Îngeri printre noi! INTERVIU cu Adelina Toncean, inițiatoarea programului „Nici un copil singur în spital“!

Într-o lume în care în care tot mai mulți dintre noi încercăm să ne satisfacem ego-ul, există în România oameni cu suflet uriaș! Atât de uriaș încăt merită să ne plecăm în fața lor! Un astfel de exemplu este Adelina Toncean, o tânără din Constanța, care a inițiat un program de suflet intitulat „Nici un copil singur în spitale“. Adelina Toncean, inițiatoarea Asociației „Inima Copiilor“, este considerată un adevărat înger pentru micuții care au venit pe lume cu diferite afecțiuni medicale și care, din păcate, sunt uitați și părăsiți de părinți prin spitale… Prin intermediul Asociației „Inima copiilor”, organizaţie nonguvernamentală, Adelina Toncean și alți numeroși voluntari îi ajută pe copiii cu probleme medicale, în special cu afecţiuni cardiace, de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Marie Curie“, din Capitală. Adelina Toncean spune că Asociația este cea care a construit Secția de Terapie nou-născuți de la Spitalul „Marie Curie“ din București, fiind dintre cele mai bune secții de terapie intensivă din Europa în care copiii sunt monitorizați, fiecare în camera lui. Cu o poveste de viață demnă de Oscarul hollywoodian, Adelina Toncean și-a răpit din timpul prețios și a avut amabilitatea să ne acorde un interviu în care ne-a spus cât de important este să-i ajutăm pe acești copii bolnavi din spitale și pe care nimeni nu-i vizitează.

REPORTER: De unde a plecat ideea de a-i ajuta pe copiii uitați în spitale?

Adelina Toncean: În România sunt, anual, în medie, 1.000 de copii părăsiți. Dintre aceștia, aproximativ 700 sunt uitați în maternități de părinți, care nu-și vizitează pruncii din diferite motive, fie nu au bani pentru se deplasa până la spital, fie mai au alți copii acasă și pe care nu au cu cine să îi lase. Proiectul de voluntariat în spitale a pornit după ce am văzut doi copii, care au trăit în spital doi și, respectiv, trei ani, și după ce am înțeles cât de mult contează ca cineva să fie alături de acești copii atunci când au cea mai mare nevoie de căldura unui părinte. Acești micuți trec prin momente extrem de grele. Mereu le spun oamenilor să-și imagineze că s-ar îmbolnăvi într-o bună zi de o boală gravă, că nu ar mai putea să comunice cu cei din jur și că toată lumea i-aar părăsi brusc, pentru că boala lor e mult prea complicată și le-ar complica și mai mult viața. Dintr-odată, oamenii s-ar vedea părăsiți de familie și de prieteni, care ar alege să le fie mai ușor. Eee… cam prin asta trece un copil uitat în spital! Când am început acest program, nu mă așteptam la un asememea mare impact. Lumea a venit cum nu ne așteptam! În momentul de față avem 1.200 de persoane din București înscrise în programul de voluntariat „Nici un copil singur în spital“. Peste 1.000 de oameni vor să fie voluntari la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Marie Curie“. Ne-a depășit orice așteptare. Oamenii au dovedit că, atunci când le dai ocazia să făcă ceva din suflet, vor să ajute!

REPORTER: Oamenii, în general, sunt prea comozi și, la primul hop, fug imediat de răspundere! Drept dovadă sunt și acești mulți copii abandonați în spital!

Adelina Toncean: Copiii cu care lucrăm noi nu sunt abandonați, sunt pur și simplu singuri! Nu există o hotărâre de abandon… Ei sunt copii nevizitați. Se numește „copil în risc de părăsire“… Așa sunt încadrați acești copii, pe care părinții nu-i vizitează. Efectiv, stau singuri și care trec prin chinuri groaznice. Zilnic ei sunt aspirați, înțepați, tăiați, or li se schimbă pansamente sau catere. Totul se face fără  ca un părinte să fie prin preajmă. La început, am făcut voluntariat de una singură, mergând prin foarte multe spitale. Mai întâi prin Spitalul Județean Constanța, unde mă duceam zilnic să stau cu copiii din Secția de Terapie Intensivă, până când am înțeles că sunt doar eu și că nu acesta este modul prin care să-i ajut. Totul trebuia să fie făcut într-un mod procedural, pentru că este foarte mare răspunderea unui voluntar, care nu are o pregătire medicală și care nu are nici o relație de rudenie cu copilul cu care stă… De aici a venit necesitatea de a da o formă cât mai corectă a acțiunii de voluntariat. Am găsit foarte multă deschidere la domnul doctor Cătălin Cîrstoveanu (șeful secției terapie intensivă nou-născuți, Spitalul Marie Curie București, n.r.) și ne-am gândit să facem un curs de voluntariat. Ne-am gândit la ceea ce trebuie să facă voluntarii în timpul zilei și la copiii care au nevoie de ajutor. De aici am numit „Nici un copil singur în spital“, propunându-ne să creăm un model, pe care să-l implementăm oriunde în țară.

