Peste 10 800 de elevi și cadre didactice au participat la programul „Global Money Week”

Banca Naţională a României a organizat, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Child and Youth Finance International (CYFI), o serie de activităţi pe teme financiar-bancare adresate tinerilor în cadrul programului “Global Money Week” derulat înperioada 14-20 martie 2016.

Potrivit BNR, evenimentele s-au desfăşurat în cadrul unui proiect mai amplu de educaţie financiară iniţiat de BNR – „Să vorbim despre bani şi bănci” și au fost organizate la nivelul întregii țări, în mediul urban şi rural, cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene şi al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. În premieră, reprezentanţi ai Asociaţiei Analiştilor Financiari Certificaţi din România (CFA Romania) s-au alăturat echipelor BNR pentru a susține prezentări pe teme financiar-bancare în unități școlare din județele Teleorman, Giurgiu și Dâmbovița.

La activitățile educaționale desfășurate în cursul acestei săptămâni au participat la nivel național peste 10 800 de elevi și cadre didactice din ciclul primar, gimnazial și liceal, dublu față de anii precedenți. Programul a cuprins aproximativ 180 de unități de învățământ din 41 de județe și Municipiul București.

Este al treilea an consecutiv în care BNR participă la programul GMW, iar succesul activităților derulate în cadrul acestui parteneriat a fost recunoscut la nivel internațional prin câștigarea în anul 2014 a trofeului “Global Money Week” pentru Europa.

Parte integrantă a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României, proiectele educaţionale au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare. Mai multe detalii despre proiectele educaționale ale BNR găsiți AICI!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*