INTERVIU Claudiu Palaz: „Am fost amenințat de PNL, că o să văd eu ce o să pățesc… Gheorghe Dragomir mi-a spus la Peștera că nu vrea să îl dea jos pe Nicușor Constantinescu”

Alegerile locale s-au încheiat, configurația politică a Constanței la nivel de municipiu și județ s-a tranșat, iar negocierile ar trebui să fie în toi. Numai că nu sunt. Președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, care a intrat și în Consiliul Local Municipal (CLM) și în Consiliul Județean Constanța (CJC) cu câte trei candidați, este cel mai „curtat” politician al Constanței. Practic, cei trei consilieri din CLM și cei trei din CJC tranșează soarta proiectelor. Palaz a anunțat că, în principiu, nu va colabora cu PNL, de altfel a și declinat invitația publică a președintelui Gheorghe Dragomir, anunțând că nu va bate palma „cu cei care au avut o campanie murdară”. Dincolo de ideologia politică, Palaz anunță că îl interesează doar proiectele pentru constănțeni și, totodată, nu va participa la alegerile parlamentare din toamnă. Despre toate acestea, dar și despre alte subiecte arzătoare, am discutat cu Claudiu Palaz, care a fost amabil să ne ofere un amplu interviu: 

Reporter: Concluzia după alegerile locale?

Palaz: A fost o campanie atipică după noua legislație, în schimb insist pe faptul că s-au fraudat alegerile și știți foarte bine că am și descoperit lucrul acesta, deci nu vorbesc în necunoștință de cauză. Nu ne dezvățăm de lucrul acesta și, probabil, va trece foarte mult timp până când vom încerca să nu mai furăm la alegeri, noi românii sau cei care practică lucrul acesta. Dar, hoțul neprins e negustor cinstit, astea sunt lucrurile, nu stăm să ne plângem, mergem mai departe. A fost un vot cred dat de constănțeni nu neapărat pentru a face o schimbare, cred că a fost un vot anti! În localități conduse de PNL s-a dat vot anti PNL și s-a votat PSD, unde a fost PSD la conducere, s-a votat anti! Cred că a fost principiul care a guvernat actualele alegeri. PMP a intrat cu trei consilieri la municipiu și trei la județ. S-au făcut niște chichițe tehnice de către prefect, prin poziționarea pe buletinele de vot, care pe mine m-au dezavantajat, dar mergem mai departe.

„Insist: a fost o fraudă electorală a PNL”

Reporter: În dimineața alegerilor ați tras un semnal de alarmă privind noul sistem de vot. Apoi, a fost și o problemă la școala nr. 1. Care sunt neregulile acestui nou sistem de vot?

Palaz: Eu cred că acest sistem de vot a fost pus ca să gireze frauda electorală. Dacă vă aduceți aminte, la 9:00 când am votat nici nu mă gândeam că se va folosi. Dar, fiind profesionist și fost prefect, am analizat procedura de votare, gândindu-mă că este una bună și că nu lasă posibilitatea alegerilor. Tocmai că acest sistem creează această posibilitate! Dacă vă aduceți aminte, am spus că acel operator cu calculatorul în față ar fi fost corect și să semneze, să își asume, numărul de persoane care au votat. Când i-am cerut celui din secția de votare a refuzat total, că de ce să facă acest lucru? Eh, tocmai, asta s-a întâmplat! Sistemul dă posibilitatea introducerii manuale a CNP-urilor în calculator, ceea ce a creat această breșă în sistem: la 17:00, la școala nr. 1, s-au introdus 12 CNP-uri ale persoanelor care nu au fost prezente la votare! Aceste 12 persoane pot întreba către cine s-au dus voturile lor? (…) Această fraudă s-a făcut cu concursul tuturor celor din secție. Au fost secții de votare ai căror membri au votat procesele verbale cu 3-4 ore înainte! Nu ai cum să semnezi procese verbale „în alb”, ci după numărarea voturilor! Au fost inadvertențe în momentul în care s-au predat și nu ieșeau buletinele nule cu cele anulate ș.a.m.d., probabil cei din secțiile unde s-a fraudat s-au strâns semnăturile, urmând, la sfârșitul numărării, să pună cap la cap cum și-ar fi dorit președintele secției de votare să iasă această numărătoare. A fost un blat al partidelor care au avut controlul, insist că a fost un blat al PNL! Asta este senzația mea. De ce? Pentru că PNL s-a opus, inclusiv când am descoperit furtul celor 700 de buletine dintr-o secție, PNL a fost cel care a insistat la BEM să se redeschidă secția, în condițiile în care eu reușisem în urma unor presiuni, cu presa de față, să închid acea secție. Totuși, acele buletine au fost furate și nici în ziua de azi nu avem o poziție clară a instituțiilor cu ce s-a întâmplat cu acele buletine. Cei care insistau să deschidem secția erau membri PNL!

