HALUCINANT! Primarul de la Medgidia, Valentin Vrabie s-a dus în Peștera, ca să BATĂ un consilier local. În timp ce îi căra pumni: „Cine p*la mea ești tu să îmi ceri raportul Curții de Conturi, bă, nenorocitule?”

Vremurile de glorie pentru primarul de la Medgidia, Valentin Vrabie, încep să se apropie de final. Orașul devine o pălărie tot mai mare pentru fostul primar de la Peștera și nervii îi cedează tot mai des în ultima vreme. După ce a reacționat ciudat când consilierii din Medgidia i-au cerut socoteală pentru banii dedicați „Zilelor municipiului”, anunțând că anulează evenimentul și că va cere referendum pentru alegerea unui nou consiliu local”, de data aceasta a comis-o puternic!

Mircea Moise este consilier local din partea PNL la comuna Peștera. Acesta susține că în noaptea de sâmbătă a fost… bătut de Valentin Vrabie, care s-a deplasat în comună și l-a târât prin iarbă, prilej cu care i-a și administrat pumni și picioare și i-a rupt ochelarii. Scenele stupefiante ar fi avut loc la stația peco din localitate.

„Eu venisem de la pădure, luasem lemne pentru mine, acasă, am ajuns la peco printre 20-30 de oameni, cu toții râdeam, glumeam, iar el (Vrabie – n.r.) cred că știa că eu sunt acolo, pentru că a sunat pe cineva, Radu Rusei, mare administrator de fermă la Ivrinezu Mic și l-a adus acolo la peco, luase și două sticle de vin… A venit cu discursul lui că el e mare primar, noi nu avem nevoie de oameni de-ăștia, avem nevoie de primari care să facă treabă, nu care să nu facă. Eu cerusem raportul Curții de Conturi pe 2013, eu sunt consilier local și nu îmi permit să trec pe stradă să mă întrebe oamenii că de ce noi nu facem nimic în comuna asta, nu de asfalt, dar măcar canalizare, un medic în comuna asta, avem un medic care stă câteva ore în comună și o asistentă, nu avem o cameră pentru acești oameni… se îmbolnăvește cineva și pe noi ne interesează de Zilele Peșterei unde cheltuim cinci miliarde? Acum să fim serioși, toți știm ce se întâmplă!”, a spus Mircea Moise, pentru TOMIS NEWS.

Potrivit consilierului liberal din Peștera, totul ar fi început în campania electorală din mai, de la locale. Moise ar fi solicitat raportul Curții de Conturi, din 2013, întrucât este „oglinda comunei”, însă i s-a refuzat accesul la document, întrucât „nu este consilier local”. Nici nu ar fi trebuit să fie pentru o astfel de solicitare, însă sorții au decis ca Moise să intre în consiliul local. Nici de data aceasta nu a primit un răspuns favorabil.

„În campania electorală am încercat să mi se pună la dispoziție raportul Curții de Conturi, care este oglinda comunei, acolo vezi toate lucrușoarele! I-am cerut în scris secretarei comunei și mi-a spus că nu poate să îmi pună la dispoziție pentru că nu sunt consilier local. În baza legii 544 puteam, dar nu am fost atât de isteți în momentul acela, dar la Peștera oricum nu există transparență! Pe site-ul primăriei Peștera nu apar cheltuielile, nicăieri! Doar o propagandă ieftină! (…) Eu am mai fost consilier între 2004-2008, el a fost viceprimar cu noi, dar am văzut ce se întâmplă și nu am mai vrut, eu sunt apicultor și mi-am văzut de treaba mea. Acum, hai că mai sunt câțiva bani de prins de la UE și să facem ceva pentru comuna noastră, cu Anca Bobe, fostul director general de la Direcția Agricolă”, a mai spus Mircea Moise, pentru TOMIS NEWS.

Vrabie ajunge la Parchet, să explice de ce i-a cărat pumni lui Moise

Liberalul de la Peștera conștientizează că poliția din comună nu l-ar ajuta nici în două vieți, darămite una, de altfel nici cea de la Medgidia, unde Vrabie este primar, așa că s-a dus la Parchet și a depus o plângere. Moise susține că Vrabie este cunoscut în zonă ca fiind violent și că se teme pentru familia sa.

„Când a ajuns la peco, după vreo cinci minute, ținând un discurs ca dintotdeauna că a făcut și a dres, unul a zis că nu a făcut nimic și el s-a uitat la mine și a zis: „uite-l, mă, pe nenorocitul ăsta de Moise, Mailat! Și cu javra aia de Anca Bobe!” Cuvinte atât de murdare, la care eu am râs, eu știu cine e și ce vrea. El a venit, m-a luat de piept, mi-a rupt ochelarii și m-a împins vreo opt metri în spatele stației de peco și m-a luat la bătaie. Ne-au despărțit cei de acolo. E incredibil, să ajungi un primar, indiferent că e de comună, de oraș, să vii să iei la bătaie, mi-a zis: „Cine p*la mea ești tu să îmi ceri raportul Curții de Conturi, bă, nenorocitule care ești?” Eu sunt consilierii lui? De-aia nu am stat cu el! Nu suport asta, am doi copii, două nepoate și nu vreau ca acești copii să pățească vreun necaz din partea lui! Este cunoscut (ca fiind violent – n.r.), ce consilier i-a suflat în ceafă? Are darul ăsta de a trece peste ceilalți! (…) Am făcut o plângere la Parchet, nu e de competența poliției Peștera, el fiind primar, eu consilier local, nu își permite poliția de aici să facă anchete. Ar fi fost poliția Medgidia, dar acolo e el (primar – n.r.) și am fost la Parchet, cu plângere! Nu vreau să mă facă cineva jigodie, nenorocit, javră, dacă ai ceva să-mi spui spune-mi elegant, frumos, ia-mă de gât, dar nu cum îți vine la gură cu peste 20 de oameni! La vârsta mea, nu se cade ca un primar să vină să mă ia „în sulă” cum îi vine lui! E foarte trist și îmi pare rău… eu știu că lui nu îi convine ca ceilalți să îi întoarcă vorba, dar cu mine știe că nu poate să facă asta și nu era cazul să dea în mine, am zis că mă îmbrâncește, dar să dea în mine mi se pare grosolan!”, a concluzionat Mircea Moise,  pentru TOMIS NEWS.

Solicitările lui Mircea Moise se pare că nu erau tocmai nejustificate. Sursele TOMIS NEWS ne-au precizat că Valentin Vrabie obișnuia să creeze datorii colosale comunei, care, încet dar sigur, i se vor întoarce „la momentul potrivit” ca un tăvălug. Pe vremea când era primar la Peștera, Vrabie era cunoscut pentru spectacolele cu fast pe care le organiza, însă despre finanțe nu se discuta niciodată. Un astfel de exemplu este cel al Aerobatic Yakkers (Iacării Acrobați). Aceștia au participat la „Sărbătoarea florii de salcâm” și figurau la loc de cinste pe afișul evenimentului din 2015. Ceea ce oamenii nu știau este că Vrabie NU i-a plătit pe Iacării Acrobați, suma de 20.000 lei pe care primarul (de atunci) din Peștera le-o datora a achitat-o numai la intervenția recuperatorilor, la începutul acestui an.

1 Comment

  1. PRIMARUL DIN MEDGIDIA ESTE OBLIGAT SA PREZINTE LA CERERE ACEST RAPORT DE LA CURTEA DE CONTURI…
    romanii au inceput sa fie mari neprofesionali si in afara legii !

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*