlamentare”

Încă de la şedinţa în care Ionel Dia (PNL) (FOTO) a fost desemnat viceprimar, primarul oraşului Hârşova, Viorel Ionescu (ALDE), s-a declarat nemulţumit și l-a acuzat pe liberal că a avut o înţelegere cu PSD, în contradicție cu dispozițiile de la județ.

Dia a trimis miercuri un comunicat, în care îl acuză pe președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, că „a vândut organizația PNL Hîrşova domnului  Viorel Ionescu, primar ALDE în funcţie la Hîrşova, urmând să primească la schimb susținerea la alegerile parlamentare din toamnă”.

De partea cealaltă, liberalii îl acuză pe Dia că are o colaborare cu PSD și, prin urmare, se va dispune retragerea sprijinului politic.

„Ne facem mai departe tema, i s-a pus în vedere foarte clar să nu colaboreze cu PSD! Este un lucru interzis nu numai lui, ci și celorlalți. Noi am avut indicii că el a colaborat de mai de mult, nu am avut probe, în momentul acesta știm deja de colaborarea lui cu PSD. Nu am fost neînțelegători, cum se plânge, i-am dat prilejul să repare ceea ce a făcut retrăgându-se din funcția respectivă, numai că, din păcate, nu a înțeles și își dorește să continuie colaborarea cu PSD. Acest lucru noi nu îl acceptăm. I se va retrage sprijinul politic și va rămâne și fără funcția de viceprimar și de cea de consilier”, a spus Gheorghe Dragomir, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Circ la Hârșova, între ALDE și PNL. Viceprimarul își va pierde funcția

„Nu înțeleg cum PNL vrea să renunțe la funcția de viceprimar!”

Între timp, Ionel Dia susține că a trimis un memoriu co-președinților PNL, Vasile Blaga și Alina Gorghiu. De altfel, a și vorbit cu Blaga, iar problema este departe de a se fi încheiat. În replică la afirmațiile lui Dragomir, Dia precizează că a fost constant supus presiunilor pentru a-l susține pe proaspătul primar de la Hârșova, Viorel Ionescu și să părăsească funcția!

„A reacționat și domnul președinte, dar eu am lucruri fizice, care s-au întâmplat. A fost campania, s-au terminat alegerile și la Hârșova a fost o ședință a biroului politic local în care s-a decis susținerea mea pentru funcția de viceprimar. Aceasta este conducerea ierarhică în partid, după care am fost la domnul Dragomir să iau lista consilierilor și adeverința, înainte să depui jurământul, cum cere legea. La partid, m-am trezit cu doi oameni scoși de pe ordine, fiind statutar greșit! Adică, locul trei, care mi-a fost director de campanie și locul cinci, au fost scoși fără să mi se dea nici o explicație și fără să îi anunțe nici pe ei! Mie mi s-a spus la momentul acela, când să iau hârtia, că este cerința domnului primar Viorel Ionescu, că asta dorește el! El e la ALDE! Mi s-a spus că „el dorește lucrul acesta că l-au susținut pe el”. Mi-a spus asta domnul președinte Dragomir! Mi se pare ciudat, e munca oamenilor, au investit bani, muncă, o campanie costă… (…) ALDE și PSD au fost într-un conflict total la Hârșova, adică Ionescu mergea pe anti RAJA și era clar că exista șansa că PSD nu acorda votul candidatului de la ALDE. Noi nu am vorbit nici cu ALDE, nici cu nimeni! (…) A fost votul și am ieșit viceprimar. Din acel moment, domnul președinte (Dragomir – n.r.) a venit și mi-a cerut demisia și să îl susțin pe Viorel Ionescu, pentru că acesta îi va da voturi la alegerile la parlamentare! Am spus că nu e normal… e complicat la parlamentare și nu cred că acel om va susține PNL, Ionescu își susține partidul, că așa e normal. PNL a dizolvat biroul politic și am primit o hârtie prin care am fost chemat să particip la noul biroul politic de la Hârșova, care este condus de domnul deputat Mihai Lupu și compus din 12 persoane de la ALDE! O singură întrebare le-am pus celor veniți de la ALDE: „aveți idee cum arată sigla partidului sau cine e președintele de onoare ca să luați voi decizii?” Evident, nu am primit nici un răspuns. (…) Am fost excluși din biroul politic liberali din 1996, cu funcții, profesori, consilieri locali… am zis că se liniștește, dar în continuare se cere demisia mea și să îi ofer toate voturile lui Ionescu. I-am spus (lui Dragomir – n.r.) ori e un interes personal cu acest om (cu primarul – n.r.), ori nu înțeleg ce dorește! Până la urmă, PNL Hârșova ar fi câștigat un post de viceprimar, am adus la PNL, nu am luat de la PNL!”, a spus Dia, pentru TOMIS NEWS.

Reacția lui Vasile Blaga. „Dragomir nu poate să mă dea afară așa ușor!”

Ionel Dia l-a contactat telefonic pe co-președintele PNL, Vasile Blaga, iar liderul de la București i-a dat speranțe. Potrivit liberalului hârșovean, președintele PNL Constanța „nu poate să mă dea afară așa ușor”. Potrivit lui Ionel Dia, viitorul viceprimar, agreat de PNL Constanța, ar fi Stan Dida, membru ALDE!

„Stan Dida, susținută de actualul primar, deci nu de la PNL! Este imposibil, nu e vorba de mine… PNL Hârșova a câștigat funcția de viceprimar, chiar eu m-am dus la primar și i-am spus că îl susțin, că avem o experiență în spate, împreună să facem ceva, că lupta politică s-a închis și să facem treabă! Am fost o organizație care și-a plătit singură contribuția pentru campanie, nu am avut nevoie de nici un sprijin, momentan nu pot să-mi dau seama… există oameni care și-au anunțat colaborarea: la Castelu, Tuzla, Costinești, Peștera, la noi nu, la Hârșova e o problemă personală și cred că e vorba și de altceva, alte lucruri mai importante decât voturile, personal cred că nu e vorba doar de voturi! Eu nu țin la putere, e vorba de oamenii care au muncit acolo, nu poți să treci peste niște oameni că vrei tu! Nu suntem în dictatură, trebuie să respectăm un statut, niște proceduri… Mi s-a cerut doar demisia, să îl ajutăm pe Ionescu! Ionescu nu e în PNL, ci în ALDE, aliat la nivel național cu PSD și am spus (către Dragomir – n.r.) că dacă mâine Consiliul Județean îi dă niște bani a uitat de ei! Hârșova este într-o situație financiară extraordinar de proastă. (…) L-am sunat pe domnul Blaga, el mi-a spus să atac orice decizie și că mă așteaptă la curtea de arbitraj, că procedural nu poate domnul președinte (Dragomir – n.r.) să mă dea afară așa ușor, a crezut că face presiune pe mine și eu mă sperii, că sunt mai tânăr și renunț! (…) În biroul politic face parte cumnatul primarului, Lucian Stancu, adică dovezile mele sunt clare! Eu pot să dovedesc clar!”, a concluzionat Ionel Dia, pentru TOMIS NEWS.

MEMORIUL TRIMIS DE IONEL DIA CĂTRE VASILE BLAGA ȘI ALINA GORGHIU

m1

m2

m3

m4

m5

m6

m7

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*