Jandarmii primesc tranchilizante și arme cu glonț de cauciuc. „Nu dispun de mijloace pentru a alunga animalele periculoase. Încearcă prin zgomote puternice”

66 de deputați și senatori PSD și ALDE, printre care senatorul constănțean Tit-Liviu Brăiloiu, s-au înghesuit să susțină un proiect de lege care aduce a aflatul în treabă. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, adoptată marți de Camera Deputaților, se referă la „numărul semnalărilor la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență care au ca subiect animalele sălbatice sau domestic cu un comportament agresiv sau periculos pentru viața și integritatea corporală a persoanelor sau pentru bunurile acestora”.

Parlamentarii vor să le dea jandarmilor tranchilizante: „Nu dispun de mijloace pentru a alunga animalele periculoase. Încearcă prin zgomote puternice”

În fapt, Jandarmeria coordonează acțiunile de intervenție „în cazul animalelor periculoase” și, astfel, inițiatorii susțin că „deși jandarmii se deplasează la fața locului, aceștia nu dispun de mijloace tehnice necesare pentru a alunga sau imobiliza animalele respective”.

„În aceste condiții, modul de acțiune al acestora constă, de cele mai multe ori, în încercarea de a alunga animalele prin producerea unor zgomote puternice, neputându-se întreprinde măsuri concrete pentru evitarea producerii altor situații asemănătoare, ca de exemplu tranchilizarea în vederea relocării acestora. (…) De asemenea, în cazurile de braconaj în care animalele sunt prinse în capcane și nu au decedat, acestea trebuie eliberate imediat. Neavând dotarea necesară, jandarmii nu se pot apropia de aceste animale decât după tranchilizarea lor, activitate care se face prin implicarea altor instituții cu atribuții în domeniu, pierzându-se de cele mai multe ori timp important pentru salvarea vieții animalului respectiv. Nu în ultimul rând, la nivel național există o așteptare din partea cetățenilor pentru creșterea gradului de siguranță în contextul mediatizării cazurilor în care animalele sălbatice de talie mare au atacat oameni sau bunuri ale acestora”, se arată în expunerea de motive a senatorului PSD, generalul de brigadă (r) Viorel Sălan.

Proiectul de lege s-a aflat în dezbatere publică până pe 23 mai a.c. și, pe 7 iunie, a primit raport favorabil (cu două amendamente admise) de la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

Practic, după art. 29 s-au introdus modificări după cum urmează:

Marți, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege cu majoritate covârșitoare de voturi, 261 de „pentru”, 2 „împotrivă” şi 2 „abţineri”. Senatul este for decizional.

„Este o iniţiativă la care lucrez de peste doi ani, alături de reprezentanţii instituţiilor statului cu responsabilităţi în domeniul vizat, cum ar fi de exemplu Ministerul Mediului, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Afcerilor Interne, ANSVSA, s.a. În demersurile mele am avut în vedere faptul că în ultimii ani crescut semnificativ numărul semnalărilor în Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă care au ca subiect animalele sălbatice sau domestice cu un comportament agresiv sau periculos pentru viaţa şi integritatea corporală a persoanelor sau pentru bunurile acestora. Având în vedere prevederile legale şi mencanismele de semnalare prin sistemul “112”, Jandarmeria Romană este autoritatea care coordonează intervenţia în astfel de situaţii. Însă deşi se deplasează la faţa locului, jandarmii nu dispun de mijloacele tehnice necesare pentru a alunga sau imobiliza animalele respective. (…) Am găsit soluţii împreună cu reprezentaţii MAI, ANSVSA, dar şi prin implicarea unor colegi parlamentari, cărora le mulţumesc, în ceea ce priveşte păstrarea şi folosirea armelor şi substanţelor tranchilizante. Am pregătit de asemenea şi pasul următor – este în lucru redactarea unui proiect de procedura vizând intervenţia în cazul animalelor periculoase, deoarece în momentul de faţă nu există încă un astfel de act normativ”, a punctat, după votul din Cameră, inițiatorul Viorel Sălan.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*