Non-combat la PNL în campania electorală? Chiru: „Liderii și primarii liberali nu sunt într-o situație confortabilă”

Tensiuni mari în PNL, partid care s-ar putea confrunta cu non-combat din partea primarilor la alegerile din 11 decembrie. Incapacitatea de a desemna un premier din propriile rânduri, bâjbâielile privind un program de țară care nu există, ci este preluat de la tehnocratul Dacian Cioloș, îi determină pe liberali să strâmbe din nas. Situația se reflectă și la Constanța, unde supărarea primarilor din județ, tacită, a ajuns deja pe masa liderilor liberali locali, care nu știu cum s-o scoată la capăt.

Una dintre nemulțumurile primarilor, pe lângă aceea, foarte importantă, că liderii de la județ nu pot obține bani de la Consiliul Județean, se regăsește în… voucherele de vacanță!

Amintim că la 2 iulie a.c., a fost publicată Legea voucherelor de vacanţă care stabileşte, printre altele, şi faptul că bugetarii nu vor mai primi bani sau prime de concediu, ci doar aceste bonuri de valoare. Legea nr. 173/2015 privind aprobarea OG nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă introduce noi modificări privind acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public şi cel privat, în limita a 6 salarii minime pe economie, respectiv 6.300 de lei.

Cu alte cuvinte, premierul Dacian Cioloș tăia atunci banii de vacanță pentru funcționarii publici, inclusiv primari, care înseamnă aproximativ 1.2 milioane de bugetari, o cifră colosală pentru un partid care nu își permite să piardă aceste alegeri. Despre degringolada din PNL am discutat cu președintele formațiunii municipale a ALDE Constanța, senatorul Christian Gigi Chiru, care ne-a precizat că „liberalii nu sunt într-o situație confortabilă”.

„Eu cred că atât primarii cât și ceilalți membri care au fost activi și care s-au implicat în programul de țară, în proiectele din comisiile de specialitate, în armonizarea legislației, pot să pună lacăte pe ușa partidului și să plece acasă. Cei mai buni dintre PNL-iști astăzi constatăm că sunt Dacian Cioloș și tehnocrații lui. Din punctul meu de vedere, își arată neputința și se agață de imaginea bună pe care o mai are deocamdată Dacian Cioloș, fără să țină cont de ambiția militanților PNL. (… ) Eu mă gândesc că nu sunt într-o situație confortabilă: să susțină un guvern de tehnocrați, în condițiile în care vorbim de rezultanta a două partide care au dat președintele României de două ori, un partid istoric, cu un rol activ și important în evoluția României moderne, cu toate astea nici o strategie a PNL nu este mai bună decât Dacian Cioloș și tehnocrații dumnealui”, a spus Gigi Chiru, pentru TOMIS NEWS.

Între timp, vineri, premierul Dacian Cioloș și-a confirmat cu tărie adeziunea la lupta PNL.

„PNL şi USR mi-au propus să mă susţină pentru a continua să conduc Guvernul dacă, împreună, vor susţine o majoritate parlamentară. Votul dumneavoastră din 11 decembrie va spune asta. Dacă răspunsul este pozitiv, sunt pregătit şi hotărât în decizia ca împreună cu aceste partide şi cu toţi cei care vor ca România să meargă înainte să construiesc o guvernare”, a spus Dacian Cioloș.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*