Mesajele politicienilor constănțeni de 1 Decembrie, Ziua Națională

Peste 3.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi SRI, cu peste 300 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere, au participat la parada militară de 1 Decembrie, elementele de noutate din acest an fiind, printre altele, avioanele F-16 Fighting Falcon şi Caravana SMURD.

Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, a găzduit și militarii străini din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Italiană, Republica Federală Germania, Republica Moldova, Republica Polonă, Republica Slovacă, Spania şi Statele Unite ale Americii.

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de parade militare, ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani şi veterani de război, expoziţii de tehnică militară de luptă şi armament şi retrageri cu torţe în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.

armata

La Constanța, bulevardul Tomis a fost împodobit de la un capăt la altul cu steaguri tricolore, iar sărbătoarea a fost marcată în Piața Ovidiu, unde au avut loc mai multe manifestări specific, la care au participat, printre alții, primarul Decebal Făgădău, viceprimarii, oficialități ale armatei sau prefectul Adrian Nicolaescu.

„În urmă cu 98 de ani, toţi românii, într-un cuget şi o simţire, au împlinit visul străbunilor: România Mare şi Unită. Clasa politică nu a fost mai prejos. Partidele şi politicienii s-au ridicat la nivelul vremurilor, au lăsat la o parte ceea ce îi despărţea şi au înfăptuit împreună, visul secular al tuturor românilor. Astăzi, nouă ne revine misiunea de a învăţa de la înaintaşi, de a ne ridica la nivelul vremurilor noastre şi de a înfăptui Unirea care ne lipseşte: cea a românilor cu românii de pretutindeni, în faţa tuturor lucrurilor care ne pot dezbina. Numai uniţi suntem puternici, numai împreună putem face din România acea ţară la care au visat străbunii noştri: casa curată, civilizată şi îmbelşugată a tuturor românilor! Bunul Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a transmis primarul Decebal Făgădău.

armata2

Marius Horia Țuțuianu: „Să nu uităm sacrificiul celor care s-au jertfit pentru noi!”

„Ne-am câștigat independența prin luptă, suntem datori celor care s-au jertfit să nu uităm sacrificiul lor. Tocmai pentru că astăzi este o zi deosebită, am vrut să aduc omagiul în fața unui monument emblematic: Arcul de Triumf! Consider că Unirea din 1918 este una din cele mai mari realizări ale poporului român. La mulți ani, România și La mulți ani constănțenilor!”, a spus președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, pentru TOMIS NEWS.

Gheorghe Dragomir: „Constat cu bucurie că românii se raportează la această frumoasă sărbătoare a noastră”

„Nu este neapărat o urare din partea PNL, este o urare din partea unui român, așa cum îmi doresc să fie toți românii în această zi de mare sărbătoare. Cu bucurie spun, pentru că am văzut în ultima vreme și parcă de la an la an că românii se raportează la această frumoasă zi, care va trebui să devină cu adevărat cea mai sărbătoare a noastră! Le urez tuturor românilor multă sănătate, să fie mai împliniți, cu multă bucurie și, nu în ultimul rând, să fie mai uniți!”, a spus președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, pentru TOMIS NEWS.

Claudiu Palaz vrea Unirea cu Basarabia

„În primul rând „La mulți ani!”, ceea ce îmi doresc eu pentru România cât mai repede este o Românie Întreagă! I-am auzit pe toți politicienii doar cu „La mulți ani!”, dar eu mi-aș dori o Românie Întreagă! Este cel mai important pentru următoarea etapă și pentru asta ar trebui să lupte toți românii. Ar fi cel mai frumos pe care ar putea să îl lase generația noastră generațiilor următoare. Ceea ce este cel mai important în ceas de sărbătoare și, mai ales, de 1 Decembrie, este să nu ne uităm trecutul și să nu uităm jertfele. Este păcat ca doar de 1 Decembrie să ne aducem aminte de Armată și de eroii căzuți în războaiele mondiale. Dar, încet-încet, eu sunt sigur că patriotismul va cuprinde pe toată lumea. Patriotismul se simte, nu se mimează și sunt convins că generația de tineri îl va simți!”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Constanța și președinte al PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, pentru TOMIS NEWS.

Chiru: „Să gândim pozitiv pentru țara și neamul nostru!”

„Cred că cel mai potrivit este să ne urăm „La mulți ani!”, să ne transitem gânduri bune, să ne propunem ca în această zi de mândrie națională să depășim toate barierele emoționale și de altă natură, precum cele politice și să gândim pozitiv pentru țara și neamul nostru!”, a spus președintele formațiunii municipale a ALDE Constanța, senatorul Christian Gigi Chiru, pentru TOMIS NEWS.

chiru

Bădrăgan: „Nu poți să fii naționalist dacă nu îți iubești Armata!”

„La mulți ani, români, oriunde vă aflați! Cinste eroilor care veghează la integritatea teritorială a țării noastre. A fi naționalist înseamnă a fi un om care respectă Armata și crede în Armată”, a spus președintele PRU Constanța, candidat al partidului la Camera Deputaților, Dumitru Bădrăgan, pentru TOMIS NEWS.

badragan

Totodată, deputații PSD de Constanța, Florin Gheorghe și Mircea Titus Dobre, au urat la rândul lor „La mulți ani” românilor astăzi, de ziua noastră.

„La mulți ani tuturor cetățenilor români! Aici, în Dobrogea, vorbim și de români și de alte naționalități cu care conviețuim în pace și La mulți ani României!”, a spus Florin Gheorghe, pentru TOMIS NEWS.

„La mulți ani, dragi români, oriunde v-ați afla și La mulți ani, România!”, a urat și Mircea Titus Dobre.

Ziua Naţională a României este sărbătorită, începând cu anul 1990, la data de 1 decembrie. Anul acesta sărbătorim 98 de ani de la momentul în care Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România. La Constanța, pentru această zi specială, intrarea va fi liberă la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Muzeul de Artă Populară, Muzeul Marinei Române și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*