Parlamentul a adoptat modificări importante referitoare la infrastructura portuară

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căi navigabile a fost adoptată, marți, de Camera Deputaților. Este al doilea vot final pe această propunere, după ce președintele Klaus Iohannis a solicitat reexaminarea.

Astfel, propunerea legislativă a fost inițiată de 104 deputați și senatori, printre care mulți constănțeni din legislativul precedent și invocă faptul că:

„Situația administrării terenurilor portuare care fac parte din domeniul public a devenit din ce în ce mai dificilă, în condițiile în care gradul de utilizare a infrastructurii portuare și a capacităților de încărcare a scăzut constant, în acest moment media traficului realizat în porturile din România fiind de circa 30%. Modul defectuos de constituire a administrațiilor portuare precum și a societăților comerciale care desfășoară activitățile portuare a condus la crearea de monopoluri în ceea ce privește operatorii portuari, la o lipsă de competivitate și implicit la stagnarea dezvoltării activității portuare. Acest fapt a fost relevat și în urma anchetei dispuse de Camera Deputaților, prin Comisia de Transporturi, referitor la activitatea portuară din Portul Constanța. În urma anchetei, au fost relevate câteva aspecte de o mare importanță, respectiv existența unor contracte pe termen lung (peste 20 de ani) de închiriere a terenurilor portuare amenajate cu infrastructura portuară (cheiuri și dane) la un număr redus de operatori portuari. În contractele existente nu au fost prevăzute obligații de dezvoltare a capacităților de operare sau investiționale specifice activității portuare”, se arată în expunerea de motive a propunerii, care arată că situația este identică și în porturile aflate pe Dunăre, în special în porturile de pe Dunărea maritimă.

CITEȘTE ȘI:

Modificări importante cu privire la administrarea porturilor şi a căilor navigabile. „S-a condus la monopoluri și stagnarea dezvoltării”

Un traseu greoi. Iohannis: „Este de natură să avantajeze operatorii portuari, în detrimentul administrațiilor portuare”

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.22/1999 a fost respinsă de Senat pe 27 septembrie 2016 și, pe 7 noiembrie 2016, a fost adoptată de Camera Deputaților, cu 186 de voturi „pentru”. Numai că, premierul de atunci, Dacian Cioloș, a sesizat Curtea Constituțională, care a primit mai multe puncte de vedere asupra obiecției de constituționalitate. Pe 28 februarie a.c., Curtea Constituțională a decis că legea este neconstituțională, iar noile modificări au readus legea în Senat, care a adoptat-o luni, 15 mai a.c. Marți, 13 iunie a.c., Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă cu 243 de voturi „pentru” și 30 de „abțineri”, însă președintele Iohannis a solicitat reexaminarea pe 30 iunie. Senatul s-a conformat pe 16 octombrie și a adoptat din nou propunerea.

„Acest text este imprecis și neclar, lăsând la dispoziția autorității publice de numire o putere discreționară absolută. O asemenea modalitate de reglementare contravene și jurisprudenței Curții Constituționale, care a statuat că legea trebuie să fie clară și previzibilă astfel încât să ofere garanții contra atingerilor arbitrare ale puterii politice. (…) Pentru terenurile pe care sunt amplasate elemente de suprastructură portuară și pentru care nu există încheiate contracte de subcesiune sau închiriere, încheierea noilor contracte, în care vor fi stabilite valori minime pentru chirii, este de natură să avantajeze operatorii portuari, în detrimentul administrațiilor portuare. Considerăm că legea poate conduce (în această formă – n.r.) la înregistrarea unor pierderi financiare sau venituri suboptimale pentru administrațiile portuare pe o perioadă lungă de timp”, a motivat, printre altele, președinția României.

Forma adoptată de Senat este disponibilă AICI!

Marți, 14 noiembrie a.c., propunerea a fost adoptată cu 247 de voturi „pentru” și 30 de „abțineri”.

Propunerea de modificare a Ordonanței nu se aplică navelor militare, navelor din dotarea Poliției de Frontieră, Autorității Naționale a Vămilor sau porturilor militare, precum și în zonele în care se desfășoară în exclusivitate activități militare, de ordine publică și securitate națională.

Subiectul a fost discutat și în cadrul dezbaterilor asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi, deputatul PMP de Constanța, Robert Turcescu, exprimându-și un punct de vedere de la tribuna Parlamentului.

„Primul lucru pe care vreau să îl stabilim foarte clar este că ne aflăm în faţa stingerii unui conflict de etapă care însă va mai dura. Pentru că ceea ce se întâmplă acum în port este în bună măsură o luptă între operatorii portuari, care cunosc foarte bine activitatea şi ce se întâmplă acolo, şi unul dintre acţionarii minoritari, este vorba de Fondul Proprietatea. Pe scurt, ca să înţelegeţi de ce acest conflict va mai dura, Fondul Proprietatea vrea dividendele din port, în vreme ce operatorii portuari vor ca banii să fie folosiţi pentru investiţii în infrastructura portuară. Iar din acest punct de vedere înfiinţarea prin acest proiect de lege, a unui Consiliu de Supraveghere în Domeniul Naval e un lucru extrem de important. Dar atrag atenţia asupra faptului că acest conflict nu se stinge odată cu modificările pe care sper să le votăm astăzi, grupul PMP va vota acest proiect de lege. (…) Iar cea mai mare problemă, dincolo de Portul Constanţa, este ceea ce se întâmplă cu Dunărea, stimaţi colegi. Şi  e un subiect asupra căruia trebuie să reflectăm şi chiar să dialogăm, poate toate forţele politice. Pentru că Dunărea astăzi e navigabilă doar 2 luni pe an, nu s-au alocat bani pentru a fi dragată, iar operatorii portuari degeaba aduc marfa la un moment dat în Portul Constanţa, când cea mai ieftină şi cea mai profitabilă cale de transport din România, dinspre Marea Neagră, dinspre Constanţa spre Occident este blocată prin faptul că nu se poate naviga pe Dunăre. Şi atenţie! Nu e vorba doar despre incapacitatea statului român! Dunărea are probleme la noi, pe sectorul navigabil, dar are probleme şi pe alte sectoare. Avem probleme cu bulgarii, avem probleme pe mai departe cu austriecii, care n-au dragat la rândul lor Dunărea sau nu au făcut pescajul necesar navelor de transport”, a declarat Robert Turcescu.

Deputatul a explicat de ce este nevoie de acest Consiliu de Supraveghere în Domeniul Naval: în 2016, în Portul Amsterdam, care este un port concurent puternic cu Portul Constanţa, au fost crescute tarifele portuare cu 1% în condiţiile în care au avut loc discuţii şi negocieri intense cu operatorii portuari.

„În România, în urmă cu 3-4 ani de zile au crescut tarifele cu 3-4% în contextul în care nu a existat nici o discuţie cu nimeni”, a concluzionat Turcescu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*