REPORTER: Ce presupune un curs de voluntar?

Adelina Toncean: Sunt două zile de curs. În prima zi învață ce înseamnă terapie intensivă, cine sunt copiii spitalizați acolo, care este personalul de acolo și care sunt echipamentele medicale. Toate astea pentru ca voluntarii să înțeleagă riscurile de a fi în preajma unor copii bolnavi. Tot în prima zi se învață și partea de igienă, care este extrem de importantă. Este o reclamă acum la TV în care ne spune că este bine să ne spălăm de opt ori pe zi. La terapie intensivă te speli de opt ori în prima oră… Voluntarul trebuie să se spele după fiecare atingere a unui obiect din preajma copilului. În a doua zi, se învață manevrarea copilului în funcție de afecțiunea fiecăruia, pentru că fiecare are nevoie de o atenție specială. Învață să-l alimenteze, să-i acorde primul ajutor în caz de nevoie, iar în final învață cum va decurge viața lor de voluntar. După terminarea cursurilor, voluntarii sunt supravegheați timp de două luni.

REPORTER: Ce înseamnă pentru un nou-născut această terapie?

Adelina Toncean: Este dovedit ştiinţific că lipsa afecţiunii, mai ales în primele săptămâni de viaţă, are urmări nefaste. Există un studiu făcut pentru copiii din spitale în care s-a luat în calcul saturația din oxigen, ritmul cardiac, kilogramele, etc. S-a demonstrat că atingerea umană îmbunătățește toți parametri amintiți mai sus. Practic, numărul de zile de spitalizare pentru un copil care nu este singur este de două ori mai mic…

REPORTER: În acest program sunt și pensionari?

Adelina Toncean: Bunicii, așa cum îi numim noi, nu numai că au timp, dar au atâta disponibilitate de a oferi dragoste. Este foarte frumos să legăm categorii care au nevoie să se ajute una pe alta, în care ambele părți au de câștigat. Lumea nu realizează ce resursă extraordinară sunt acești bunici. Pentru că deja există programul bunicii voluntari la Direcția pentru Protecția Copilului din Sectorul 4 al Capitalei, am avut ideea împreună cu directorul Direcției, Mihaela Ungureanu, să vedem cum bunicii îi pot ajuta și pe nou născuții singuri. S-a dovedit a fi un real succes, pentru că bunicii sunt cei mai minunați voluntari!

REPORTER: Sunteți parte a unei povești de viață, adoptând nu unul, ci doi copii cu boli extrem de grave. Pe unul l-ați pierdut, însă, pentru celălalt, Dumnezeu a făcut un miracol.

Adelina Toncean: Amândoi aveau aceeași malformație… care se operează în primele patru săptămâni de viață, după aceea este atât de riscant încât aproape că nu se mai poate face nimic. În cazul lui Cristi (primul copil adoptat și care a trecut în neființă în urmă cu doi ani, n.r.) nu s-a mai putut face nimic, dar în cazul lui Andrei (al doilea copil adoptat), absolut miraculos, a putut să fie operat la un an, iar acum copiLul are 4 ani și duce o viață normală.

REPORTER: Ce sfaturi le puteți da celor care vor să înfieze un copil?

Adelina Toncean: În momentul în care îți asumi că iubești un copil și pe care îl vrei în viața ta, nu pui condiții! Copilul nu poate să pună condiții! Poate și el ar vrea un părinte mai bun, mai sănătos, ori cu stare… Dar, greșeala noastră, a adulților, este să ne considerăm părinți perfecți și, apoi, începem să-i alegem; să nu aibă boli cronice, să nu aibă aia sau cealaltă. Dacă un copil cu probleme s-ar naște în familie nu am putea să punem condiții, dar la adopție putem să-l alegem să nu ne deranjeze. Nu e în regulă!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*