Parlamentul înființează Comisie specială pentru elaborarea Codului Administrativ. Prefecții, asumați politic în mod oficial!?

Așteptat de mai toată suflarea din administrația publică centrală și locală, noul Cod Administrativ va fi discutat în Parlament. După redactarea acestuia de către fostul ministru al Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, proiectul noului Cod Administrativ ar fi trebuit să fie aprobat de Guvern în regim de urgență. Numai că, PSD-iștii s-au răzgândit brusc și, la finele anului trecut, au depus proiectul în Parlament, pentru a fi aprobat. După câteva luni de zăcut prin sertare, proiectul noului Cod Administrativ va intra în dezbaterea unei Comisiii speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului. Înființarea Comisiei Speciale a fost decisă marți, 17 aprilie, de către Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului. Interesant este că, în varianta elaborată de Guvern, proiectul noului Cod Administrativ cuprindea o serie de prevederi care au făcut vâlvă la acea vreme. Cea mai importantă dintre acestea face referire la funcția de prefect. Concret, actuala putere dorește ca funcțiile de prefect și subprefect să fie asumate politic. La articolul 89 se precizează că „funcțiile de prefect și de subprefect sunt funcții de demnitate publică, asimilate din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor cu funcțiile de secretar de stat, respectiv de subsecretar de stat“.

„Prin aplicarea noii reglementări ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică. Noua modalitate de numire a prefecţilor şi a subprefecţilor ţine seama de situaţia de fapt din întreaga perioadă care a urmat anului 1989 şi anume că au fost numiţi în aceste funcţii persoane care aveau un anumit statut profesional dar, în acelaşi timp, aveau şi sprijinul politic al partidului (sau coaliţiei) care a constituit Guvernul. Noua reglementare accentuează responsabilitatea Guvernului cu privire la numirea în funcţiile de prefect şi subprefect a persoanelor care îndeplinesc cerinţele privind competența şi integritatea necesare exercitării acestor funcţii iar rezultatele activităţii desfăşurate de prefecţi şi de subprefecţi pot deveni aspecte relevante pentru angajarea răspunderii politice a Guvernului, în condiţiile proiectului Codului administrativ“, se arată în expunerea de motive al noului Cod Administrativ, publicată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Până în prezent, cel puțin la nivel declarativ, prefecții trebuiau să fie apolitici și desemnați din rândul înalților funcționari publici. Practic, însă, după cum bine se știe, aproape toți au avut legături puternice în formațiuni politice ori au fost membri de partid. Pentru a nu mai păcăli populația, actuala coaliție de guvernare s-a gândit să schimbe legislația, astfel încât reprezentanții Guvernului în teritoriu să fie numiți și oficial pe linie politică.

O altă modificare în noul Cod Administrativ face referire la procedura de validare a mandatelor consilierilor locali aleși, care, deși câștigaseră voturile cetățenilor, puteau să rămână fără funcție printr-un simplu vot atunci când se constituia consiliul local.

„A fost reglementată procedura validării mandatelor consilierilor locali aleși prin hotărâre a instanţei (și nu a unei comisii de validare formată din consilieri aleși nevalidați), cu un rol limitat al instituţiei prefectului cu privire la organizarea ședinței privind ceremonia de constituire a consiliului local şi la organizarea depunerii jurământului de către cei declaraţi aleşi. De asemenea, sunt enumerate condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru validarea mandatelor“, se mai arată în expunerea de motive.

Referitor la noul Cod Administrativ, aleșii din Constanța spun că acesta este binevenit, în condițiile în care nu a mai fost actualizat de o bună bucată de vreme. Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu, spune că ar fi mai bine dacă acest cod ar fi supus unei dezbateri publice serioase înainte de a fi votat în Parlament.

„Acest cod administrativ va centraliza toată legislația administrației publice. Foarte important ar fi ca în acest proiect să fie inclusă și revenirea alegerii primarilor din două tururi de scrutin, mai ales că discutăm de reprezentativitate“, a spus edilul din Hârșova, pentru TOMIS NEWS.

La rândul său, deputatul PSD de Constanța George Vișan a declarat că, așa cum societatea a evoluat, trebuie să aducem și legislația la zi.

„Este foarte oportună actualizarea acestui Cod Administrativ, așa cum am avea nevoie și de un cod comercial“, a subliniat Vișan, pentru TOMIS NEWS.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*