Portul Constanța, protocol de colaborare cu cel mai important port din lume. Tivilichi, APMC: „Încercăm să devenim poarta de intrare a mărfurilor spre Europa dinspre Asia”

Un protocol de colaborare între Portul Constanța și Portul Ningbo Zhoushan din China a fost semnat, miercuri, la sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (APMC).

Portul Ningbo Zhoushan este, literalmente, cel mai aglomerat port din lume în ceea ce privește fluxul tonajelor de marfă. Din 2015, păstrează primul loc în porturile de marfă din întreaga lume.

Protocolul dintre APMC și administrația chineză își propune să promoveze schimburile comerciale chinezo – române și să consolideze cooperarea și comunicarea dintre porturile maritime din ambele țări, să se promoveze reciproc și să evidențieze facilitățile portuare și avantajele competitive ale porturilor semnatare. Astfel, cele două porturi  stabilesc relații de afaceri cu companii maritime chineze, românești și internaționale și vor colabora la creșterea traficului de mărfuri între China și România. De asemenea, vor conlucra în privința oportunităților de cooperare strategică și de schimb de informații privind statisticile referitoare la traficul de mărfuri, proiectele de dezvoltare pentru infrastructura portului, industriile portuare etc.

„Continuăm ceea ce am început: adăugarea de noi parteneri în dezvoltarea infrastructurii portuare. Ne gândim la strângerea relațiilor comerciale dintre porturile din China și Portul Constanța. Așa cum am spus, poate fi considerată ca o continuare a discuțiilor referitoare la Drumul Mătăsii și, în conformitate cu ceea ce ne-am propus, este ca Portul Constanța, împreună cu colegii din China, să putem deveni poarta de intrare a mărfurilor spre Europa dinspre Asia și invers. Suntem încrezători că putem să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor partenerilor noștri din China și să învățăm de la modul în care s-au dezvoltat și cum reușesc dumnealor să își asigure eficiența porturilor pe care o au. Suntem bucuroși de sosirea lor în Portul Constanța și că am semnat acest protocol. Protocolul înseamnă un schimb onest de informație referitoare la fluxurile de mărfuri care circulă spre Europa dinspre Asia și invers”, a spus directorul general al APMC, Nicolae Dan Tivilichi.

Totodată, cele două porturi colaborează și au activități comune și în cadrul proiectului Civitas – Portis, orașele Constanța și Ningbo fiind partenere în consorțiul proiectului, iar la semnarea protocolului a participat și viceprimarul municipiului Constanța, Dumitru Babu.

„Proiectul CIVITAS este un proiect comun al APMC împreună cu Primăria și ne bucurăm să îl avem pe domnul viceprimar Babu aici, se desfășoară sub auspiciile acelei modernizări a infrastructurii portuare, care trebuie legată de oraș. Lucrăm la Poarta 1 și în cazul unui nou terminal în Portul Agigea, dar împreună cu Primăria trebuie să stabilim fluxuri de mărfuri, de transport, de logistică. În China am găsit ceea ce este deja aici. Nu se poate Portul fără autorități locale și invers. Peste tot unde există un port, el reprezintă motorul de dezvoltare al acelei regiuni”, a mai spus Tivilichi.

CITEȘTE ȘI:

Bilanțul Portului Constanța, la final de an. Tivilichi, director general APMC: „Suntem, din nou, principalul exportator de cereale al Europei!”

Chinezii bat monedă pe Drumul Mătăsii

„Suntem onorați să fim astăzi aici să semnăm protocolul de colaborare. Semnarea protocolului a întors o nouă pagină în cooperarea dintre portul din România și cel din China. Ningbo Zhoushan este cel mai important port din lume și, cu acest protocol, în viitor putem coopera în privința managementului și operațiunilor portuare. Credem că este important să menținem colaborarea dintre China și România și să dezvoltăm afacerile de-a lungul Drumului Mătăsii. Portul Constanța este cel mai important din România și economia României și a Chinei sunt complementare. Judecând după situația actuală, este devreme să vorbim despre investiții. Putem să decidem pe viitor dacă da sau nu”, a precizat președintele CA al Portului Ningbo Zhoushan, Mao Jianhong.

CITEȘTE ȘI:

PSD Constanța, la masă cu Partidul Comunist din China: „Se reface Drumul Mătăsii, care va trece prin România”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*