Proiect care încinge spiritele! Casele de Cultură trec în proprietatea primăriilor? Ungureanu: „La Constanța, urcă nume mari ale teatrului și filmului românesc!”

După Revoluție s-a trecut la împărțeala avuției lăsate în urmă de regimul comunist. Printre lucrurile care trebuia să ajungă la proprietarii de drept se numără și Casele de Cultură, care au fost ridicate înainte de ’89 din banii muncitorilor. Drept urmare, Casele de Cultură din întreaga țară ar fi trebuit să revină în proprietatea sindicatelor, moștenitoarele patrimoniului Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR). În acest sens, în anii ’90 s-a inițiat o lege care prevedea ca aceste case de cultură să treacă în proprietatea sindicatelor. Numai că, de atunci și până acum au trecut mai bine de 20 de ani și nu s-a făcut nimic concret. În prezent, statutul juridic al caselor de cultură este în aer. Nu sunt nici în proprietatea statului, nici în cea a sindicatelor… Din acest motiv, nimeni nu poate investi în ele pentru modernizarea lor, iar din această cauză o parte din aceste Case de Cultură se află în condiții nu tocmai bune. Cu toate acestea, în cele mai multe dintre imobile sunt derulate o serie de activități cultural-artistice. Ba chiar, în unele activitatea se derulează cu succes. Un exemplu de bune practici este Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, unde au loc numeroase spectacole.

Pentru că statutul acestor Case de Cultură este incert, mai mulți parlamentari ai PNL au inițiat un proiect de lege prin vor să treacă Casele de Cultură în proprietatea primăriilor. Aleșii liberali spun că aceste Case de Cultură sunt în proprietatea publică a statului, iar ele ar trebui să fie în cea a unităților administrativ – teritoriale unde sunt situate… Senatorul liberal Daniel Constantin Cadariu, cel care a inițiat proiectul, precizează în expunerea de motive că „aproape în fiecare municipiu reședință de județ și în unele orașe există Case de Cultură ale sindicatelor care sunt în proprietatea organizațiilor sindicale”.

„Aceste Case de Cultură au fost construite înainte de anul 1989 din fondurile sindicatelor. În prezent, aceste Case de Cultură sunt administrate de către Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România. Din lipsa fondurilor, nu s-au făcut reparații capitale la aceste imobile….Scopul acestor Case de Cultură a fost acela de organizare de activități cultural – educative în scopul ridicării nivelului de cultură al diverselor categorii socio-profesionale iar în prezent activitatea acestora este de închiriere de spații pentru centre comerciale, școli de șoferi, restaurante, sedii de universități. Având în vedere că, în marea lor majoritate, casele de cultură nu mai realizează obiectul de activitate pentru care au fost înființate…se impune transferarea lor în proprietatea primăriilor. În compensare, organizațiile sindicale primesc alte imobile“, se arată în motivarea inițiativei.

Un proiect făcut ca „nuca-n perete“? Case de Cultură, în aer!

De partea cealaltă, reprezentanții sindicatelor spun că nici nu vor să audă de o astfel de inițiativă, care este imposibil de aplicat…

„Cred că liberalul care a inițiat un astfel de proiect vrea să facă expropiere! De fapt, statul român avea obligația de a da în proprietatea sindicatelor aceste Case de Cultură, pentru că ele au fost construite din banii sindicaliștilor, membri ai UGSR. Cred că acest liberal nu știe legea, de spune că aceste Case de Cultură sunt în proprietatea statului român. Repet: statul avea obligația să dea aceste Case de Cultură în proprietatea sindicatelor“, a spus directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, Gheorghe Ungureanu, pentru TOMIS NEWS.

Acesta a afirmat că nu are nici o problemă ca aceste imobile să fie administrate împreună cu autoritățile locale, dar ele trebuie transferate proprietarului de drept. Pe de altă parte, Ungureanu a mai punctat că, spre exemplu, la Constanța, actul cultural este pus pe primul plan, aici urcând nume mari ale teatrului și filmului românesc!

În prezent proiectul PNL se află în dezbatere la Camera Deputaților, după ce a fost respins la Senat.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*