Liga Militarilor Profesioniști a luat foc pe Daniel Barbu: „Politicienii români se îmbuibă în liniște și pace, trezindu-se deranjați de cei care îndrăznesc să-i întrebe de comisioane și șpăgi”

Zicală populară: „Unde e minte multă, prostia e cu…carul!”

Dacă cacofonia din zicală este intenționată, am convingerea că afirmațiile senatorului Daniel Barbu nu sunt întâmplătoare! Ori că asta este convingerea stimabilului, ori că dânsul desconsideră alte profesii, crezând că politicianul este un fel de buricul pământului, susțin reprezentanții Ligii Militarilor Profesioniști.

Amintim că senatorul ALDE Daniel Barbu a provocat revolta tuturor, când, vineri, în cadrul unei conferinţe politice a a firmat că meseria de politician este MAI periculoasă decât cea a unui soldat în Afganistan.

Confruntat de jurnalişti, senatorul a refuzat să-şi ceară scuze pentru această impertinenţă, şocând din nou printr-o altă declaraţie nefericită. Ba mai mult, Barbu a criticat dur jurnaliştii pentru faptul că jduecă politicienii potrivit ştirilor „aflate pe surse”.

Liga Militarilor Profesioniști a reacționat, sâmbătă:

Ei bine, stimabile, să o luăm târâș…așa ca la Armată!
1. Politicianul trebuie să fie sluga interesului public și a cetățeanului;
2. Politicianul trebuie să creadă în valori morale și naționale, să apere instituțiile fundamentale ale statului român;
3. Politicianul trebuie să respecte orice profesie și orice cetățean, prin votul căruia este ales să-i reprezinte interesele;
4. Politicianul trebuie să aibă o meserie, politică făcând din vocație, nu din interes;
5. Politicianul face politică fără să fie constrâns de nimeni să o facă. Dacă nu-i convine, poate să stea liniștit acasă. S-au mai văzut cazuri…

Militarul român este cel care își sacrifică familia și chiar viața pentru a apăra interesele tuturor cetățenilor români, inclusiv pe cele ale politicienilor. Acolo, în teatrul de operații, unde dușmanul este nemilos și glonțul este rece…
Acolo, unde nici un politician nu se învrednicește să stea o zi în arșită, să doarmă în cort și să-i treacă glonțul pe la ureche…

Militarii români se sacrifică în teatrele de operații, în timp ce politicienii români se îmbuibă în liniște și pace, trezindu-se deranjați de cei care îndrăznesc să-i întrebe de comisioane și șpăgi…
Militarii români, ca orice militar, sunt buni executanți, răspund la ordin direct, numai că nu trebuie să trăiți cu impresia falsă că pot să tacă și să înghită toate aberațiile politicienilor plecați cu bărcuța pe Dâmbovița!
Asta o spun eu, un OM pe umerii căruia nu stă nici un grad militar, dar care a înțeles de la Militarii Profesioniști ai României ce înseamnă, DEVOTAMENT, ONOARE ȘI PATRIE!

Că nu înțelegiți de ce trebuie să vă pară rău pentru afirmațiile făcute, eu pot să înțeleg. Nu înțeleg, însă, de ce nu înțelegeți că ar fi mai bine să stați acasă, dacă politică a ajuns să vă dea fiori reci pe spinare…
Poate că, totuși, înainte de a merge acasă, liniștit, încercați și fiorii reci pe spinare, într-un teatru de operații, cu tot ce implică el. Asta așa, de antrenament…
P.S.1. Nu știu dacă ați făcut armata și ce grad aveți, dar dacă da, cred că ar trebui să renunțați la acest grad.

P.S.2. Dacă unii comentatori consideră declarația lui Daniel Barbu ca fiind nefericită, eu consider că, de fapt, Daniel Barbu este un nefericit…nu l-a invitat nimeni într-un teatru de operații!
Dacă o făcea cineva până acum, stimabilul senator nu ar mai fi avut ocazia să vorbească așa…

Oana NUȚĂ
Director Comunicare LMP

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*