PMP și ALDE vor să participe la procesul decizional al CNSAS. Tomac: „Suntem singurele partide fără reprezentant”

Propunerea legislativă pentru modificarea art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii este inițiată de deputații Eugen Tomac (PMP) și Varujan Vosganian (ALDE).

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este compus din 11 membri și, astfel, PMP și ALDE solicită corelarea cu configurația politică actuală din cele două camera ale Parlamentului. Practic, cele două partide nu au câte un reprezentant și solicită modificarea acestei stări de fapt.

„Proiectul are o singură țintă, CNSAS să fie compus din 13 membri! La ora actuală, sunt 11. Noi am cerut 13 pentru a se respecta criteriul reprezentativității. Noi (PMP – n.r.) și ALDE suntem singurele partide care nu avem, conform algoritmului actual, procentajul necesar pentru a avea un membru plin la consultarea cu liderii de grup. Sperăm că majoritatea va ține cont de această solicitare”, a spus deputatul Eugen Tomac, pentru TOMIS NEWS.

De asemenea, proiectul celor doi parlamentari se află în dezbatere publică, ceea ce presupune deschiderea spre noi propuneri privind reconfigurarea componenței membrilor CNSAS, doritorii având posibilitatea să își exprime voința AICI până pe 2 mai a.c.

Propunerea legislativă a fost prezentată miercuri în Camera Deputaților, Senatul fiind forul decizional în acest caz.

CITEȘTE ȘI:

INTERVIU Eugen Tomac, mesaj unionist, la Constanța: „Rusia are o modalitate de a învălui lucrurile și de a le prezenta trunchiat cum nu există în lume! România trebuie privită ca un tot unitar, indiferent de convingerile politice”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*