Marius Fripis, cetățean de onoare post-mortem al Constanței

La inițiativa consilierului local PMP, Secil-Givan Cantaragiu, marți, s-a hotărât în ședința de Consiliu Local, acordarea titlului de „Cetățean de onoare post-mortem al municipiului Constanța” domnului Fripis Marius-Daniel.

Amintim că pompierul Fripis Marius-Daniel și-a pierdut viața în august 2015 într-o intervenție, salvând viețile unor oameni aflați în primejdia de a pieri în flăcări, sacrificându-se și lăsând în urmă o familie minunată, prieteni buni și o viață frumoasă, pe care o iubea foarte mult.

„PMP va avea mereu astfel de inițiative, va promova, ca și până acum oameni puternici, eroi ai zilelor noastre, care aduc valoare orașului Constanța și sunt un model pentru societatea în care trăim”, a precizat consilierul local Secil Cantaragiu.

Tot marți, doi militari de la Forțele Terestre Brigada Nouă Mărăsești, răniți în Afghanistan, în perioada 2006-2010, Florin Bolovan și Eugen Ionel Bida (FOTO), au fost făcuți cetățeni de onoare ai municipiului Constanța. Distincțiile constau în diplomă de onoare și cheia orașului care au fost înmânate de către primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*