PMP Constanța aruncă cu plângeri penale împotriva USR. Afirmații șocante: „Arătați locul unde învață copiii acelor persoane care au votat acel proiect de lege…dacă cu vorba nu se poate, să încercăm cu cealaltă variantă…”

Consilierii municipali ai Partidului Mișcarea Populară, organizația Constanța, Cantaragiu Secil-Givan, Papuc Cătălin-Florin și Zabara Alexandru au depus, joi, o sesizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva numitului Dragoș Dincu, pentru amenințare, și a USR Constanța, pentru complicitate și instigare la acțiuni de răzbunare.

Potrivit PMP Constanța, în cursul zilei de ieri, după exprimarea votului de către consilierii locali ai PMP în cadrul ședinței Consiliului Local Constanța, referitor la proiectul nr. 49 aflat pe ordinea de zi, USR Constanța a postat pe rețeaua de socializare (Facebook) un mesaj denigrator și mincinos la adresa consilierilor locali, precizând că prin votul acestora se distruge Parcul Tăbăcăriei și zona verde a acestuia, lucru total neadevărat, deoarece zona ce a făcut obiectul PUZ-ului cuprinde trei platforme betonate și o construcție aflată în paragină, ce au aparținut fostului service Mamaia.

CITEȘTE ȘI:

Gălăgie în Consiliul Local Constanța. USR invocă apariția… apocalipsei, în parcul Tăbăcărie

În urma acestui mesaj, care a creat un val de emoție negativă pe rețelele de socializare, numitul Dragoș Dincu a postat, potrivit PMP Constanța, următorul mesaj: „Postați vă rog, o listă cu numele și prenumele, ce mașini conduc, adresa de domiciliu, și cel mai important, locul unde învață copiii acelor persoane care au votat acel proiect de lege…dacă cu vorba nu se poate, să încercăm cu cealaltă variantă…”

„Concluzia este simplă: USR Constanța instigă în cazul prezentat mai sus, considerând că dacă consilierii nu vor vota așa cum consideră dumnealor că este bine, să fie trași la răspundere copiii consilierilor PMP. Având în vedere cele menționate, considerăm că apucăturile violente și instigarea la astfel de fapte este o caracteristică a celor de la USR, care se comportă ca niște interlopi. PMP Constanța își sprijină consilierii și este solidar cu aceștia, iar în acest sens a formulat plângere penală împotriva numitului Dragoș Dincu și a USR Constanța”, a precizat președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*