Parlamentarii Constanței s-au umplut, din nou, de „respect”. Doar Robert Turcescu s-a înscris în grupul parlamentar „Prietenii Unirii”!

Grupul legislativ „Prietenii Unirii” a luat ființă, luni, la Parlament, la Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării. 110 și-au manifestat dorința de apartenență la înființarea grupului, 115 la finalul lucrărilor. Spre rușinea lor, nici unul dintre parlamentarii Constanței nu a aderat la grup, cu excepția deputatului PMP Robert Turcescu, deși programul grupului și al Acțiunii 2012 este plin pe timp de vară, iar printre aderenți se regăsesc reprezentanți ai minorităților (!), precum Firczak Iulius; Varujan Vosganian (ALDE) sau personaje îndoielnice în percepția publică, precum Eugen Nicolicea, dar și președintele interimar al ALDE Constanța, Andrei Gerea.

„Centenarul Unirii trebuie să cuprindă și Basarabia, prima provincie care s-a unit cu Țara!”

„Grupul se va reuni în Parlament o dată pe lună, pentru a face lucruri concrete în direcția Republicii Moldova. Nu avem la nivelul statului român o instituție care să coordoneze diferitele probleme care apar în relația cu cel de-al doilea stat românesc și în relația cu cetățenii de peste Prut care se apropie de un milion de oameni care au și cetățenie română, pe lângă identitatea etnică a 80% din cetățeni! Vrem să lucrăm, noi, societatea civilă, cu parlamentarii care au anumite pârghii, să umplem acest gol legislativ și să apropiem România de Republica Moldova, să continuăm acest proiect de interconectare pe toate planurile între cele două state. (…) Avem în vedere măsuri concrete și obiective fixate în perioada verii. Majoritatea sunt parlamentari noi și nu sunt familiarizați cu problema Basarabiei. Totodată, am stabilit că Centenarul Unirii trebuie să cuprindă și Basarabia, prima provincie care s-a unit cu Țara! (…) (Parlamentarii – n.r.) vor primi un newsletter zilnic cu revista presei din Republica Moldova și o parte din ei ne-au promis sprijin pentru proiectul Unirea TV, în sensul în care vom colabora cu televiziuni locale”, a spus președintele platformei unioniste Acțiunea 2012, George Simion, pentru TOMIS NEWS.

Legea Centenarului Marii Uniri i-a dezbinat pe parlamentari. „Urmașii comuniștilor lovesc din nou în istoria statului unitar român!”

Platforma Unionistă Acțiunea 2012 a desfășurat în anul 2015 faza pilot a programului Cunoașteți Țara”, care a continuat și anul trecut și o nouă ediție va avea loc și anul acesta, grație sprijinului grupului parlamentar, care, totodată, va „pune umărul” și la proiectul Unirea TV.

Proiectul Unirii Republicii Moldova cu România a ajuns la Constanța. „79% dintre basarabeni nu și-au văzut niciodată Țara!”

„Vor ajuta programul „Cunoaște-ți Țara!”, vor facilita vizite pentru cei din Republica Moldova care nu au mai văzut niciodată România. Așteptăm peste 60.000 de oameni care să participe la program, să vină în țară; (parlamentarilor – n.r.) le vom organiza o vizită la Chișinău la sfârșitul lunii august, când este Ziua Limbii Române, vom adresa o scrisoare deschisă în problema cetățenilor români din Basarabia care au redobândit cetățenia și acum li se refuză dreptul de a-și prelungi actele de identitate. Au buletin, pașaport românesc și li se spune că nu sunt cetățeni români!”, a concluzionat George Simion, pentru TOMIS NEWS.

Se lansează UNIREA TV, cel mai ambițios proiect media al unioniștilor

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*