PRU Eforie a trecut în bloc la PMP. Palaz: „Denotă o maturitate politică”. Bădrăgan: „Știam de acum două săptămâni. Probabil au descoperit drumul spre consiliul local”

Întreaga organizație din Eforie a Partidului România Unită, a decis, sâmbătă, să se alăture Partidului Mișcarea Populară. Lucia Sărăcilă, președinte PRU Eforie, împreună cu cei 11 membri ai Biroului Politic Local și cu un număr de 107 membri s-au alăturat „popularilor”.

Acest partid poate face o opoziție reală față de actuala administrație din orașul Eforie dar și față de practicile acestora vis-a-vis de cetățenii orașului”, a spus Lucia Sărăcilă.

Președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, a salutat mutarea celor de la PRU Eforie.

Nu este vorba doar de unul sau doi membri și este un pas făcut de o întreagă organizație a PRU, ceea ce denotă o maturitate politică și o responsabilitate din partea membrilor acestui partid. Mă onorează încrederea noilor colegi pe care mi-au acordat-o și mă responsabilizează în vederea aplicării unor politici pentru cetățeni prin crearea unei opoziții reale în Eforie”, a spus Claudiu Palaz.

De partea cealaltă, liderul PRU Constanța, Dumitru Bădrăgan, nu pare prea afectat de veste, întrucât, așa cum ne-a precizat, știa de mai mult timp de această mutare și le-a urat succes foștilor colegi în lupta pentru bunăstarea comunității locale.

„Pentru că nu e campanie electorală, se mai așează lucrurile. Unii își caută alte drumuri, e normal. Din păcate, la Eforie, acea echipă nu a reușit să intre în consiliul local, îi respect pe oameni, au sprijinit schimbarea lui Brăiloiu, dar ca strategie politică marele meu regret este că nu au reușit să intre în CL. Acum, poate că au găsit alt drum, care să le asigure alte rezultate. Totul ține de munca lor! Decizia e a lor, o știam de două săptămâni, fiecare își alege drumul lui. (…) Sper să colaboreze bine cu consilierii PMP de acolo, e foarte important, să se integreze și să colaboreze pentru comunitatea locală. Dacă reușesc acest lucru, înseamnă că au ales un drum bun. Dacă nu…”, a spus Dumitru Bădrăgan, pentru TOMIS NEWS.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*