JENANT Constantin Dancu de la IPJ Constanța pune în PERICOL lupta instituțiilor cu nămeții

Viscolul care s-a abătut asupra județului nostru este înfiorător, iar situația o vedem cu toții: vântul bate cu putere, ninge neîncetat, iar autoritățile subfinanțate se străduiesc să rezolve, cu ceea ce au în dotare, relativa atmosferă de bună circulație și siguranță a cetățenilor.

În astfel de momente se impune buna funcționare a instituțiilor, care, cu organizarea planificată din timp și cu mijloacele reduse, trebuie să acționeze în zonele de competență. Orice interferență sau informație falsă poate să dea toate aceste activități peste cap și să ajungem în situații nedorite, cum ar fi accidentele sau, mai grav, pierderile de vieți omenești. Fiecare instituție pe românește trebuie să își vadă de treaba ei, pentru maxima eficiență a instituțiilor de stat în condițiile date. Din păcate, la Constanța, tocmai împuternicitul inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Constantin Dancu, reușește să dea peste cap planificările organizaționale și să intervină peste o instituție cu care nu are nici o legătură, respectiv Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, aflată în subordinea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, organism guvernamental.

CITEȘTE ȘI:

Poliția din Constanța în reorganizare? IGPR propune combaterea fenomenului infracțional, Dancu de la IPJ îi pune pe șefii de secții să scrie un plan prin care își pierd funcțiile!

Mai exact, trebuie să precizăm că jurnaliștii constănțeni acreditați la IPJ Constanța nu primesc, de regulă, informațiile necesare, fiind forțați să treacă prin furcile caudine ale birocrației de tip sovietic, însă, astăzi, când alarma este dată în județ, inspectorul șef al IPJ Constanța, Constantin Dancu, a informat jurnaliștii constănțeni că… Autostrada 2 este închisă, continuând cu „pe surse”, obstrucționând astfel activitatea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, instituția abilitată pentru A2, singura în măsură să anunțe când și dacă traficul rutier pe menționata autostradă va fi restricționat!

CITEȘTE ȘI:

VIDEO Sub mandatul lui Dancu la IPJ Constanța, infracțiunile AU EXPLODAT în județ! Primarii sunt disperați, infractorii NU sunt prinși!

Intervenția lui Constantin Dancu, petrecută la 15:19 (foto 1, mai jos), a dat peste cap informarea jurnalistică și activitatea instituțiilor care se luptă, literalmente, cu nămeții, acestea fiind asediate de jurnaliștii care au primit pe surse informarea șefului IPJ. DRDP a anunțat abia la 16:31 și CNAIR la 17:00 (foto 2 și 3) că sectorul de autostradă Cernavodă – Constanța va fi închis, după ce a avut propriile măsurători, informații și date din teren, fiind, evident, singura instituție abilitată în acest sens să ofere un astfel de anunț, la momentul la care se impune.

CITEȘTE ȘI:

Controlul IGPR de la IPJ Constanța, demarat după dezvăluirile TOMIS NEWS! Coarnă, SNPPC: „S-au alăturat și sesizări de la polițiștii constănțeni împotriva lui Dancu. Lucrurile sunt mai profunde, este o afacere ilegală!” DNA și DGPI intră pe fir!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*