INTERVIU Tit-Liviu Brăiloiu (candidat PSD): „Vom constitui Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii și vom finanța 10.000 de firme start-up”

Ne apropiem cu pași repezi spre „momentul zero” al politicii din acest an: alegerile parlamentare din 11 decembrie. TOMIS NEWS apasă pe pedală și vă va prezenta, în cele câteva zile care ne-au mai rămas, punctele de vedere, proiectele și ambițiile celor care vor să ne conducă destinele în următorii patru ani. Alegerile din 11 decembrie sunt o miză importantă. Majoritatea va forma Guvernul și vom afla încotro ne îndreptăm.

(SECȚIUNE COMPLETĂ, AICI!)

Astăzi publicăm interviul pe care Tit-Liviu Brăiloiu, care deschide lista PSD Constanța pentru Senat, a fost amabil să ni-l acorde. Are 53 de ani, în 2009 a fost numit prefect al Constanței, preluând funcția de la Dănuț Culețu. Cu un an înainte, a candidat pentru funcţia de senator al Colegiului 1 și, deși a obţinut un procentaj mai mare decât principalul său contracandidat, el a pierdut în faţa liberalului Puiu Haşotti. Este economist și anul acesta revine „în forță” în prim planul politicii locale, prin candidatura sa.

REPORTER: Asistăm la o revenire a dumneavoastră în viața politică. Ce vă determină să nu stați deoparte de această lume?

Tit-Liviu BRĂILOIU: Fac parte din Partidul Social Democrat de peste 10 ani și cred că am ajuns într-un moment al vieții în care am atins maturitatea politică necesară pentru a contribui la schimbarea în bine a societății românești. Din experiența de până acum am înțeles că doar din Parlamentul Romaniei lucrurile se pot îmbunătăți în mod fundamental la nivel național. Nu pot și nu vreau să stau deoparte. Am fost prefect al județului Constanța, m-am perfecționat în economie politică, drept civil și penal, comerț internațional, cooperare economică internațională și tranzacții internaționale. Intenționez să mă implic în mod activ în tot ceea ce înseamnă activitate parlamentară, promovarea de proiecte și programe care să facă din România un stat puternic și performant. 

REPORTER: „Ce-are candidatura cu prefectura?” Mai exact, spuneți-ne câteva cuvinte despre programele pe care le aveți și pe care le prezentați în această campanie electorală.

BRĂILOIU: Nu cred în programe individuale, în proiecte personale. Programul meu este programul Partidului Social Democrat, un program comun, puternic, la care s-a lucrat cu profesioniști, oameni cu experienţă, oameni care au găsit soluții la problemele fiecărui roman. Ne gândim la copii de vârsta creșei, elevi, studenți, angajați și antreprenori, dar și pensionari cărora le datorăm respect. Vom constitui Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii prin care se vor investi: 3.5 miliarde în construcţia de spitale; 3 miliarde în autostrăzi; 0.2 miliarde în metalurgie; 0,6 în industria alimentară. De asemenea, 10.000 de întreprinzători vor beneficia anual de programul ”România Start-upNation”. 15.200.000 de lei vor fi alocați pentru demararea unei afaceri prin acest program. 

REPORTER: 11 decembrie, alegeri. Suntem în 12 decembrie și sunteți parlamentar. Primul lucru pe care îl veți face?

BRĂILOIU: Îmi doresc ca în dimineața zilei de 12 decembrie România să își recapete demnitatea.  Acest guvern, guvernul Zero, dă dovadă de multă aroganţă şi de neînțelegere a nevoilor omului obișnuit. Profesorii şi medicii au fost umiliți cu numele de „pomanagii” și trântori. Românii care își fac datoria cu devotament trebuie să fie trataţi cu respect.

REPORTER: Motivele unu, doi și trei, pentru care constănțenii ar trebui să pună, pe 11 decembrie, ștampila pe PSD?

BRĂILOIU: 1. Partidul Social Democrat va aduce mai mulţi români în clasa de mijloc şi una dintre primele măsuri pe care o vom lua este să punem în practică această creştere de salarii.

  1. Partidul Social Democrat continuă programul de scădere a taxelor şi impozitelor pentru cetăţeni şi pentru companiile care oferă locuri de muncă în România.
  2. Partidul Social Democrat este singurul partid care a venit cu un program detaliat cu calcule bugetare precise pentru domeniile cheie cum sunt: economie, sănătate, salarizare, agricultură.

REPORTER: Constanța are nevoie de… ?

BRĂILOIU: Nu doar Constanța, ci România întreagă are nevoie de lideri puternici. Lideri care să își iubească țara, lideri care să înțeleagă că tinerii şi toţi românii trebuie să rămână în această ţară pentru că aici au un viitor mai bun.

REPORTER: Să presupunem că fac parte din acei mulți români care nu vor nici măcar să audă de politică. Convingeți-mă, scurt, să vin la vot pe 11 decembrie.

BRĂILOIU: Noi toți suntem direct sau indirect influențați de deciziile pe care le iau oamenii politici. Fie că ne place sau nu cum arată clasa politică actuală, avem o alegere de făcut pe 11 decembrie. Pe de o parte avem un program economic solid, care arată cum Partidul Social Democrat va creşte salariile. Pe de altă parte avem un Program Zero şi Zero rezultate ale guvernului tehnocrat.

REPORTER: Cele „șapte norocoase”, a 7-a întrebare: antreprenoriat sau protecție socială?

BRĂILOIU: Antreprenoriat ȘI protecție socială. Atâta timp cât vom lucra împreună şi vom stopa bătăliile politice viaţa în România se va îmbunătăţi. Partidul Social Democrat are un program pentru români pe care îl vom pune în aplicare încă din prima zi de guvernare. Dacă vom crede cu tărie în România, fiecare dintre noi, atunci toate aceste lucruri vor deveni realitate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*