Reporter: Cum explicați prezența foarte scăzută la vot pe municipiu?

Palaz: În timpul campaniei, când mergeam pe teren, toată lumea îmi spunea că degeaba ies la vot! Era o psihoză, nu știu cum să-i spun… „de ce să votăm? Oricum tot ei ies…”, referindu-se tot la gruparea Mazăre-Constantinescu. Noi am insistat foarte tare să vină la vot. Se pare că nu am reușit să convingem, culmea este că s-a mobilizat activul de partid al PSD și s-a văzut în procente faptul că acest electorat a contat foarte mult în ecuație. Am insistat foarte mult că obiectivul meu au fost tinerii. Nu au ieșit în număr foarte mare, păcat că nu au înțeles și că încă patru ani ne vom plânge în continuare că nu s-a schimbat nimic în Constanța…

Reporter: Trei consilieri PMP la municipiu și trei la județ. Practic, soarta proiectelor din consiliu se va juca în funcție de decizia PMP: Sunteți „curtat” în perioada aceasta?

Palaz: Ni s-au rupt telefoanele, într-adevăr. Am avut o înțelegere punctuală cu cei de la PSD, mi se pare firesc să valorific voturile pe care le-am obținut în Constanța și să reușesc să implementez proiectele! Veți observa că PMP își va promova promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală, presa va fi prezentă la toate aceste proiecte și veți vedea cum le vom implementa. Nu am candidat doar de dragul de a avea niște voturi în buzunar ca să ies consilier local, ci ca să implementez proiecte. Altfel, nu existăm pentru constănțeni. De altfel, nici un om politic nu ar trebui să facă asta. Veți vedea că mulți dintre cei care s-au bătut cu cărămida în piept și care i-au păcălit pe constănțeni că se vor bate pentru ei, vor pleca în Parlament! Eu nu voi pleca în Parlament, voi rămâne pentru constănțeni în CJC patru ani de zile și mă voi bate pentru ei! Iar, eu sunt curios cum vor reuși să se justifice în fața constănțenilor cei care vor pleca în Parlament, de la PNL, care i-au mințit că se vor bate pentru dumnealor! În ceea ce privește CLM, nu avem nici o funcție de viceprimar, nu intrăm în guvernarea locală, ne vom înțelege punctual pe diverse proiecte. Nu voi avea o atitudine de Gică-contra în CLM, dacă sunt proiecte bune pentru constănțeni le voi promova, dacă sunt proiecte de grup probabil veți avea, dumneavoastră media, parte de o caracteristică pe care am avut-o dintotdeauna.

„Felix Stroe s-a delimitat de gruparea Mazăre-Constantinescu. Gabriel Comănescu dictează în PNL”

Reporter: Ce v-au promis cei de la PSD pentru a forma majorități? Dar cei de la PNL?

Palaz: Și unii și ceilalți… s-a tot vehiculat și funcția de vicepreședinte al CJC și funcția de viceprimar, dar noi suntem corecți. În ceea ce mă privește, în momentul în care am bătut palma cu cineva așa rămâne! Deci, nu am plecat așa cum a fost vorba de președintele Băsescu, când mulți au fugit la un moment dat de lângă dumnealui. Eu am rămas fidel acestei cauze, lângă președinte, punând umărul pentru implementarea PMP în Constanța! Atâta timp cât am spus că vom asigura această majoritate în CJC și CLM, alături de cei de la PSD așa vom face, indiferent ce funcții ni se vor da sau ni se vor promite. Noi nu pentru funcții am venit și ar trebui să se bucure cei de la PNL, pentru că dacă vor veni cu proiecte bune pentru constănțeni noi le vom susține, dar dacă vor veni cu proiecte gen ale grupurilor de interese ale diverșilor magnați care au stat în spatele partidului, vă spun că nu le vom trece!

