Robert Turcescu, la ceasul bilanțului, prezintă „raportul pentru constănțeni”. „Îndepărtarea PSD de la guvernare este o urgență națională. În 2018, Parlamentele de la București și Chișinău vor discuta punctual pentru Unire”

Deputatul PMP de Constanța, Robert Turcescu, își prezintă bilanțul activității parlamentare din cadrul primei sesiuni. Mai sunt doar două săptămâni până la debutul celei de-a doua sesiuni a noii configurații parlamentare și Turcescu susține că va continua să se mențină într-un topul parlamentarilor constănțeni care, prin cifre cel puțin, îl conduce.

32 de luări de cuvânt în plen, 12 declarații politice, 16 întrebări și interpelări și, cel mai important, inițiativele legislative, 23 trecute în dreptul lui Turcescu, este bilanțul parlamentarului PMP pentru prima sesiune.

CITEȘTE ȘI:

Radiografia activității legislative. Ce legi ne-au adus senatorii și deputații în prima sesiune a Parlamentului

„Parte din USR se va vărsa în platforma România 100 a lui Dacian Cioloș”

Ca de obicei, Robert Turcescu a fost amabil să ne explice în detaliu viitoarele sale planuri politice și nu numai. Ca aspect oarecum „arzător” pe agenda publică avem referendumul intern al USR, prin care s-a poziționat față de demersul Coaliției pentru Familie, de modificare a Constituției și de instituire a clarificării: căsătoria – uniunea dintre un bărbat și o femeie. Turcescu a comentat în termeni duri această debandadă din USR.

„Poziția noastră, a PMP, a fost clară de la bun început: am susținut referendumul Coaliției pentru Familie și, din perspectiva noastră, avem în vedere: respectarea valorilor și familiei tradiționale. Tema mie mi se pare o temă fals argumentată, ridicată la rang de problemă națională și consider că definiția din Constituție era suficientă, dar în urma unor presiuni care au existat, mai ales din partea unora care vor să aducă mai multe drepturi pentru cuplurile gay, s-a ajuns la această discuție fabuloasă despre familie tradițională vs. Familia alcătuită din cupluri gay. Societatea românească nu avea o reală problemă cu acest lucru, ci cu educația, locurile și forța de muncă, probleme stringente, apăsătoare. Ieri m-am întâlnit cu un întreprinzător care îmi spunea că aduce în octombrie în România 40 de muncitori din India! Aducem de pe piețele asiatice, pentru că nu găsim oameni pe care să îi angajeze, tot ieri m-am întâlnit cu un patron de un restaurant mare din zona Neptun-Olimp care mi-a zis că este disperat că nu a reușit să găsească personal sezonier! Problemele interne din USR nu mă preocupă în mod deosebit, dar USR este parte din această acțiune de impunere artificială în atenția publică a unui subiect care nu are corespondent real în cotidian. Oamenii din România nu au o dezbatere profundă pe stradă, în microcomunități, nu avem o presiune extraordinară din partea comunității gay pentru căsătoriile pentru cuplurile de același sex. Drepturile minorităților din România sunt respectate, nu suntem o țară pe indexul comunităților internaționale, prin urmare s-a creat o discuție artificială, fără să fie agenda reală a cetățeanului român. Ne confruntăm cu un subiect în afara agendei reale și când s-a votat în Parlamentul României această chestiune m-am abținut, pe ideea că nu este o problemă stringentă. Ceea ce se întâmplă în USR era previzibil, nu este o clarificare doctrinară, este o bătălie a două școli de gândire amestecate pe repede înainte, fără să aibă o discuție profundă cu liniile doctrinare, dar graba a fost mare pentru că USR trebuia să fie actor în jocul electoral și să încurce clarificări pe scena politică. USR a furat mult electorat în campanii din zona PMP. (…) Dacă vreți, o analiză la cald, cred că într-o perioadă foarte scurtă de timp, acest USR liberal rezultat în urma referendumului, va face un transfer de personal, sedii și activitate politică către platforma România 100 a lui Dacian Cioloș. Cristian Ghinea, Dan Barna, vor vărsa politica lor spre Cioloș. (Cu platforma lui Cioloș – n.r.) nu e nici un fel de emoție populară, Cioloș nu a fost singur în stare să își construiască un vehicul politic”, a spus Robert Turcescu, pentru TOMIS NEWS.

