Poliția de Frontieră din România preia, pentru a patra oară, preşedinţia Forumului de Cooperare la Marea Neagră

În perioada 05-07.12.2017,  la Constanţa, are loc cea de-a XVIII-a Întâlnire Anuală a Şefilor Poliţiilor de Frontieră/Gărzilor de Coastă din ţările riverane Mării Negre, în cadrul Forumului de Cooperare la Marea Neagră, prilej cu care, pentru a patra oară și pentru o perioadă de un an, Poliţia de Frontieră Română din România preia preşedinţia Forumului de Cooperare.

La activitatea Forumului participă şefii Poliţiilor de Frontieră/Gărzilor de Coastă ale statelor riverane Mării Negre (România, Bulgaria, Turcia, Ucraina şi Federaţia Rusă), însoţiţi de experţi naţionali, delegaţiile oficiale fiind primite de către inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestorul general de poliţie Ioan Buda.

Preşedinţia Forumului de Cooperare la Marea Neagră va fi preluată de către Poliţia de Frontieră Română, ocazie cu care inspectorul general a declarat că îşi propune pe perioada mandatului de conducere a Forumului „identificarea unor noi metode de cooperare în vederea combaterii eficiente a infracţionalităţii transfrontaliere din zona Mării Negre, cu accent pe gestionarea fenomenului de migraţie ilegală”.

În cadrul acestei reuniuni, delegaţia Poliţiei de Frontieră din Bulgaria a prezentat raportul de activitate şi rezultatele înregistrate pe durata deţinerii preşedinţiei Forumului de Cooperare la Marea Neagră în cursul anului 2017. De asemenea, reprezentanţii tuturor structurilor participante vor discuta despre dezvoltarea şi implementarea unui sistem comun de prevenire pentru detectarea timpurie a activităţilor ilegale pe Marea Neagră, precum şi despre acţiunile de cooperare propuse a se organiza în anul 2018.

Cât va deţine preşedinţia, partea română anunță că va urmări „dezvoltarea unei activităţi intense în planul cooperării, dezvoltării şi consolidării unor mecanisme eficiente de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate, inclusiv prin realizarea schimbului de experienţă şi de personal cu ocazia unor misiuni desfăşurate la bordul mijloacelor de mobilitate navală”.

În anul 2015, o delegație a Poliției de Frontieră Române, condusă de șeful Direcției de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei, a participat la cea de-a XVI-a Întâlnire Anuală a Șefilor Polițiilor de Frontieră / Gărzilor de Coastă din țările riverane Mării Negre, ce s-a desfășurat la Soci, în Federația Rusă și, în cadrul acestei reuniuni, Garda de Coastă din Turcia, care a deținut Președinția Forumului de Cooperare la Marea Neagră în cursul anului 2015, a prezentat raportul de activitate și rezultatele înregistrate pe durata deținerii Președinției Forumului de Cooperare la Marea Neagră și acțiunile de cooperare propuse a se organiza în anul următor. Totodată, Președinția FCMN a fost predată atunci de catre partea turcă Departamentului de Frontieră din Federația Rusă.

În anul 2013, în perioada 11 – 14 noiembrie, la Constanţa, a avut loc cea de-a XIV-a întâlnire anuală a şefilor Poliţiilor de Frontieră şi Gărzi de Coastă din ţările riverane Mării Negre, prilej cu care România a preluat, pentru a treia oară, preşedinţia Forumului. Și atunci ca și acum președinția a fost preluată de la omologii din Bulgaria.

Chestorul şef, inspector general al Poliţiei de Frontieră Române, Ioan Buda și comisarul şef al Poliţiei de Frontieră a Bulgariei, Zaharin Penov, în 2013, la Constanța

În anul 2006, cu ocazia celei de-a VII–a Întâlniri a Şefilor Poliţiilor de Frontieră/Gărzilor de Coastă ale statelor riverane Mării Negre (R. Turcia), s-a elaborat Acordul de cooperare între Autorităţile de Frontieră/Gărzile de Coastă din statele riverane Mării Negre (Bulgaria, Georgia, Rusia, România, Turcia şi Ucraina), document care consacră Forumul de Cooperare la Marea Neagră în domeniul colaborării dintre autorităţile de frontieră din ţările riverane Mării Negre, obiectivul acestuia fiind să asigure desfăşurarea întâlnirilor, dezbaterilor, schimbului de informaţii şi experienţă, precum şi dezvoltarea ideilor şi principiilor de bază ale colaborării. Totodată, periodic au loc întâlniri, la nivel de experţi, în vederea planificării de acţiuni comune care au principal obiectiv dezvoltarea securităţii şi stabilităţii în cadrul cooperării dintre statele riverane Mării Negre.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*