Operatorii de pe litoral sunt hotărâți să se ia „la trântă” cu concurența bulgărească

Autoritatea Națională pentru Turism, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României și Federația Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R.), au organizat luni, la Constanța,  prima conferință din cadrul Caravanei „Managementul Destinațiilor: Online și Offline”, inițiativă susținută de Google România.

Potrivit inițiatorilor, caravana  este un proiect care se derulează în perioada 19 septembrie – 3 noiembrie 2016, în orașele Constanța, Târgu Jiu, Timișoara, Brăila, Brașov, Cluj-Napoca, Suceava și București, iar în cadrul conferinței de la Constanța, președintele Autorității Naționale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, a moderat discuțiile care aduc în atenție modele de bune practici și instrumente ce vin în ajutorul promovării și managementului integrat al destinațiilor turistice.

Au mai participat la eveniment și prefectul Constanței, Adrian Nicolaescu; cei doi subprefecți, Ersun Anefi și Levent Accoium; primarul orașului Mangalia, Cristian Radu ș.a.

Jugănaru a intervenit pentru patriotismul local: s-a supărat pe promovarea litoralului bulgăresc

Directorul General al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA), Ion Dănuț Jugănaru, a prezentat  beneficiile unui management integrat al destinațiilor turistice și importanța implicării diferitelor bresle în gestionarea unitară a destinației turistice.

„Cei de la Mangalia au știut să miște lucrurile și autoritatea locală a înțeles, a înțeles și mediul de afaceri, pentru înființarea acestei organizații. Aici nu este un parteneriat simplu public – privat, primărie plus o asociație a întreprinzătorilor din turism, e mult mai mult decât atât și trebuie să mergem la ideea de produs turistic – turist – satisfacție a turistului. Turistul este satisfăcut nu doar pentru că a avut o cazare bună și a mâncat. S-ar putea acasă la el să fie o cazare mai bună și să i se gătească mai bine. El nu a venit pentru asta. Este vorba de întreaga impresie pe care i-a lăsat-o călătoria lui. Această imagine a experienței lui e dată de mulți participanți: degeaba a fost bine la cazare, dacă plaja a fost murdară; degeaba a fost bine și la cazare și la plajă, dacă a fost, scuzați-mi expresia neacademică, „țepuit” de taximetriști. Componentele sunt foarte numeroase, cei care contribuie la acel produs turistic sunt divizați și împrăștiați în multe domenii de activitate și dacă nu ținem cont de fiecare amănunt în parte pierdem în această competiție tot mai acerbă care există între destinațiile turistice ale lumii”, a spus Jugănaru.

img_20160919_111012

Potrivit directorului CCINA, au fost și vremuri mai bune pe litoralul românesc, când străinii veneau cu sutele de mii, comparativ cu vremurile pe care le trăim, cu doar 60.000, în timp ce românii dau iama la bulgari, ajungând la astronomica cifră de un milion!

„Ceea ce s-a făcut până acum ca promovare turistică și-a atins limitele, trebuie să facem mult mai mult! Organizațiile de management nu sunt doar organizații de marketing, de promovare, trebuie să facă organizarea locului ca destinație, dezvoltarea acesteia, astfel încât să devină atractivă. Îi avem pe vecinii noștri bulgari. Eu am fost destul de supărat pe niște interpretări în presă, de tip „ce bine e la ei și ce rău e la noi”. Haideți să revenim la cifre: sunt aproape un milion de români care merg pe litoralul lor și noi nu avem decât 60.000 de turiști străini care au venit anul trecut pe întregul litoral românesc, este extrem de puțin! Am avut vremuri mai bune, când lucram eu în turism, am avut și 450.000 de străini!”, a mai spus Jugănaru.

Bucovală vrea scutiri de taxe pentru hotelieri

Președintele Asociației patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a intervenit imediat după Ionuț Jugănaru și a pledat pentru relaxarea fiscală în domeniul hotelier, oferind exemplul său propriu: „am hotelurile deschise în extrasezon, știți câte cheltuieli avem?”

„Să aducem turiști străini! Am discutat cu reprezentantul aeroportului Kogălniceanu, sunt hotelieri care au contracte care operează pe Kogălniceanu din 2017. Sigur, nu este suficient. Am făcut tarife promoționale numai să vină la noi, dar nici noi nu putem să coborâm, vorbim de extrasezon, eu am toate hotelurile deschise, am tot personalul pe poziții… știți cât plătim? Câte cheltuieli avem? Nu avem absolut nici o facilitate, avem cea mai scumpă apă din Europa, curentul, gazele sunt foarte scumpe, impozitele și taxele, le plătim la fel ca în sezon! Trebuie să ne așezăm la masă și să stabilim un program. Atunci, normal că vom ține unitățile deschise. Mai mult, am fost la Senatul României, nu se poate să avem cea mai scumpă taxare pe muncă, vorbesc pe angajat, cum să ne mai ținem oamenii? Am propus Guvernului ca după perioada de șase luni în care ne ținem oamenii angajați să nu îi mai ținem angajați, în schimb Guvernul să ne scutească de acele impozite și taxe care sunt aberante! (…) Deocamdată avem un accept, domnul fost ministru a zis că e o idee extraordinară, nu este admisibil: Constanța să aibă vara 12.000 de șomeri! Și noi murim pe baricade că nu avem personal la muncă…”, a spus Nicolae Bucovală.

img_20160919_111444

În partea a doua a conferinței, Ana Sipciu, din partea Google România, a făcut cunoscute oportunitățile pe care le oferă instrumentele de marketing online și a conturat profilul călătorului digital.

La evenimentul de luni de la Constanța au mai participat  agenți economici din domeniu, membri ai CCINA, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai asociațiilor de dezvoltare și promovare turistică, ai asociațiilor patronale și federațiilor de profil și ai organizațiilor non-guvernamentale cu activitate în domeniul turismului, reprezentanți ai centrelor de informare turistică, instituțiilor culturale, ai mediul academic.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*