„Forțele anti PSD trebuie să se unească pentru a construi o opoziție foarte puternică”. Mesaj către Ludovic Orban

Robert Turcescu consideră că „mamutul” politic PSD nu poate fi stopat decât printr-o unificare, nicidecum fuziune, pragmatică a forțelor din opoziție pentru debarcarea „trupei” condusă de Liviu Dragnea. Convins că următorii ani cu PSD la putere va duce România într-o zodie a dezastrului, Turcescu face un apel la un soi de „uniune națională”.

„Nu spun zona de dreapta, ci forțele politice anti PSD, indiferent de nuanțele lor doctrinare, trebuie să se unească pentru a construi o opoziție foarte puternică la mamutul politic numit PSD. Avem nevoie pe acest mandat parlamentar de a coagula forțele de opoziție împotriva PSD, care a demonstrat în ultimele opt luni că este incapabil să conducă România, că este desprins de realitatea economică și socială a acestei țări, că are o agendă total diferită față de cea cu care a câștigat alegerile parlamentare, prin urmare îndepărtarea PSD de la guvernare este o urgență națională! Pot existe nuanțe, e firesc, nu vorbim despre fuziuni prin absorbție, cum vizează domnul Ludovic Orban, partidele pot rămâne în formulele în care sunt în acest moment, dar PNL, PMP, USR, o parte din UDMR, cei care s-au desprins din ALDE, ar trebui să provoace o mișcare politică în stare să debarce PSD de la guvernare. (…) PMP, așa cum a făcut și în sesiunea precedentă, este clar cel mai bine articulat și bine definit ca partid de opoziție. Nu au fost negocieri, schimburi de posturi cu PSD. Lucrurile au fost foarte clare”, a mai spus Turcescu, pentru TOMIS NEWS.

Planuri pentru a doua sesiune parlamentară: platformă electronică pentru lucrările de doctorat. „Vom afla că sunt mulți impostori, campioană ar putea fi Academia de Poliție”

Am depus la Camera Deputaților un proiect de lege prin care încerc să provoc  o revoluție în ceea ce privește flagelul numit plagiatul din tezele de doctorat, în care propun înființarea unui registru național, prevăzut inițial de Daniel Funeriu, niciodată pus în aplicare. Practic, o platformă electronică în care să fie obligate toate școlile doctorale să urce toate lucrările elaborate din 1990 până în prezent. Este o formulă de transparență și prin care poate fi limitat fenomenul plagiatului. România are o creștere exponențială a numărului de „doctori”, probabil nici 20% dintre ei nu au titluri obținute în baza unei teze doctorale performante. Am întâlnit o opoziție puternică, chiar și din interiorul PNL, care reclamă că o astfel de inițiativă ar încălca legea titlurilor de autor. (…) Multe lucrări din anii 1990 nu pot fi consultate nici măcar la Biblioteca Central Universitară, însă cei care și-au făcut lucrările în ultima perioadă și au ceva de ascuns reclamă această inițiativă. Mi se pare absurd, multe din aceste lucrări au fost realizate și cu sprijinul bugetului de stat, primesc o bursă doctorală și un autor să nu fie bucuros să împărtășească lucrarea sa mediului științific! Eu cred că, de fapt, opoziția apare din partea acelor indivizi care știu foarte bine că ar putea fi lesne să fie verificate cu un soft antiplagiat sau în urma unor demersuri jurnalistice și vom afla că sunt mulți impostori, campioană ar putea fi Academia de Poliție și nu numai”, a spus Robert Turcescu, referitor la planurile pentru a doua sesiune parlamentară.

Secretul lui Polichinelle: Nu suntem pregătiți pentru sezonul estival!

Televiziunile centrale au umplut spațiile de emisie în aceste zile cu cozile interminabile ale oamenilor care veneau sau plecau de pe litoralul românesc. Infrastructura rutieră, o groaznică lacună a oricărei administrații din ultimii 27 de ani, a ținut din nou capul de afiș, constănțenii privind blocați imaginile cu mii de mașini blocate în ambuteiaje care nu au ce să caute într-o țară cu pretenții europene.

