Programul Național de Dezvoltare Locală: Județul Constanța primește aproape 700 milioane lei!

Ministerul Dezvoltării Regionale a publicat, miercuri seară, lista obiectivelor care vor fi finanțate, prin PNDL 2, în perioada 2017-2020. În total, Sevil Shhaideh promite că vor ajunge la primării și la consilii județene aproape 30 de miliarde de lei și ar urma să fie finanțate 6.851 de proiecte.

Cei mai mulți bani ar trebui să ajungă, în următorii trei ani și jumătate, în județul Suceava: 928,5 milioane de lei. Pe următoarele locuri în topul județelor după alocările prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 se află Caraș Severin (883 milioane lei), Vaslui (882 milioane lei), Teleorman (875,5 milioane lei) și Mehedinți (848,9 milioane lei). De asemenea, pe ultimele locuri în topul alocărilor pe perioada 2017-2020 sunt Arad (644,9 milioane lei), Satu Mare (625,9 milioane lei), Brașov (587 milioane lei), Sibiu(557 milioane lei), Harghita (507,9 milioane lei), Covasna (392 milioane lei) și Ilfov (374,6 milioane lei).

Sevil Shhaideh a negat  că acuzațiile potrivit cărora ar fi alocat banii din Programul Național de Dezvoltare Locală I (PNDL I) pe criterii politice, subliniind că autoritățile locale au primit sumele după principiul „primul venit, primul servit”.

Județul Constanța va primi aproape 700 milioane lei, mai exact suma de 693.091.963 lei.

TOMIS NEWS prezintă modul în care, în cea mai mare parte, se vor împărți acești bani.

Comuna 23 August va primi bani pentru două proiecte, cel mai serios fiind cel legat de modernizarea și reabilitarea drumurilor din localitatea Moșneni, suma fiind de aproximativ 7,7 milioane lei. În general, cei mai mulți bani vor merge la asfaltarea străzilor sau iluminatul public. De exemplu, la Aliman se vor aloca pentru asfaltări peste 15 milioane lei și alte aproape 13 milioane lei la Amzacea. Pentru sistemul de canalizare menajeră se vor aloca peste 7 milioane lei, tot la Amzacea și tot acolo se alocă aproape 800.000 lei, pentru dispensarul medical.

Pentru Chirnogeni se vor aloca peste 18 milioane lei, cu scopul construirii de poduri și podețe de scurgere a apelor pluviale în satul Plopeni. De asemenea, comuna Cogeleac va beneficia de o centură ocolitoare, pentru care se vor aloca aproximativ 9,8 milioane lei.

Mihai Viteazu primește bani doar pentru extinderea liceului tehnologic, aproximativ 2 milioane lei, iar la Mihail Kogălniceanu se alocă aproape 14 milioane lei, pentru reabilitarea dispensarului, înființarea unei grădinițe cu orar prelungit și modernizarea drumurilor comunale. Aceeași sumă de la Kogălniceanu se alocă și pentru Mircea Vodă, dar doar pentru modernizarea drumurilor.

Alte milioane iau drumul, mai nou, comunei Băneasa, aproximativ 9,7 milioane lei sau 7,6 milioane lei, la Ostrov, tot pentru asfaltarea drumurilor.

La Valu lui Traian se va construi o sală de sport și, tot acolo, se au în vedere asfaltări de aproape 15 milioane lei.

Bani mulți și la Cumpăna, unde se vor aloca peste 5,5 milioane lei pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă; peste 3 milioane lei, pentru construcția unei creșe și alți 4,9 milioane lei pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit. De asemenea, aproape 5 milioanei lei, vor fi destinați asfaltărilor în comună.

Pentru extinderea rețelei de canalizare a comunei Tuzla se vor aloca 12,6 milioane lei.

Situația pe orașe și municipii. Năvodari, în top!

12,3 milioane lei se vor duce la Murfatlar, pentru modernizarea drumului comunal 27, satul Siminoc, iar Hârșova va primi bani pentru cinci proiecte, printre care aproape 9 milioane lei pentru asfaltări, peste 9,2 milioane lei pentru extinderea rețelei de canalizare. Cernavodă va primi finanțare pentru patru proiecte, cea mai importantă fiind suma de peste 11 milioane lei, necesare cartierului de locuințe din zona Sere.

Medgidia conduce în topul proiectelor avute în vedere, nu mai puțin de nouă, toate fiind grădinițe și colegiul Național „Kemal Ataturk”, a cărui dotare necesită suma de aproximativ 6,9 milioane lei.

Mangalia va primi bani doar pentru două proiecte, respectiv pentru alimentarea cu apă, canalizare menajeră și pluvială în cartierul Dobrogea II (520.000 lei) și sistematizarea pe verticală a aceluiași cartier (peste 3,2 milioane lei).

Atât Ovidiu, cât și Techirghiol, vor primi bani pentru asfaltări și modernizarea străzilor, aproape 5,5 milioane lei pentru satul Poiana (Ovidiu) și peste 3,5 milioane lei, pentru Techirghiol.

Năvodari „sparge topurile” banilor alocați în județ, cu trei proiecte pentru care se vor aloca peste 53 milioane lei (!), bani care se vor împărți după cum urmează: peste 28,5 milioane lei pentru echiparea tehnico-edilitară și asfaltare tramă stradală în zona Midia Sat, aproape 23 milioane lei pentru reabilitarea străzilor în zona stațiunii Năvodari și peste 2,5 milioane lei lărgirea și asfaltarea Pod Ecluză.

Municipiul Constanța a primit „OK-ul” pentru șase proiecte, însă, cumulate, nu sar de 9 milioane lei. Astfel, 2 milioane lei vor fi alocate pentru reabilitarea, supraînălțarea și modernizarea sălii de tenis a liceului cu program sportiv „Nicolae Rotaru”; peste 1,6 milioane lei pentru modernizarea și mansardarea creșei nr. 1; peste 2,6 milioane lei pentru creșa nr. 2; aproape 2,2 milioane lei pentru creșa nr. 5, peste 210.000 lei pentru modernizarea și dotarea în vederea obținerii autorizației de funcționare pentru Colegiul Comercial „Carol I” și suma de 105.000 lei, pentru școala gimnazială „Marin Sorescu”.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*