Ministrul pentru Mediul de Afaceri, vizită de lucru la Constanța. „Tragem învățăturile din ce nu a fost bine la Start-Up Nation 2017, facem proceduri simplificate”

Ministrul pentru Mediul de Afaceri Comerț și Antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea, a efectuat, sâmbătă, o vizită de lucru la Constanța, pentru a verifica la fața locului modul de implementare a programului Start-Up Nation de către beneficiarii finanțării din bugetul de stat în anul 2017.

Oprea a vizitat două locații, la atelierul designer-ului Alina Avram și la o brutărie de pe str. Unirii, ambele înființate grație programului Start-Up Nation.

CITEȘTE ȘI:

Start Up Nation a fost ADOPTAT în Parlament: câte 200.000 lei pentru 10.000 de viitori antreprenori

„Sunt 307 proiecte care au fost depuse în județul Constanța, nu vorbesc de Agenția Regională, din care 55 sunt astăzi în plată, cu certitudine acesta este unul dintre ele, cei care au fost foarte rapizi în a depune cererea de plată și de a ajunge la resurse immediate. Ultima zi pentru depunerea cererilor de plată conform programului Start-Up Nation 2017 este 26 septembrie 2018, așa că suntem în grafic. Sunt două forme de a ajunge la finanțare, una a fost către Agențiile Regionale, atunci când au avut întârzieri de plată de la furnizori mai mare de 40 de zile sau au avut resursele disponibile din alte surse de finanțare, astfel încât să poată achiziționa bunurile respective și apoi să fie finanțați de către programul Start-Up Nation. A doua variantă pentru cei care nu au avut resurse a fost acela al creditelor la bănci, aici încercăm astăzi să tragem concluziile și învățăturile din Start-Up Nation 2017, ce a funcționat bine, ce a funcționat mai puțin bine și să reușim să venim cu procedurile pentru Start-Up Nation 2018 simplificate, transparente, cu uniformizare, astfel încât în toată țara să fie aceeași decizie în toate Agențiile Regionale și în toate băncile partenere”, a spus ministrul Ștefan Radu Oprea.

La cea de-a doua locație au onorat cu prezența și primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău; deputații social-democrați George Vișan și Mircea Titus Dobre, dar și șeful oficiului teritorial Constanța pentru IMM-uri, George Fulina.

CITEȘTE ȘI:

Start Up Nation, lansat și la Constanța. Guvernul pune la bătaie câte 200.000 lei pentru 10.000 de viitori antreprenori

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*