Reporter: Radu Mazăre și-a petrecut ultimele zile politice în sânul USL. Care credeți că, de acum încolo, va fi viitorul celor două partide, PSD și PNL, la Constanța?

Palaz: Departe de mine de a lăuda sau de a ridica osanale PSD, dar nu mai avem o grupare a lui Mazăre și Nicușor care guvernează astăzi. Chiar și dumneavoastră, media, indiferent cât de duri ați fi față de PSD, avem o delimitare a actualului președinte, Felix Stroe, față de gruparea Mazăre-Constantinescu, ultimul coechipier al acestei grupări, Cristinel Dragomir, nu mai este candidatul și favoritul PSD pentru CJC. PSD Constanța încearcă o reformă, rămâne să vedem cât va reuși să implementeze această reformă. În ceea ce privește stânga, va rămâne în Constanța. Să fim serioși, s-a votat masiv la alegerile locale stânga. Dacă ne imaginăm că nu va conta în următoarea perioadă, ne înșelăm, asta este realitatea. În ceea ce privește PNL, nu este reformat deloc. Avem un PNL al lui Puiu Hașotti și George Dragomir în continuare, care erau în relații foarte apropiate și se pupau cu Radu Mazăre, ba mai mult decât atât ne-a venit și un al treilea, că nu erau de ajuns cei doi, anume candidatul Vergil Chițac, care are în spate gruparea Gabriel Comănescu, una economică, care nu și-a dorit altceva decât să ia dintr-un buzunar și să bage într-altul. Asta nu este reformă în PNL. PNL se va reforma când va scăpa de actualii lideri ai organizației și în condițiile în care nu va mai accepta să fie susținut de grupări economice! Un partid trebuie să se susțină din donații, din cu totul și cu totul altceva. Nu vine un „tătuc”, un jupân economic, care îți dictează pe cine să pui sau să nu pui pe listă, cine să îți dea contracte. Altfel, nu se va schimba nimic. PNL, dacă nu se va reforma în următoarea perioadă, sunt convins că va crea nemulțumiri în rândul celor care aduc voturi, anume în rândul primarilor!

Reporter: Ați fost amenințat de PNL?

Palaz: Da! Presiuni sunt, că o să văd eu ce o să se întâmple… da, sunt amenințări, că eu am distrus tot, că eu sunt omul negru… Dar, nu și-au pus niciodată problema domnii de la PNL: care a fost poziția dumnealor când au avut aranjament cu USL și când ne-am întâlnit cu dumnealor că este bine să ne susținem pentru a-l da jos pe Nicușor Constantinescu și George Dragomir, personal, mi-a spus la Peștera că interesele politice ale lor, adică PNL și PSD, sunt cu totul altele? Nicidecum să îl dea jos pe Nicușor Constantinescu! Oare chiar așa ușor au uitat aceste lucruri? Erau martori în acest sens!

Reporter: Obiectivul PMP pentru alegerile parlamentare din toamnă? Spuneați că nu intenționați să candidați… Dar, de la Constanța, cine va candida din partea PMP?

Palaz: Sunt colegi care sunt doritori, promovăm oameni care nu au mai făcut politică. Trimitem oameni care au făcut ceva în viață, nu neapărat cu control pe ei, pentru că știți bine că, în general, în Parlament se împing tineri sau oameni care sunt controlați. Interesul nostru nu este acesta. În momentul în care a ajuns parlamentar, este normal să aplice și să susțină politica județului și a partidului său. Nu vom aștepta să vină toamna să anunțăm cine va merge de la PMP la parlamentare. Chiar și candidatura mea a fost anunțată prima și am insistat să anunțăm candidații cu mult înainte de alegeri. Partidele care nu au avut candidaturi stabile și-au schimbat candidații de 50.000 de ori! Una dintre variante, PNL a greșit, chiar dacă nu sunt fan Gigi Chiru, eu zic că a făcut o greșeală îndepărtându-l pe el. Am o relație politică cu Gigi Chiru și știți foarte bine că am fost adversari, nu am avut o relație foarte bună, dar cred că a fost o greșeală din partea PNL!

