Mihai Lupu: Legea privind comercializarea produselor alimentare – un plus pentru dezvoltarea locală

Inițiativa PNL privind comercializarea produselor alimentare, adoptată miercuri, 8 iunie 2016, în plenul Camerei Deputaților, cu 293 de voturi, este „o măsură binevenită și necesară, prin care se urmărește potențarea dezvoltării la nivel local, adică dezvoltarea capitalului autohton și a producției agricole românești”, anunță deputatul constănțean Mihai Lupu (PNL).

Potrivit acestuia, plusvaloarea acestui proiect de lege „este evidentă și rezidă din faptul că producătorii români vor putea comercializa în supermarketuri produse românești într-un procent semnificativ mai mare decât în prezent, iar consumatorii români vor putea consuma produse autohtone proaspete și de calitate superioară”. Totodată, avantajele acestui proiect „nu se restrâng doar la câștigurile economice ale producătorilor, supermarketurilor sau ale consumatorilor, ci sunt câștiguri pe termen lung prin prisma impactului asupra sănătății populației, fidelizării și încrederii între partenerii de afaceri și clienții acestora, precum și în ceea ce privește responsabilitatea și sustenabilitatea la nivel local de comunitate”.

Proiectul de lege privind comercializarea produselor alimentare, potrivit căruia magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanțul scurt, iar supermarketurile vor funcționa în continuare și în week-end, a fost aprobat miercurea trecută de Camera Deputaților.

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților a dat raport de adoptare proiectului de lege.

„Nu închidem magazinele în week-end, acea prevedere din proiect nu s-a discutat, am abandonat acele articole. Proiectul de lege prevede amenzi pentru cei care nu respectă alte prevederi importante din lege, precum aceea că nu ai voie să mai faci facturi în plus la producători, nu ai voie să impui un preț minim pe piață, cum s-a întâmplat până acum. Sunt amendați cu sume între 100.000 — 150.000 de lei și în caz de abateri repetate se poate merge până la închiderea magazinului”, afirma președintele Comisiei pentru agricultură, Nini Săpunaru, în dezbaterile de la comisie.

Proiectul de lege prevede: comercianții — persoane juridice autorizate au obligația ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate și de panificație să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanțul scurt de aprovizionare. Excepție fac comercianții cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei. Metodologia de desfășurare a acțiunilor privind lanțul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre de Guvern.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*