Pontica ajunge la cea de-a 50-a ediție, dedicată împlinirii a 2000 de ani de la moartea poetului Ovidius

În perioada 11-13 octombrie 2017, se vor desfășura lucrările sesiunii științifice internaționale Pontica, ce va fi dedicată împlinirii a 2000 de ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso și va avea ca temă ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE ÎN SPAȚIUL VEST-PONTIC.

Potrivit Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), evenimentul, ajuns la cea de-a 50 ediție, va fi organizat în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Știinte Politice a Universității „Ovidius” Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 11 octombrie 2017, ora 12:00, în Aula „Adrian Radulescu” (Sala Pictată) a MINAC, Piața Ovidiu, nr. 12.

Iată programul complet:

 

11 oct

Miercuri

12.00

13.30

 

 

Aula „Adrian Rădulescu”

v  Deschiderea Sesiunii Ştiinţifice Internaţionale Pontica 2017 – alocuțiuni oficiale

v  Vernisajul  expoziţiilor „Țărmuri îndepărtate” și „Masacrul de la Fântâna Mare”

 

Comunicări pe secţii
Sala 1

Preistorie

 

 

(Etajul I)

Sala 2

„Mircea cel Bătrân”

 

(Etajul I)

Sala 3

„Tezaur. Colecție sticlă”

(Parter)

Sala 4

” Ovidiana”

 

 

(Parter)

Sala 5

”Independenței”

 

 

(Etajul II)

Sala 6

„Pipe”

 

 

(Etajul II)

11 oct.

Miercuri

16.00

20.00

Preistorie

 

Greco – romană

 

Medievală Numismatică Modernă – Contemporană Exilul și migrația de la Ovidiu la Europa sec XXI
12 oct.

Joi

9.00

13.30

Preistorie

 

Greco – romană

 

Medievală Modernă – Contemporană Exilul și migrația de la Ovidiu la Europa sec XXI
12 oct.

Joi

16.00

19.00

  Greco – romană

 

Modernă – Contemporană
13 oct. Excursie documentară Capidava

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*