„Mocnește un conflict între președinție și SIE”

Reporter: Traian Băsescu și soția sa au primit recent cetățenia Republicii Moldova. Vom putea asista la extinderea PMP acolo? Este o filială acolo, dar va intra Traian Băsescu oficial în politica Republicii Moldova?

Palaz: Sunt lucruri la un alt nivel, președintele Traian Băsescu este un patriot și nu știu câți se vor naște să aibă asemenea patriotism sau să aibă curajul să își asume un asemenea proiect (unirea – n.r.). Este cel care a anunțat acest proiect, PMP militează pentru el și, în următoarea perioadă, dacă conjunctura geopolitică va fi favorabilă, noi dorim implementarea unirii. Mai departe, pașii strategici și cum va proceda PMP și președintele Traian Băsescu, rămâne de văzut…

Reporter: Președintele Iohannis s-a întors recent cu un eșec din Bulgaria. Traian Băsescu spunea că SIE nu l-a prevenit pe președinte, asta la câteva zile după ce Iohannis i-a cerut lui MRU demisia prin SMS! Există un conflict președinție-SIE?

Palaz: Domnul Iohannis mai are până să ajungă un om politic sau om de stat, este un președinte rămas încă la nivelul de primar. Numai dacă ne întoarcem la declarația pe care a avut-o după ce a pierdut acea casă, în care spune că nu e mulțumit de decizia justiției și că o să meargă mai departe, statutul unui președinte nu îți dă posibilitatea să ieși public și să îți declari nemulțumirea față de o instituție a statului. Ai căi legale, în particular, cu avocații tăi, dar nu ieși public, că nu ești doi într-unul, la ofertă ca nesul! Ai aceeași calitate, nu poți să spui că ești persoană fizică. Are încă atitudini de care nu poate să se delimiteze. (…) Referitor la atitudinea Bulgariei, am mai vorbit cu cineva și am spus: „voi credeți că ar fi avut curaj premierul Bulgariei să aibă o asemenea atitudine în fața președintelui Băsescu?” Eu cred că nu! E vorba de cum te percepe colaboratorul politic, la nivelul diplomatic. Dacă premierul Bulgariei a bătut cu pumnul în masă în fața lui Iohannis, când e clar că NATO oferă stabilitate în Marea Neagră și doar să fii nebun să nu îți dorești nave NATO, eventual să îți dorești nave rusești? Hai să fim serioși! În ceea ce ne privește, suntem pro-americani. Dar, ca să îți permiți la un asemenea nivel unui partener să îi ceri să nu fie nici el de acord printr-o astfel de atitudine, dovedește încă o dată că nu are atitudine de președinte și de om de stat (Iohannis – n.r.). E vorba de faptul că nu reușește să impună respect! (…) S-a mai vehiculat conflictul dintre președinție și servicii acum vreo două săptămâni, când se spune că ar fi fost Mihai Răzvan Ungureanu la Iohannis și i s-a cerut demisia. Dacă a făcut acest lucru, cred că s-a făcut o greșeală, nu poți să ai lucruri concrete și să poți să arunci în aer serviciile că așa crezi tu că e bine! Dacă, cumva, SIE sau MRU a „clipit” în ceea ce privește vizita din Bulgaria sau cumva s-a întors cu spatele, nereușind să ajungă informarea în timp util privind caracterul sau ce avea de gând să facă acest premier al Bulgariei, cred că numai Iohannis ar putea să ne spună. Sau, poate că nu știe să citească o informare de la SIE. E posibil să vină o astfel de informare, dar pentru că ar mocni acest conflict între președinție și SIE, să nu ia în calcul ceea ce l-a informat Ungureanu. Există și această variantă, ca aroganța și faptul că știe tot al lui Iohannis, să îl fi pus în situația cu premierul Bulgariei. Iohannis ar fi trebuit să aibă curajul și să iasă public să spună: ori așa, ori așa!

1 Trackback / Pingback

  1. Mangalia News - Claudiu Palaz: „Am fost amenințat de PNL, că o să văd eu ce o să pățesc…"

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*