PSD Constanța, la masă cu Partidul Comunist din China: „Se reface Drumul Mătăsii, care va trece prin România”

Politic sau nu, diplomatic sau nu, adevărul este că PSD Constanța, partenerul de dialog de sâmbătă al părții chineze, a oprit accesul presei, fiind permis doar accesul presei comuniste din China, ca o adevărată „lecție de democrație”, pe care potențialii investitori chinezi în România ar trebui să îl ia serios în calcul când și dacă vor dori să „pompeze” vreodată bani pe aici.

Republica Populară Chineză, confruntată cu o creştere economică în scădere, propune un plan extrem de ambiţios: peste 120 de miliarde de dolari investite în modernizarea aşa-numitului „Drum al Mătăsii”. Este vorba, mai exact, de două rute – maritimă şi terestră – care să transporte mărfuri în Orientul Mijlociu, Europa Centrală şi Africa și care, inerent, va trece și prin România. Strategia chineză presupune o plimbare și pe la Constanța, așa cum s-a întâmplat sâmbătă.

Ceea ce știm este că leadershipul PSD Constanța a primit vizita oficială a delegației Partidului Comunist Chinez, partidul de guvernământ din Republica Populară Chineză, delegația fiind condusă de Liu Yiunshan, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al PCC. Alături de înaltul oficial al Partidului Comunist Chinez, au mai participat la întâlnirea de astăzi și alți demnitari ai Republicii Populare China.

Propaganda de la Beijing stipulează suma astronomică de 750 de miliarde de dolari, disponibili pentru investiții în Europa, ceea ce înseamnă că județul nostru, la intersecția economică a Asiei și Europei răsăritene, se află amplasată perfect pentru a putea beneficia de investiții consistente.

„A fost o întâlnire foarte importantă cu conducerea Partidului Comunist din China, benefică privitor la investițiile pe care le pot face companiile chinezești în județul Constanța. Sperăm ca în următoarea perioadă să avem cât mai mulți investitori la noi în județ. S-a discutat despre colaborarea dintre cele două state, precum și despre posibilitatea implementării unor proiecte viitoare pe termen lung în județul Constanța, precum ar fi infrastructura, mediul și Portul Constanța! A fost o discuție oficială, nu punctuală, pe bani ca să fiu exact. (…) Presupun că da (750 de miliarde de dolari – n.r.)… Dar, este și ideea de a reface Drumul Mătăsii, de care se discută de ani de zile și care o să treacă prin România”, a spus președintele Consiliului Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu, pentru TOMIS NEWS.

Ideea de a reface anticul Drum al Mătăsii a apărut în 2013, iar Banca de Dezvoltare a Chinei anunța în luna mai a acestui an că este pregătită să deblocheze nu mai puţin de 870 de miliarde de dolari pentru 900 de proiecte, ce vizează Drumul Mătăsii. Anunțul oficial a fost făcut pe 14 mai, de președintele Chinei, Xi Jinping, perfect strategic, în timpul unei conferinţe la care au participat  lideri din 29 de ţări, printre care Vladimir Putin şi Recep Erdogan.

Relaţiile de cooperare economică România-China au fost abordate și joi, în cadrul întrevederii derulate la Palatul Victoria între Premierul Mihai Tudose și Liu Yunshan (care s-a întâlnit sâmbătă cu social-democrații constănțeni), în cadrul căreia au fost abordate oportunitățile de colaborare, Tudose arătând că România este interesată să beneficieze de experiența Chinei în domeniul transporturilor și să atragă investiții, de partea cealaltă Liu Yunshan subliniind că Beijingul își propune să investească peste hotare 750 miliarde USD în următorii cinci ani. De asemenea, s-a discutat în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria despre posibilitatea înființării unei curse aeriene directe București-Beijing și potențialul portului Constanța de a funcționa ca hub comercial important între Asia și Europa.

Sintagma „Drumul Mătăsii” se aplică legăturilor comerciale dintre China și Occident, dar noţiunea a fost folosită pentru prima dată (şi impusă în discursul public) de geograful și geologul german Ferdinand von Richthofen, în cartea sa despre China, din anul 1877. Un lucru e cert:nu a existat un singur drum al mătăsii, ci o reţea vastă de drumuri ce avea drept scop promovarea comerţului. Cu timpul, aceste drumuri aveau să deschidă calea spre cunoaşterea Chinei, și nu numai, de aici și disperarea Beijingului de a se impune atât geopolitic, cât și comercial.

După o călătorie de 18 zile în care a parcurs 12.000 de kilometri, primul tren de marfă care a legat direct China de Marea Britanie a ajuns pe 19 ianuarie a.c. la Londra, călătoria fiind ultima expresie a dorinței Chinei de a întări legăturile comerciale cu Europa Occidentală, prin renașterea vechii rute comerciale „Drumul Mătăsii”. Londra este al 15-lea oraș deservit de acest nou serviciu de transport feroviar propus de compania de stat China Railway Corporation, care este promovat ca fiind mai ieftin decât transportul aerian și mai rapid decât transportul maritim.

„Drumul Mătăsii” este un plan extrem de ambiţios, propunând construirea de drumuri, căi ferate, porturi, conducte şi alte elemente de infrastructură care să lege China de Asia Centrală, Europa şi Africa pe mare şi pe uscat.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*