Politiștii locali din Constanța au împărțit din nou amenzi în stânga și în dreapta! „Fruntași“ la încasat sancțiuni au fost șoferii!

Politiștii locali din Constanța au continuat acțiunile de verificare a respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale. Într-o singură zi, miercuri, 9 mai, polițiștii locali au aplicat 155 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.240 de lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domeniile menționate mai sus. În domeniul circulației pe drumurile publice au fost înregistrate 96 de abateri contravenționale (opririle și staţionările neregulamentare de pe principalele artere și bulevarde din municipiul Constanța au reprezentat ponderea cea mai reprezentativă a sancțiunilor contravenționale) în valoare de 15.190 de lei. În domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal, Protecției mediului și activitătii comerciale au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 17.400 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind executarea lucrărilor tehnico-edilitare, executarea de lucrări de construcții fără a deține autorizație de construire, nerespectarea prevederilor H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, nerespectarea prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață din municipiul Constanța, acte de comerț ilicit, etc.

CITEȘTE ȘI:

V-ați săturat de căruțe în trafic? Poliția Locală Constanța: „Vehiculele cu tracțiune animală reprezintă un real pericol pentru participanții la traficul rutier“

În domeniul ordinii și liniștii publice au fost constatate și sancționate 44 de abateri de la normele legale în vigoare privind conviețuirea socială și menținerea curățeniei în municipiul Constanța, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 7.650 de lei, după cum urmează:

H.C.L nr. 184/2013, art. 5, pct. 2 – răscolirea gunoiului din containere – str. Mihail Jora – 1 sancțiune x 400 lei;

H.C.L nr. 184/2013, art. 5, pct. 2 – răscolirea gunoiului din containere – Str. Tulcei – 1 sancțiune x 400 lei;

H.C.L nr. 184/2013, art. 5, pct. 2 – răscolirea gunoiului din containere – str. Freamătului nr. 13 – 2 sancțiuni x 400 lei;

H.C.L nr. 184/2013 – art.5, pct.4 – a aruncat hârtii pe domeniul public – str. Piața Ovidiu, Zona Mozaic – 1 sancțiune x 400 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – Șos. Mangaliei – 1 sancțiune x 200 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – Piața Ovidiu– 2 sancțiuni x 100 lei;

Legea nr. 92/2007, art 45 alin.2 – circulația cu mijlocul de transport public de persoane fara a deține titlu valabil de călătorie – Zona Macul Roșu, bd. Al. Lăpușneanu – 8 sancțiuni x 100 lei;

H.C.L nr. 184/2013, art. 5, pct. 2 – răscolirea gunoiului din containere –Str. I.L Caragiale – 2 sancțiuni x 400 lei;

H.C.L nr. 184/2013, art. 5, pct. 2 – răscolirea gunoiului din containere – Str.Viorelelor – 1 sancțiune x 400 lei;

Legea nr. 61/1991R – art.2, pct.1 – săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene – bd. 1 Mai – 1 sancțiune x 400 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 3 – apelarea la mila publicului – bd. 1 Decembrie/Str. I.L.Caragiale – 1 sancțiune x 100 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 3 – apelarea la mila publicului – bd. Al. Lăpușneanu/Str. I.L.Caragiale – 1 sancțiune x 100 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – Alee Parc Gară – 2 sancțiuni x 100 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – Str. Adamclisi –1 sancțiune x 100 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – Str. Tulcei –1 sancțiune x 100 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – Bd. Tomis –1 sancțiune x 400 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – Str. Soveja –2 sancțiuni x 100 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – Str. Remus Opreanu –1 sancțiune x 100 lei;

Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – Parc Tăbăcărie – 1 sancțiune x 100 lei;

Legea nr. 92/2007 – art. 45, alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – bd. Aurel Vlaicu – 2 sancțiuni x 50 lei;

Legea nr. 92/2007 – art. 45, alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – bd. 1 Mai – 1 sancțiune x 50 lei;

Legea nr. 92/2007 – art. 45, alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – bd. Aurel Vlaicu – 4 sancțiuni x 100 lei;

Legea nr. 92/2007 – art. 45, alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – bd. 1 Mai – 5 sancțiuni x 100 lei;

H.C.L nr. 184/2013, art. 5, pct. 2 – răscolirea gunoiului din containere –Platou Gara  – 1 sancțiuni x 400 lei.

„Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a Direcției Generale Poliția Locală“, spun polițiștii locali.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*