Liviu Dragnea, la Constanța: „Îl apreciez foarte mult pe Decebal Făgădău. Nu mă dezic de Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu plătește pe nedrept”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, joi, la Constanța, la deschiderea lucrărilor Şcolii Politice de vară a Femeilor Social Democrate, care are loc în aceste zile la Pavilionul Expoziţional.

Dragnea a avut un discurs legat de rezultatele și concluziile privind alegerile locale, dar și despre pregătirea alegerilor parlamentare.

Vorbind despre Constanța, președintele PSD a avut numai cuvinte de laudă față de fosta conducere social-democrată de la malul mării, dar și de actuala, reprezentată de primarul Decebal Făgădău și de președintele Consiliului Județean, Marius Horia Țuțuianu. Totodată, Dragnea a punctat și faptul că „autoritățile ar trebui să se implice mai mult în evaziunea fiscală din Port”.

PSD (6)

„Îl apreciez foarte mult pe Decebal Făgădău! În același timp, eu nu pot să uit ceea ce a făcut Radu Mazăre pentru acest municipiu. Radu Mazăre a fost și rămâne prietenul meu, nu mă dezic de el, chiar acum când intram în Constanța spuneam colegului meu Marian Neacșu cât de mult s-a schimbat Mamaia în mandatele lui Radu Mazăre și, de asemenea, sunt bucuros și satisfăcut că Decebal este un primar foarte bun și continuă ceea ce s-a început înainte și are un program nou de dezvoltare, care are toată susținerea. La județ, sunt multe programe pe care Nicușor le-a început și pentru care, din păcate, plătește și plătește pe nedrept! (…) Este (Țuțuianu – n.r.) un băiat în care avem încredere, care știe ce înseamnă dezvoltare, cu viziune, știe și va fi în continuare susținut și ajutat să aibă o abordare pragmatică pentru dezvoltarea județului Constanța. Județul are un potențial uriaș, care, din păcate, nu este folosit. Portul Constanța, sigur, nu ține de Primărie sau CJC, dar trebuie să fie o sursă mult mai mare de venit pentru bugetul de stat și cel local. Cred că la Portul Constanța este mult de muncă pentru a stopa evaziunea fiscală, de care toată lumea știe dar se vorbește puțin. Instituțiile statului ar trebui să fie mult mai dure cu ceea ce se întâmplă în Portul Constanța”, a spus Liviu Dragnea.

„Nu voi impune nici un om pe listele pentru parlamentare”

În PSD se zvonește că practica din 2012, aceea a numirii unor oameni pe listele pentru parlamentare de la centru, se va aplica și anul acesta. Liviu Dragnea a precizat că vor candida doar cei din județele lor, fără oameni impuși și că a început deja discuțiile cu fiecare președinte de organizație, pentru fiecare candidat.

„Nu voi trimite în nici un județ pe cineva de la București, fără nici un fel de excepție! Toți candidații vor fi din organizația PSD din județul respectiv. În schimb, voi avea o discuție cu fiecare președinte de organizație, pentru fiecare candidat în parte, pentru că vrem să avem liste pentru Parlament profesionalizate. Vreau candidații noștri să contribuie la ridicarea calității Parlamentului, vor fi pe listele de Parlament mulți tineri, multe femei și, în sensul ăsta, nu voi trimite liste de la centru, pe care să le semnez cu ochii închiși. Am început deja discuțiile cu fiecare județ, pentru fiecare candidat în parte. Nu vreau să fie din partea PSD vreun deputat care să nu aibă drag de muncă, care să nu meargă la comisii, căruia să i se pară că de luni până miercuri are o muncă foarte grea și nu poate să o îndeplinească, un deputat care să știe proiectele de legi și care să fie un om activ și dinamic în Parlament. Am vorbit cu colegii mei, au înțeles și în sensul acesta vom face liste”, a spus Liviu Dragnea.

Programul școlii politice de vară a femeilor social-democrate include și o deplasare în comuna Cumpăna, condusă de eternul primar social-democrat Mariana Gâju.

Ca aspect interesant, la eveniment va participa și ambasadorul Marii Britanii în România, Excelența Sa Paul Brumell, care va vorbi despre „perspectivele forței de muncă în condițiile Brexit”.

La deschiderea de joi a școlii de vară au participat primarul Constanței, Decebal Făgădău; președintele Consiliului Județean, Marius Horia Țuțuianu; senatorul Ecaterina Andronescu, senatorul Nicolae Moga, deputatul Mircea Titus Dobre, consilierul Costin Răsăuțeanu și președintele PSD Constanța, Felix Stroe. Peste 200 de femei social-democrate au fost delegate pentru școala de vară de la Constanța.

PSD (26)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*