Mihu vrea o poziție clară de la ministerele Muncii și Apărării privind abordarea pensiilor cadrelor militare în rezervă și disponibilizate

În ședința din 10 aprilie 2018, senatorul PSD Constanța, Ștefan Mihu a adresat o întrebare doamnei Lia Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii și Justiției Sociale și domnului Mihai Fifor, Ministrul Apărării Naționale. Obiectul întrebării privește pensionarea cadrelor militare în rezervă și disponibilizate.

Senatorul Mihu semnalează petiția primită la biroul său parlamentar din partea Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, sub titlul „Discriminarea rezerviștilor, bărbați și femei deopotrivă, prin art.40 din OUG 57/ 2015 și mai ales prin OUG nr 59/2017.”

Întrucât cele două OUG modifică substanțial Legea Pensiilor Militare de Stat, senatorul constănțean solicită membrilor Executivului clarificarea aspectelor ridicate în petiția sindicatului și cere o poziție a celor două ministere privind abordarea pensiilor cadrelor militare în rezervă și disponibilizate.

Amintim că OUG 57/2015 modifică Legea Pensiilor Militare de Stat prin articolul 40 astfel: procent pornire bază de calcul: 65% (fost 80%), procent maxim bază de calcul: 80% (fost 100%), unele sporuri ale aviatorilor și marinarilor au fost eliminate complet. OUG 59/2017 aduce noi modificări prin articolul VII prin care pensia = salariul net ce duce și la dubla impozitare a noilor pensionari iar actualizarea pensiilor militare se anulează.

Senatorul Ștefan Mihu consideră că problematica muncii și justiției sociale cu referire expresă la persoanele din sistemul militar reprezintă o prioritate și solicită celor doi miniștri un răspuns oficial scris.

1 Comment

  1. Criminalii de razboi sunt multi. In 2014 am trecut prin Belgrad si, la un moment dat, ghidul ne-a atentionat asupra unei cladiri in ruina, aflata in parea dreapta. Aceasta a fost maternitatea pe care au bombardat-o americanii. Am ramas stupefiati de ce-am vazut si dintr-o data bruma de simpatie pe care o aveam pentru,, cea mai democratica tara din lume, a disparut. Ma tem ca SUA au multe de decontat si vor plati scump pentru cata moarte au semanat in lume

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*