„Pentru niște oameni de administrație centrală și locală, fenomenul era previzibil. Mutarea unui flux foarte mare de turiști care până anii trecuți mergeau în Turcia sau Grecia, în zona litoralului era previzibil, oamenii nu mai merg în Turcia sub regimul Erdogan, au o mare rezervă în Grecia, unde guvernul de la Atena a decis să impună eliberarea bonurilor fiscale, nu mai mergi la terase unde ți se dă o foaie de hârtie cu prețul scris cu pixul, deci prețurile au crescut. Am avertizat întreaga sesiune parlamentară asupra acestei chestiuni, mai ales asupra unei situații critice: Spitalul Județean din Constanța, sub o subfinanțare cronică și într-o stare deplorabilă. Legat de trafic, situația nu este una de rezolvat de pe azi pe mâine, dar câteva lucruri s-ar fi putut face: am solicitat și încă nu am primit răspuns, deși a trecut termenul legal, în legătură cu utilizarea taxei de pod de la Fetești, care este o taxă pentru autostradă: ce se întâmplă cu acei bani? Au fost destinați să fluidizeze traficul? (…) La ce a fost acea taxă de bani? Una din variante era ca măcar în această perioadă de sezon această taxă să fie desființată, fie să se găsească formule prin care taxarea să fie mult mai rapid efectuată. Constanța nu va scăpa niciodată de acest trafic fără o organizare clară a locurilor de parcare, fără construirea unei șosele de coastă, care are un corespondent în realitate în condițiile în care crește numărul de turiști. În plus administrația locală din municipiul Constanța este într-un mare deficit de performanță profesională. Nu am văzut schimbări profunde, formule de pregătire a sezonului estival”, a mai spus Robert Turcescu, pentru TOMIS NEWS.

Unirea, un vis din ce în ce mai realizabil

Duminică, 6 august a.c., aproximativ 5.000 de persoane au participat la Mărășești, la comemorarea Centenarului luptelor din Primul Război Mondial, poate cele mai eroice din istoria acestui neam. Nu s-au putut alătura evenimentului basarabenii, care, deși au bătut sute de kilometric pentru a-și onora înaintașii, li s-a interzis accesul la Mausoleul de la Mărășești! Liderul platformei Acțiunea 2012, George Simion, a reclamat acest aspect la fața locului. Tristețea situației este completată de formarea grupului parlamentar „Prietenii Unirii”, al cărui impact a fost zero la momentul respectiv.

„Vorbim de Oprișan! Eu nu cred că este vorba de un plan, prin care vor să contracareze o mișcare unionistă, un soi de încercare a PSD de a limita succesul PMP. Cred că e mai degrabă vorba de prostie, lipsă de organizare, neînțelegerea unei realități pe care nu ai cum să o percepi doar dacă mergi la Chișinău ca să vezi cum crește filonul unionist! Oprișan și alții ca el care pun piedici celor care vin de dincolo de Prut nu înțeleg fenomenul acesta politic. Eu am fost la Chișinău, împreună cu președintele Traian Băsescu, am văzut cum, spre deosebire de anii precedenți, tema unionistă este una din ce în ce mai puternică, în fiecare luni la Palatul României vin în vizită grupuri de sute de basarabeni, care vizitează Parlamentul, se întâlnesc cu parlamentarii PMP. Cred că PUN, al cărui președinte de onoare este domnul Traian Băsescu, este unul cu șanse mari de a intra în alegerile de anul viitor în Parlamentul de la Chișinău. Tema unionistă va fi categoric tema anului viitor, în contextul Centenarului Marii Unirii, dincolo de evenimentele care vor marca acest eveniment cu caracter festivist, în profunzime societatea românească va discuta despre Unire și în România, de pe ambele maluri ale Prutului, se va declanșa un proces de acțiuni concrete în legătură cu viitoare Unire. Nu vom mai avea doar discuții teoretice, ci cele două Parlamente vor pune foarte concret pe masă etapele Unirii”, a concluzionat Robert Turcescu, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Parlamentarii Constanței s-au umplut, din nou, de „respect”. Doar Robert Turcescu s-a înscris în grupul parlamentar „Prietenii Unirii”!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*